Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Sistemul sanitar american, îngenuncheat în fața lui Fauci?”

Au reînceput competițiile sportive cu public – turneul de grand slam Roland Garros, campionatul european de fotbal, olimpiada. Sportivii de performanță, profesioniști care valorează zeci (sau chiar sute) de milioane pentru cluburile și sponsorii lor, trebuie să dea ceea ce e mai bun în ei, efortul fizic și nervos fiind cu mult peste nivelul obișnuit. Firmele de asigurări nu acceptă să asigure riscurile aferente plandemiei. Statele, în nebunia lor, au acceptat imunitatea de răspundere a Big Pharma pentru experimentul global al serului “imunizator”, făcut pe cobai umani.
Sunt curios pe cine va da în judecată Chicago Bulls dacă un jucător de un miliard de dolari va pica lat pe teren așa, din senin. Sigur că da, imediat presa main-stream și paginile de socializare totalitară vor găsi rapid cauze bizare ale incidentului, ca și când n-ar exista molima mileniului (cauzată, foarte probabil, de un virus creat în laborator, cu bani americani și europeni, de furnicuțele științifice chineze) și nici serul experimental menit a neutraliza virusul. Dar tot se va fi pus întrebarea – cine vă plăti daunele?
Statul? Sistemul sanitar american, îngenuncheat în fața lui Fauci? Țările organizatoare ale campionatului european de fotbal, ca România? Japonia, organizatoare a olimpiadei? Sau producătorii serului experimental, așa cum ar fi logic?
PS Exemplul este pur scolastic, dar foarte plauzibil – din nefericire, un astfel de incident s-a întâmplat deja, la meciul Danemarca Finlanda.
PPS Gândiți-vă câți bani au dat cele 12 cluburi hiper-bogate ale Europei pe super-fotbaliștii lor și ce ar însemna ca un număr oarecare dintre aceștia să clacheze pe teren; sau cât costă să îl sponsorizezi pe Nadal; sau pe Usain Bolt; dacă hiper-sportivul face reacții adverse la “imunizare” sau ia molima de la cei care au certificat de înțepare dar, ghinion, o răspândesc în continuare, cine va plăti daunele?