Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „O mulțime de berbeci oficiali s-au aruncat cu capul înainte în capcana întinsă de China, cu suportul OMS.”

Iată cum OMS și institutele naționale s-au făcut preș sau au pus jos genunchiul în fața Chinei, negând pandemia, până când China și-a dat acordul ca restul lumii să fie pus în stare de urgență pentru plandemie, rest al lumii care acum, după aproape un an și jumătate de auto-distrugere pas cu pas, începe să realizeze că a fost tras pe sfoară.
În cele 301 pagini de emailuri obținute în justiție de Judicial Watch apar Tedros, Fauci, bilgheiț, Neil Ferguson și toți nemernicii birocrați de rang înalt care, în conflicte de interese cu Big Pharma și în solda Chinei fiind, au impus plandemia și, mai ales, fake news-ul prin omisiune la care se reduce sintagma “informați-vă numai din surse oficiale”, adică, numai din sursele aprobate de gloriosul partid unic conducător, în frunte cu eternul său președinte Xi Jinping și minunatul său prieten și filantrop pe veresie bilgheiț.
Aceste paragrafe ale poveștii ar trebui să fie lămuritoare pentru enoriașii cultului covid (dar nu vor fi, din motive de judecată prescurtată și oligorațiune, adică gândire stereotipică, înăuntrul cutiei de confort):
“Conținutul e-mailurilor ar părea să sugereze un accent de la sine înțeles pus pe garantarea supunerii față de autoritățile chineze, având în vedere că investigațiile și acordurile de confidențialitate au fost aranjate astfel încât să fie pe placul chinezilor, mai degrabă decât pe placul oricărei alte țări sau organizații, promovând, în acest fel, interesele naționale sau apărând mândria națională a Chinei”.
„Aceste e-mailuri arată că OMS și NIH-ul lui Fauci au făcut o concesie specială față de eforturile comuniștilor chinezi de a controla informațiile”.
„Aceste e-mailuri au dat tonul încă de la începutul epidemiei. Este clar că OMS a permis Chinei să controleze fluxul de informații încă de la început”.
Deci, așa cum spuneam și în postarea anterioară, o mulțime de berbeci oficiali s-au aruncat cu capul înainte în capcana întinsă de China, cu suportul OMS.
Lumea supusă, lumea din cutia de confort, are și acum convingerea că nu se puteau înșela chiar toți berbecii oficiali. Și că Big Pharma ne vor binele și sănătatea.
Iată că s-a putut.
Le-au dat Fauci și bilgheiț pastile de putut și, cu ajutorul neprecupețit al stăpânilor internetului (care au stabilit și cine să fie președinți sau premieri ai țărilor mari, “civilizate”), s-a prea putut.
Iată că Big Pharma și Big Tech nu sunt interesate decât de controlul nostru. Prin frică. Exact ca în regimurile de teroare de sorginte iacobină.

Abonează-te la newsletter