Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Prieteni! România a ajuns pe mâna unor demenți, care o distrug cu metodă”

Prieteni! România a ajuns pe mâna unor demenți, care o distrug cu metodă! Și tot ce putem sunt petrecerile deșănțate ale unora care cred că sunt buricul lumii?
Cîțu crede că, prin lovitura de stat din noiembrie 2019, PNL a salvat România, care, altminteri, se prăbușea: creșteau salariile și pensiile, scădea, ca pondere în PIB, datoria publică, mediul de afaceri avea facilități suficiente pentru a se dezvolta, deficitele erau sub control. Cum să trăiești în condițiile alea cu Ciuma Roșie la conducere? Și așa a apărut PNL, călare pe o gloabă căcăniu-portocalie, cu săgeata în mână, și a răpus balaurul socialist!
Iar poporul, recunoscător, primește acum cu aplauze și ovații scăderea drastică a puterii de cumpărare, valul inflaționist, licențierile, creșterea șomajului, distrugerea sistemelor publice de educație și de sănătate, jaful din banii publici, prăbușirea administrației statului. Este visul de aur al liberalismului românesc, pe care începem să-l trăim.
Popor genial, poporul român! Care s-a salvat și de data asta! Trăiască Iubiții Conducători! Glorie lor, liberalilor! Și serviciilor, care ne apără de cei răi!