Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Nu pot să tac, mai ales când simt că pot face ca lumea să iasă din starea de hipnoză”

Vă invit să citiți și să analizați răspunsurile la interviul pe care l-am acordat dlui Cornel Nistorescu, publicat pe cotidianul.ro. Aș aprecia comentariile și partajările (share) voastre.
Iată un extras lămuritor:
„Critica mea este un permanent exercițiu civic. Nu pot să tac, mai ales când simt că pot face ca lumea să iasă din starea de hipnoză sau din stereotipiile de comportament pe care azi se construiesc toate tehnicile comerciale și politice de fabricare a consimțământului (la achiziție sau la vot) și de canalizare a voinței. Când cetatea este sub asediu – azi, în sec. XXI, asta se întâmplă când drepturile și libertățile individuale sunt atacate și cotropite – un cetățean informat, responsabil, nu poate să tacă. Faptul că am vorbit în pandemie, cu toate riscurile și consecințele de rigoare, a avut efect. O sumedenie de oameni îmi scriu sau îmi spun verde în față că permanenta stare de trezie pe care am întreținut-o în pandemie le-a fost ancoră sau parâmă de fixare la țărm, care i-au împiedicat să intre în derivă sau să abandoneze tot și să plece pe alte meleaguri. Este un motiv de mândrie pentru mine să spun că mulți oameni au descoperit greșeala din sintagma „vreau o țară ca afară” de pe vremea „luptei” cu ciuma roșie. Asta pentru că „afară” a cam început înghețul totalitar, în timp ce „acasă” încă mai simțim aer de libertate.
Deci, da, exersez permanent un demers de informare, de avertizare asupra riscurilor derapajului totalitarist, în încercarea de a trage de mânecă lumea din jurul meu pentru a se trezi din hipnoză. Enervez multă lume, desigur (mai nimeni nu e încântat de ceea ce vede când se uită în oglindă, de aceea oglinda poate fi detestată pentru că ne arată ridurile), dar și mai multă lume a (re)învățat, alături de mine, cum „miroase” totalitarismul și cum arată purtătorii săi „bine” intenționați, cei care ne spun că tirania, restricțiile, penuria, înfometarea, sărăcia, înțeparea cu tot soiul de substanțe experimentale sunt „pentru siguranța noastră”.
[…] sunt lucruri care pot fi făcute și din afara sistemului politic. De exemplu, pot fi organizate o sumedenie de inițiative civice și demersuri de democrație directă sau participativă. Insist să le spun oamenilor că un cetățean informat și băgăcios poate să facă toate lucrurile pe care le face un politician (primar, consilier local sau județean, parlamentar, membru al unor comisii și comitete), cu excepția votului. De asemenea, cetățenii pot face legi prin inițiativă cetățenească, referendumuri locale sau naționale, demersuri administrative sau judiciare colective, voturi de blam sau de susținere în spațiul digital, adunarea de fonduri populare pentru proiecte economice și sociale, organizarea unor „plase de siguranță socială”, pe care statul „democratic și social” nu o face, fiind concentrat pe alte „priorități”, care nu sunt ale omului obișnuit … Acesta este motivul pentru care s-a constituit pe Facebook un grup, intitulat România Nesupusă, cu 50 de mii de membri, precum și vehiculul instituțional al acestui grup, intitulat Asociația pentru Acțiune Civică și Democrație Participativă (ACDP). Încerc să pun pe picioare acest ONG, inclusiv prin constituirea unor filiale teritoriale sau în străinătate.
[…]
Președintele României trebuie:
– să redea poporului încrederea în democrație,
– să pună punct „republicii experților” și „republicii procurorilor”, luându-și în serios rolul de mediator între societate și puterile publice,
– să pună serviciile secrete sub controlul civil efectiv și prompt al Parlamentului,
– să redea celor 3 puteri ale statului dreptul și autoritatea de a limita intruziunea puterii economice în legislativ, executiv și justiție,
– să repună la locul cuvenit răspunderea tuturor decidenților pentru faptele proprii, punând capăt epidemiei de reglementări și contracte care îi cadorisesc pe decidenți cu imunitatea sau cu impunitatea,
– să respecte și să impună respectul dispozițiilor constituționale relative la dreptate, ca valoare fundamentală a Statului român, la caracterul democratic și social al acestuia, la obligația de a proteja drepturile personalității și condiția umană, la libertatea conștiinței și a presei, la libertatea comerțului,
– să se preocupe permanent de protejarea interesului național prioritar în activitatea economică, inclusiv în privința resurselor naturale (agricole, industriale sau tehnologice),
– să garanteze proprietatea individuală,
– să asigure libertatea presei, inclusiv pe platformele online sau în rețelele de socializare,
– să se preocupe permanent de menținerea independenței magistraților,
– să facă din educație, cercetare științifică fundamentală și aplicată și din sănătate priorități naționale absolute și perene,
– să facă din circulația liberă și rapidă a cetățenilor în interiorul țării un țel permanent al executivului,
– să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, religioasă).
Cine ar putea să vă susțină?
Cel mai probabil, oamenii care simt că suntem la răscrucea istoriei și care vor să nu o luăm pe calea greșită a totalitarismului, sub impactul nociv al progresismului și al globalismului… Cei care vor să trăiască în pace, alături de neamul lor. Cei care consideră că există un loc sub soare pentru toți. Oamenii normali, care nu mai pot fi induși în eroare de surferii care s-au urcat cu placa pe diverse mituri”.
Autor: Gheorghe Piperea