Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Neomarxiștii din USR vor să ne priveze de sărbătorile de Paști”

Secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine de ministru care afectează drepturi și libertăți, chiar dacă li s-au delegat unele atribuții ale ministrului.
Ordinul prin care se instituie regula carantinării unei localități pentru o rată a infectării de 3 la mie (de două ori și jumătate mai mică decât cea de până ieri) este nu numai ilegal, este un act administrativ inexistent, pentru lipsa dreptului de semnătură. În plus, este un abuz în serviciu penal.
Faptul că neomarxiștii din usere vor să ne priveze de sărbătorile de Paști punând, practic, orice localitate, inclusiv Bucureștiul, pe termen nelimitat, nu înseamnă că trebuie să ne mai lăsăm intimidați.
Chiar dacă unii infecționiști ai vieții vor să ne țină în detenție sanitară pe termen nelimitat pentru a-și satisface niște frustrări personale sau profesionale, nu înseamnă că trebuie să acceptăm chiar toate aberațiile, sub cuvânt că ar fi pentru siguranța noastră (care siguranță e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire de vreo 14 luni încoace).
Voi ataca în contencios administrativ acest ordin anti-legal.