Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “În închisori, aceste scursuri se numesc sifonari. Azi li se zice factchekers”

Așa cum anticipam acum câteva zile, grupurile de factchekers și entitățile fără chip, fără nume și fără număr care m-au contactat și mi-au cerut imperativ și milițienește informații despre mine (pe care le puteau culege și singuri de pe net, căci eu sunt ca o carte deschisă, în care oricine cu un pic de glagorie poate citi) au continuat cu etichetarea și cu dezinormările.
Nu numai că respectivii mă consideră, în continuare:
(i) un extremist, desi le-am indicat să citească despre acest cuvânt în DEX, ca să vadă că nu mă încadrez în conotația acestuia;
(ii) un controversat, desi le-am explicat că eu fac bani numai din avocatură, iar nu din trafic de influență și conflicte de interese; teza, articolele, cărțile și tatatele mele sunt scrise chiar de mine (ba chiar aș îndrăzni să spun că au făcut istorie în dreptul comercial și în știința dreptului, în general); chiar sunt doctor în drept la Sorbonna și chiar sunt conducător de doctorat; nu fac bani împreună cu statul parallel și cu băncile recalcitrante și delincvente și nici nu mi-am construit cariera și averea pe suferințele și captivitatea altora; am multe alte „defecte” de acest gen și mă mândresc.
Mai nou, factchekers – ii au ajuns să spună că sunt „bogat în conspirații și bani”.
Cât de tare poate fi asta …
Știți de ce sunt bogat în conspirații, după mintea acestor „inteligenți”?
Pentru că mă urmăresc pe feisbuc 173 de mii de inși.
În spațiul ocupat de cei trei neuroni ai respectivilor factcheckers, eu stau toată ziulica și ticluiesc teorii ale conspirației, iar voi, cei 173 de mii de inși care figurați ca followers ai mei pe feisbuc*, mă citiți și faceți exact ce spun eu, fără crâcnire, ba chiar contribuiți la răspândirea teoriilor conspirațiilor.
Deci, după mintea acestor propagandiști cam sărăcuți la glagorie, voi sunteți vinovați prin asociere: dacă eu sunt conspiraționist, voi sunteți conspiraționiști, de asemenea.
Cine face asemenea deducții, cine dă asemenea sentințe?
Niște indivizi care se ocupă cu cea mai mizerabilă dintre activitățile umane: pregătirea sau consolidarea totalitarismului, cenzura, penalizarea opiniei, pâra, intimidarea și re-educarea întru supușenie.
Nu e vorba doar de idioții utili ai sistemului (adică, aceia care sunt convinși și ghidați în viață de adevărul dictonului leninist „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” și, deci, va fi zdrobit**).
Este vorba mai ales de cei care, pentru privilegii sau pentru o pâine albă, spionează, dau în gât (ciripesc, șoptesc), intră cu bocancii în viața privată, răstălmăcesc cuvinte, ratează (intenționat sau prostește) ironii, glume, ipoteze etc. sunt indivizi care, cel puțin declarativ, ar mânca insect și ar așteptat 3 săptămâni apa caldă pentru a se spăla, doar pentru că li s-a spus că așa se face în țările „civilizate” …
Pe vremea comuniștilor, aceste mizerii de oameni se numeau turnători. Ei sunt chiar și azi, după 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cei mai detestabili dintre muritori.
În închisori, aceste scursuri se numesc sifonari. Sunt cei mai demni de disprețuit găinari, căci nu dau cu pâra pentru a obține libertate sau dreptate, ci pentru a obține în închisoare un pic de „respect” al gardienilor închisorii.
Azi li se zice factchekers („verificatori ai faptelor”), whistleblowers („șopitori”, „ciripitori”) sau gatekeepers („paznici ai porții” care duce la „adevăr”). Ei sunt plătiți abject de mult. UE a alocat numai anul trecut 140 de milioane de euro celor care se ocupă cu treaba asta. Mai mult chiar, UE i-a desemnat drept gatekeepers chiar pe acești pirați ai internetului, titularii dictatoriali ai rețelelor de socializare și ai portalurilor de vînzări, ca și când ar fi dat cheia saivanului pe mâinile celor mai hapsâni lupi.
Sunt cu atât mai răi și josnici cu cât societatea în care trăim ar trebui să fie una liberă, demnă, egală în șanse și destin, dar nu mai e. Și nu mai e tocmai pentru că există ei, profitorii regimului.
PS Anunț aici și acum că nu voi mai răspunde niciunui „ziarist” sau realizator de „analize factuale” care mă etichetează drept extremist, controverstat, negationist sau deviationist. Nu au decât să muncească un pic pentru cei 2 lei pe care îi fac din activitatea lor pro-totalitarism și pro-stăpân.
*feisbuc nu lasă postările mele să ajungă nici măcar la 3% dintre acești 173 de mii de urmăritori, că așa e în „ordinea liberală internațională bazată pe reguli”: nu e voie să se știe ce spun opozanții sistemului, că e periculos pentru … liberate; dar nu ne mai luăm noi de la d-astea îi
**tot leniniștii și staliniștii spuneau: dacă nu știi, de învățam, dacă nu vrei, te obligăm; atât comuniștii, cît și naziștii îi educau încă din copilărie pe „cetățenii responsabili” să își toarne părinții și să îi contrazică în opiniile și credințele lor, pentru a putea contribui la construcția omului nou, care nu mai are familie sau neam, ci imperiu căruia să i se supună