Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Franța– persoanele care refuză să se injecteze cu serurile experimentale vor fi excluse din viața socială, mai precis, ghetoizate”

Macron tocmai a anunțat pentru Franța un scenariu care seamănă izbitor cu experimentul social descris în romanul Ciuma de Albert Camus – persoanele care refuză să se injecteze cu serurile experimentale (puse ilegal pe piață de Agenția Europeană a Medicamentului, ca „produse sigure”, în condițiile în care chiar producătorii și OMS declară public că se fac teste și verificări „minuțioase” cel puțin până în 2023) vor fi excluse din viața socială, mai precis, ghetoizate. Personalul medical nu numai că va fi lăsat fără job, dar va fi supus și unor amenzi enorme pentru nesupunere. Persoanele cu vârsta de peste 12 ani nu vor mai putea merge cu autocarul, trenul sau avionul, nu vor mai putea intra la concerte, spectacole, filme, nu vor mai fi primite în săli de curs sau amfiteatre, nu vor mai putea lucra în locuri publice etc., cu excepția cazului în care își vor fi procurat un pașaport sanitar de libertate. Deocamdată, este un anunț public referitor la o viitoare reglementare, dar anunțul este doar primul dintr-o mulțime de alte anunțuri care vor veni în următoarele ore sau zile de la liderii europeni, deci șanse ca această reglementare să fie respinsă nu există. Onestitatea și credibilitatea sunt la mare preț pentru prostocrația europeană – toți liderii politici europeni au insistat, până acum, că vaccinarea nu va fi obligatorie …
În romanul lui Camus, totul începe cu șobolanii orașului, care încep să moară pe străzi. În loc să sesizeze pericolul mortal, oamenii sunt dezgustați de priveliște. După ce molima devine vizibilă și necruțătoare, oamenii încearcă să fugă din oraș sau să își facă provizii, în speranța supraviețuirii. Momentul izolării totale a orașului nu întârzie – oamenii sunt închiși înăuntrul zidurilor cetății și sunt supuși unui experiment social cinic. Cum reacționează în captivitate o comunitate aflată sub amenințarea morții? Va coopera, va iubi, va menține prietenii, va împărtăși durerea și micile victorii asupra morții? Va găsi un sens în suferința și în moarte?
Camus constată că „există o boală mai grea decât toate bolile – este viața însăși, iar omul, oricât de mult s-ar strădui, nu-i poate găsi leacul pentru că nici nu există vreunul”.
Despărțiții, cum îi numește Camus, se separă de lume și își pierd treptat fundamentele umanității și rostul vieții. Segregarea, inegalitățile sociale și ierarhiile se perpetuează, în ciuda faptului că amenințarea morții este egal răspândită. Unii mor de foame, și nu de ciumă. Alții sunt ținuți la distanță de mărimile orașului, pentru a nu determina compasiunea celor avuți și hotărâți să supraviețuiască plătind prețul propriei conștiințe. Servitorii rămân servitori, iar stăpânii – și mai stăpâni. În speranța păstrării pateticei și absurdei lor vieți, despărțiții se separă nu numai de lume și de semenii lor, ci și de umanitatea lor. Camus ajunge, de aceea, la concluzia că viața însăși (pe care cei născuți vii nu au cerut-o anterior) este o ciumă.
”Trebuie s-o spunem, ciuma răpise tuturor puterea iubirii și chiar a prieteniei”.
Când nu mai există nimic exterior de care să te agăți, riști să devii gol și pe interior.
În romanul Ciuma, Camus vorbește despre încercarea de salvare prin implicare, prin împărtășirea durerii și a micilor bucurii ale vieții (ceea ce, de fapt, este înțelesul exact al eucharistiei creștine). Omul este deseori un lup pentru om, dar poate fi și aliatul de ultimă instanță, Parakletos, imanența lui Dumnezeu pe pământ, Mângâietorul.
Mai avem această putere de primenire sau ne așezăm, înfrânți, la baza zidului cetășii, zid care ne separă și ne desparte, stând acolo tăcuți și acceptând să fim șterși sau resetați, pentru a corespunde modelului omului nou-normal, progresist, din imaginația distopică a nebunilor mesianici care au ajuns la butoanele lumii?

Autor: Gheorghe Piperea

Abonează-te la newsletter