Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Două lecții de claimătcheingi pentru enoriașii cultului știincioșilor”

Două lecții de claimătcheingi pentru enoriașii cultului știincioșilor
Ieri, în SUA, au fost înregistrați 3 milioane de pasageri ai curselor aeriene.
Știrea NU e asta. E alta.
La o medie de 150 de pasageri pe zbor, înseamnă că au fost 20 de mii de zboruri. Într-o singură zi.
Un Boieing 737 consumă cca 4.000 de litri de combustibil pentru o cursă de 1000 km. Să luăm asta ca medie. Rezultă că cele 20 de mii de curse au putut consuma 80 de milioane de litri. Într-o singură zi.
În 70 de astfel de zile de trafic aerian intens ar fi consumată toată producția anuală de carburant a României.
Mi-e clar că minim 70% dintre cei 3 milioane de pasageri care generează acest consum sunt foarte ecofriendly și foarte progresiști. Ei sunt, în mod ipocrit, pentru net zero. Mă îndoiesc, însă, că ar renunța vreunul vreodată la confortul zborului și la dreptul de a se îndopa cu carne și a deveni obez și a consuma, ulterior, pastile de slăbire și anti-depresive.
Țineți cont că gazele de la motoarele termice ale avioanelor se expulzează direct în văzduh.
A, și să nu uităm de vasele de croazieră. Un singur astfel de oraș plutitor consumă la o singură cursă în Mediterana, în Caraibe, pe lângă coastele Alaskăi sau prin fiordurile scandinave minim 100 de mii de litri de motorină.
Do the maths.
Nu uitați nici de navele comerciale, care consumă și mai mult.
Iar navele militare și avioanele de luptă le întrec în consum pe toate celelalte.
Dar, în lupta cu claimătceingi, aceste realități sunt ascunse de o frumoasă conspirație a tăcerii.
Ce contează e doar mașina ta, care consumă de 10 de mii de ori mai puțin carburant într-o săptămână. Și centrala ta termică. Și porcul, oaia, capra sau vaca ta de la țară.
Lecția doi: Bill Gates are un yacht de 500 de milioane de dolari și unul de 140 de milioane. Are și o casă de 170 de milioane, întinsă de 10 ha, cu consumul energetic corespunzător. Mai are alte 6 case de minim 15 milioane fiecare (s-ar putea ca Iohannis să fie invidios). Plus 6 private jet – uri, cu care străbate lumea în lung și lat pentru a-i convinge pe toți aplaudacii săi de necesitatea vakseenării tuturor celor 8 miliarde de pământeni și de urgența clismatică.
Mai faceți o dată calculele și, după aceea, raportați aceste amprente de carbon la petele insignifiante de culoare care vă reprezintă pe țesătura acestei lumi cu koorul în sus și la vedere.