McDonald France (multinațională mai numită, à la française, Macdo’) a fost de acord să plătească o enormă amendă penală pentru a scăpa de o acuzație de spălare de bani. În principiu, e vorba de o fraudă fiscală prin “micșorarea rezultatelor”, adică o reducere artificială a plusvalorii obținute din activitate sau din operațiuni financiar-speculative, în vederea reducerii tva-ului de plată și a valorii impozitului pe profit de achitat. Pe limba corporatristă, asta înseamnă eșuarea optimizării în evaziune fiscală și se realizează cu consultanți, avocați, lobby-iști, funcționari de la fisc plătiți să închidă ochii (sau, și mai bine, puși acolo pe “principiul” revolving door – din cadru de nădeje corporatrist devii funcționar/demnitar și vițăvercea, cam cum au făcut Barosso, Draghi, Schröder etc.), politicieni, adunări generale ale acționarilor unde votează “corespunzător” giga-fondurile (Vanguard, BlackRock, State Street, Fidelity), fondurile de pensii, statul, ministerele, orașele, comunele și departamentele (județele), plus ultra-managerii și administratorii plătiți cu salarii/bonusuri de milioane de euro anual.
Onorabila Macdo’, multinaționala aia care a umplut planeta de grași, hipertensivi și plastic în ultimii 70 de ani, a făcut un deal cu procurorii franțuji, pe nu mai puțin de 1,245 miliarde de euro, ca să scape de amenzi mai mari sau de dizolvare judiciară.
Formula folosită de francezi când descriu ce s-a întâmplat ca să “merite” o asemenea amendă este dărâmătoare: “blanchiment de fraude fiscale en bande organisée”.
Evident, Macdo’ a ținut să precizeze că nu e vinovată, că e cu cetățeanul, că e contribuabil cinstit bla bla bla și etc. La fel a făcut și Oracle România atunci când ex-CEO-ul Mândruțescu a recunoscut că a comis 7 fapte de corupție – dar cine îi crede?
De exemplu, nu îi crede sindicatul din Macdo’, care a declanșat, în civil, o uriașă acțiune în răspundere contra corporației și a acționarului majoritar.
În Franța nu doar că e permisă, dar e foarte larg răspândită participația salariaților la profitul întreprinderii. În cazul McDonalds Franța e vorba de 50%. Un profit de 100 de milioane, să zicem, înseamnă 50 de milioane de plată către salariați. Dacă McDonalds a redus acest profit, să zicem, la un milion, prin tehnici contabile, prin costuri intragrup exagerate sau prin exportul profitului în paradisuri fiscale, atunci salariații mai iau praful de pe tobă de la McDonalds. De la 50 de milioane, la 500 de mii e o diferență… De vreme ce parchetul francez a descoperit că această diferență e nenaturală, înseamnă că salariații au dreptul la despăgubiri, plătibile de către corporație și de către acționarul majoritar. Fiți siguri că francezii vor lua acești bani în justiție, pentru că cel puțin unii dintre ei s-au trezit din anestezie și din evlavia pentru corporațiile globalist-progresiste.
Notă intermediară: dat fiind caracterul de ancoră, de cârlig anti-optimizare fiscală, al acestei participații la profit, vom elabora și promova și noi un astfel de mecanism legal și cutumiar, prin Asociația pentru Acțiune Civică și Democrație Participativă (ACDP).
De ce ne interesează pe noi ce se întâmplă în Franța?
Păi, McDonalds face miliarde și la noi. Miliarde-costuri, mai precis, care sunt doar un piculuț mai mari decât încasările. Deci, canci impozit pe profit. Nici impozitul pe salarii și nici contribuțiile nu sunt pe măsura încasărilor. Politica de resurse umane a McDonalds România este perversă : angajările vizează cu predilecție copii între 18-25 de ani, care lucrează pe salariul minim sau part-time ori chiar ca zilieri (tocmai ce s-a modificat Codul muncii, pentru a permite contractul de muncă pe zero ore de muncă), deci derizoriu plătiți, deci aproape scutiți de impozite și contribuții. Tot surplusul din încasări se basculează la acționarul majoritar. Nimic la stat, mai nimic la comunitate.
Evident, “presa” noastră, plătită (și) din reclamele McDonalds, ignoră deliberat aceste realități. La noi se știe doar că McDonalds are 44% angajați sub 25 de ani (așa scrie pe toate bilboard-urile de la intrarea în oraș sau din marile intersecții), iar ăsta e un motiv de laudă. Absolut nimic nu spune presa despre spălarea de bani din Franța și de iobăgia din România în care îi țin pe acei copii… Cum ar putea? Nu sunt atât de frumoase narațiunile de spus despre plandemie și război? Narațiuni finanțate (și) de guvern?
Mai e un motiv pentru care istoria recentă referitoare la McDonalds Franța* ne interesează și pe noi, cetățenii români.
Ce face McDonalds în Franța, face peste tot. Ce face McDonalds, fac toate multinaționalele.
Optimizarea/evaziunea fiscală practicată de multinaționale este principala cauză a încasărilor reduse ale veniturilor bugetare, peste tot în lume, principalul motiv de deficit bugetar și pricina reală pentru care statele se împrumută atât de elucubrant – btw, România se împrumută, deja, cu dobânzi de 9%.
Bun, în timp ce fiscul închide ochii/favorizează fenomenul optimizării/evaziunii fiscale a multinaționalelor, în timp ce politicienii le fac cadou facilități și portițe de evadare, în timp ce instanțele se fac preș la picioarele băncilor, industriei farma, giganților tech, hyper-magazinelor, fiscul declanșează prigoana contra cetățenilor care adună de zeci de ani ban pe ban și active cumpărate/edificate portieră cu portieră sau zid cu zid (și apoi “decorate” cu ferestre din “termopane”).
Stai la muncă 20 de ani în Anglia, Spania, Italia, Franța, Germania, Olanda, în condiții de semi-sclavie, trimiți în țară 10-15 mii de euro anual (după ce ai plătit taxe acolo), susții balanța de plăți externe și consumul intern cu 5-6 miliarde de euro în fiecare din ultimii 20 de ani, votezi cu Petrov, Iohannis, penele și usere, pentru că vrei “o țară ca afară”, iar acum vezi că fiscul vine să îți ceară zeciuială: 10% din averea afișată. Asta doar pentru că nu ții bani în minunatele bănci (“în siguranță”, la adăpost de hoți, dar sub ochiul tâlharului care ți-i blochează la primul refuz de “actualizare a datelor cu caracter personal”, sau ți-i confiscă, la prima dificultate care riscă să derapeze în faliment bancar), ci la saltea sau în casă, teren și mașină.
Cică sumele nedeclarate de cei 561 de mii de cetățeni români care urmează să fie controlați și impozitați sunt de cca 20 de miliarde de euro. Zeciuiala ar duce la încasări de 2 miliarde de euro – asta dacă se vor face 561 de mii de controale mâine, iar nu 561 de mii de procese.
Ca să faceți o comparație: în fiecare an, otimizarea/evaziunea fiscală a corporațiilor privează statul român de 9 miliarde de euro. Sunt peste 350 de mii de societăți, inclusiv corporații, care declară pierderi de cel puțin 15 ani – cumulat, aceste pierderi depășesc 30 de miliarde de euro (raport BNR, 2021). În mod legal, aceste pierderi au doar 2 consecințe alternative: fie cei 30 de miliarde sunt aduși de acasă de acționari, pentru a acoperi pierderile, inclusiv dările către stat, fie societatea trebui dizolvată. În fapt, la noi se poate și așa: ești companie-zombie pe hârtie, dar mega-afacere respectabilă în fapt (unele astfel de zombies populează tot felul de ong-uri și tink tank – uri de lobby politic și, mai ales, obligă la semnalizarea virtuții de purtător de mască, “imunizat”, anti-rus, luptător contra poluării și a încălzirii climatice, fan curcubeic etc.). Averea și puterea afișate de multinaționale nu sunt sancționate în România. Când e vorba de cetățeni, însă, lucrurile nu stau la fel. De fapt, pentru fisc, suntem toți suspecți de fraudă fiscală. Toți, minus corporațiile multinaționale.
PS Știu că am scris mult și textul interminabil de mai sus e greu de parcurs. Dar, dacă eu am petrecut 2 zile cu documentarea și 90 de minute cu redactarea, consider că și voi puteți sacrifica 7 minute pentru parcurgerea acestui text, la o cafea (cu sare…). Hai Liberare…
*pentru conformitate, a se vedea Les Echos, numărul din 9 iunie 2022, ediția tipărită
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu