Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Asta în condițiile în care mâncarea s-a scumpit cu 40% pe an, energia cu 60%, iar ratele la bancă s-au dublat”

În țara cu așa-zisa “cea mai mare creștere economică din UE”, un profesor debutant câștigă 2500 de lei pe lună. Asta în condițiile în care mâncarea s-a scumpit cu 40% pe an, energia cu 60%, iar ratele la bancă s-au dublat.
Șeful ANAF demisionează nu pentru că n-a reușit să colecteze taxe, impozite și contribuții din industriile care s-au îmbogățit cel mai mult și cel mai injust în criză (alimente, medicamente, energie, bănci, dezvoltări imobiliare), ci pentru că nu ar fi reușit să modernizeze sistemul.
Cu ce, cu cine, cum să modernizezi? Cu produsul României “educate”, adică (semi)analfabetul funcțional?
Și de ce modernizarea, digitalizarea, înverzirea și toate prostiile neo-marxiste care ne sunt băgate birocratic pe gât ar înlocui bunul – simț comun și practic, care cere să cauți plusvaloarea pentru a o impozita acolo unde se produce, iar nu la cetățenii de rând, cărora li s-a pus pe frunte stigmatul de suspect?
Cine v-a obligat, băieți, să vânați video – chat – iste, ratând intenționat hiper-curvele care practică profesionist optimizarea fiscală, abuzul de putere economică și comerțul necinstit?

Autor: Gheorghe Piperea