Alegerile sunt deja în colaps nu numai prin programarea lor într-o perioadă aflată sub interdicțiile absolute privind aglomerațiile publice. Neîncrederea în așa-zisa clasă politică se apropie de un maxim istoric. Modul de reacție, în care nu numai guvernul, dar și întreaga clasă politică, instituțiile au soluționat dificultățile acestei perioade, dovedește incapacitatea funcțională a întregului sistem aflat în faliment, capabil numai de represiune.
Chemați la vot chiar de cei care au făcut din pandemie o afacere a mediului privat, scoțând astfel statul din ecuația constituțională, românii sunt puși în fața unui abuz istoric. Cei care au dezimplicat statul român până la subminare în această perioadă s-au ridicat împotriva legalității.
In asemenea condiții campania electorală este lipsită de orice credibilitate în dovedirea reprezentării interesului general. Singurul motiv pentru care se cere cetățenilor români încrederea privește îndatorarea în continuare a țării pentru plata pensiilor speciale și sustinerea unei administrații nu doar inutilă, ci profund toxică.
Faptul că a început campania electorală nu înseamnă absolut nimic în condițiile în care apar aceleași formate ale demagogiei prin care sistemul inept caută să supraviețuiască inducând în eroare alegătorii.
Va fi un vot identic celui intern al partidelor, alegătorii fiind din start excluși. Gestionarea epidemiei arată că statul român se află într-o captivitate care se vrea reconfirmată prin alegeri.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: cotidianul.ro
Astia sunt ratatii adusi de la spalat WC-uri la conducerea Romaniei? Ei vor trebui sa raspunda penal pentru tot ce au facut.
Statul roman este captiv in miinile unui nemernic antinational si a gastii lui de idioti incompetenti!!!