George Scarlat: “Vor să ne scoată din casele noastre?”

Vor să ne scoată din casele noastre?

Foarte ciudată este inițiativa Băncii Naționale a României de a organiza un adevărat recensământ pentru a afla avuția populației, recomandat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Banca Centrală Europeană.

BNR parcă ar face un studiu de piață pentru o firmă de imobiliare, deoarece la casele selectate pentru eșantion se va prezenta un operator care timp de o oră și jumătate va descoase proprietarul. Îi interesează date cum ar fi localizarea proprietății, dacă e centrala, periferică, la sat, la oraș. De asemenea, operatorul va acorda un rating locuinței, care este

lux, de mijloc;, modest, venituri foarte scăzute. Operatorul va evalua proprietatea după finisaje, suprafața terenului, utilități, numărul de etaje samd.

Din punctul de vedere al globaliștilor România este o anomalie, pentru că 97% dintre români sunt proprietarii locuințelor lor și această situație le stă ca un os în gât.

Așa a fost să fie la noi. În România s-a menținut o numeroasă populație rurală și toți de la țară au casele lor. La orașe, milioanele de apartamente construite de Ceaușescu și în care românii locuiau cu chirie au fost vândute de stat chiriașilor la prețuri modice. Pe lângă aceasta, după 1990 s-au construit multe locuințe cu proprietari privați. Romanul din fire este liber și individualist. La țară oamenii nu prea suportă să locuiască în aceeași curte nici măcar cu sora sau fratele.

Forumul de la Davos, un adevărat Guvern Mondial, recomandă abolirea proprietății sub lozinca „Nu vei deține nimic și vei fi fericit”.

Sonata lui Dacian Cioloș, cea care spunea că nu mai trebuie să trăim în familii ci în grupuri (ca animalele n.m.) predica și ea renunțarea la proprietatea privată.

O grăsană erijată în mentorul societății civile spunea că suntem înapoiați și că în societatea occidentală la care aspirăm oamenii stau cu chirie.

Dar de ce vor globalistii să fim chiriași în loc de proprietari?

Dacă stai cu chirie, ești supus stăpânului, care te poate arunca oricând în drum.

Pe vremea comuniștilor românii care obțineau pașaport pentru plecare definitivă din țară deveneau niște paria, erau evacuați din locuințele statului și trăiau pe unde apucau luni de zile, până când reușeau să obțină viza de intrare în SUA.

Irlanda s-a depopulat în secolul XIX. 80% din populație a emigrat, mai ales în America, nu doar din cauza foametei, dar și pentru că în țara lor nu dețineau nimic, fiind robii lorzilor englezi. Irlandezii locuiau în casele deținute de lorzi pentru care plăteau chirie și munceau pe pământurile lorzilor, primind în schimb o mică arendă. Irlandezul care protesta rămânea și fără mijloace de trai și fără acoperiș deasupra capului, așa că emigrau în America pentru a deveni proprietari, adică oameni liberi.

Românul viitorului, dacă va munci la corporație și va locui cu chirie în apartamentul corporației va fi un rob, ca irlandezii din trecut. Va accepta orice fără să crâcnească, de la tratamente medicale împotriva voinței sale și educație “alternativă” pentru copiii săi, până la salarii mici sau renunțarea la criticarea autorităților. Dacă nu se va supune, românul va fi aruncat în drum, ca țăranii irlandezi.

Corporațiile au nevoie permanent de mâna de lucru ieftină și pe alese. Pentru aceasta este necesară “mobilitatea forței de muncă”. Corporația nu vrea să aleagă doar dintre cei care locuiesc în preajma punctului de lucru, deoarece fie nu au calificarea potrivită, fie dacă este redusă oferta de mână de lucru corporația este nevoită să ofere salarii ceva mai mari. Însă prea puțini oameni sunt dispuși să se mute dintr-o localitate în alta pentru un loc de muncă, datorită faptului că sunt proprietarii locuințelor. Dacă ar fi deposedați de proprietăți s-ar rezolva și acest lucru.

În SUA majoritatea populației locuiește la orașe cu chirie. Ca urmare a acestui lucru, dar și a uniformizării consumului, modului de viață, arhitecturii samd toate orașele americane sunt cam la fel. Din acest motiv, mulți americani se mută de colo, colo de-a lungul vieții, în căutarea unei slujbe, fără să aibă nicio reținere. Își fac valiza și pleacă în alt oraș fără să se uite în urmă.

În România nu prea se mută oamenii de la Arad la Constanța doar pentru o mărire de salariu sau doar ca să fie șef serviciu în loc de șef de birou, cum s-ar muta americanii din Detroit în Atlanta. Românii au casele lor și rostul lor.

Mutarea cu chirie a foștilor proprietari asigura și clientela care plătește pentru a locui în proprietățile corporatiilor. În Berlin majoritatea apartamentelor sunt proprietatea câtorva corporații. Este cam ca în vremea comunismului la noi, când apartamentele erau proprietatea unor întreprinderi de gospodărie comunală, care în București s-au numit IAL și apoi ICRAL

Corporațiile imobiliare din Berlin au profitat de poziția de monopol și au crescut chiriile până la niveluri insuportabile, provocând manifestații de protest la care au participat sute de mii de berlinezi.

În România nu neapărat nivelul de trai scăzut este cauza migrației reduse dinspre țările afro-asiatice, ci faptul că nu sunt locuințe disponibile pentru migranți. În anul 2015, când a chemat Merkel migranții din Siria și din toată lumea era o mare discuție că în România migranții nu au unde să se aciueze. Ordinul iezuiților încerca să închirieze apartamente în România, însă când proprietarii auzeau că vor fi cazați migranți, refuzau să închirieze. În capitalele din Europa de Vest, cum ar fi Berlin, corporațiile primesc de la guvern deopotrivă ordine și subvenții pentru chirie, ca să cazeze zeci și sute de mii de migranți în blocurile deținute de ele.

Strategia este că acolo unde sunt deja comunități mari de migranți, migrația este facilitată de faptul că noii veniți se topesc imediat în peisaj, însă în România din motive de proprietate nu este încă posibil acest lucru, deoarece comunitățile de migranți încă nu au prins cheag. În “blonda” Lituanie unde nu e picior de migrant, voiau să îi cazeze pe migranți în sate depopulate, urmând ca apoi noile comunități de migranți să atragă și să absoarbă alți și alți migranți, într-un flux continuu.

Dar cum este posibil să rămână românii fără case și din proprietari să devină chiriași?

Simplu, prin constrângeri economice.

Guvernul este pe cale să provoace criză economică, reduceri de salarii și concedieri. Pe lângă aceasta, inflația care este oricum cea mai mare din Europa și care va mai crește din cauza majorării TVA, va înjumătăți veniturile reale ale celor care vor reuși să își păstreze locurile de muncă.

Mulți români au banii numărați până la un leu și dacă venitul lunar este afectat, vor fi în imposibilitate să își mai plătească rate la creditele ipotecare, așa că vor fi executați silit și vor fi evacuați din locuințe.

Reducerea veniturilor coroborată cu explozia de la 1 iulie a prețurilor la gaze și energie va crește și nivelul cheltuielilor cu întreținerea. Unii dintre români vor deveni restanțieri și se vor trezi executați silit de asociațiile de proprietari.

Majorarea impozitului pe proprietatea persoanelor fizice anunțată de guvern este tot un atentat la dreptul de proprietate, dacă trece de un anumit nivel. Dacă impozitul e prea mare, rezultă că transferi statului o sumă echivalentă cu valoarea locuinței. Chiar dacă transferul se face pe durata a 30 de ani, la urma urmei un credit ipotecar tot 30 de ani durează.

Apropo, de ce guvernul nu majorează impozitul pe proprietate și la persoane juridice, oare ca să nu supere cumva corporațiile?

Proprietatea unei mămăițe de la țară rămasă singură pe lume, ori a amărășteanului din fostul oraș monoindustrial care sparge semințe în fața blocului nu produc bani. În schimb imensele proprietăți ale supermarketurilor produc bani 365 zile pe an, pe acestea de ce nu le impozitează guvernul?

Știți cum se numesc imobiliarele în engleză? “Real estate”. Real este un cuvânt împrumutat de anglo-saxoni din spaniolă și înseamnă pe românește regal.

Real Madrid înseamnă Regal Madrid, pe românește. Așadar, real estate înseamnă proprietate regală.

Tu îți imaginezi că ești proprietar. În realitate este proprietatea regelui (a statului) și o poți deține atâta timp cât plătești regelui (statului) un bir numit “impozit pe proprietate persoană fizică”. În cazul în care nu plătești acest bir, atunci adevăratul proprietar adică regele (statul) te aruncă în drum.

O altă metodă practicată în Occident și la care încă nu au îndrăznit să recurgă în România este majorarea până la un nivel insuportabil al taxelor de succesiune, mai ales pe proprietăți mai mari. Mulți oameni încearcă să scape de proprietati încă din timpul vieții, eventual transferându-le urmașilor. Mulți moștenitori se lipsesc de proprietățile moștenite, din cauză că nu își permit taxele de succesiune. Este cazul cu castelele din Valea Loarei din Franța, multe ajungând astfel pe mâna statului.

Disclaimer. Cele de mai sus nu reprezintă un scenariu, ci doar comparația realităților social-economice și antropologice din România și din alte state. Desigur că nu se poate trage nicio concluzie, pentru că ar fi un truism.

Recensământul BNR pentru OECD și Banca Centrală Europeană este bun. În lipsa lui nu se pot calibra programele care ne vor aduce mari finanțări. Va fi bine! Dacă ne primesc în OECD ne vom trezi și noi la masă bogaților.

Dacă mă sună la ușă operatorii lui Isărescu îi primesc cu brațele deschise, le spun tot și îi țin nu o oră și jumătate cât scrie în caietul de sarcini, ci poate 2-3 ore și îi voi servi cu ceva, pentru că așa e românul, primitor.

MI CASA, SU CASA!

Autor: George Scarlat