Analize și opinii

Gabriel Purcăruș: „Am înțeles în sfârșit de ce în România nu există partide semnificative de dreapta.”

Am înțeles în sfârșit (sunt mai greu de cap, ce vreți?) de ce în România nu există partide semnificative de dreapta. E simplu. Pentru că, dincolo de câteva cazuri izolate, nu există nici electorat și nici politicieni de dreapta. Există doar două feluri de colectiviști – unii globaliști și alții naționaliști.

Prima tabără susține că minoritățile naționale, religioase sau sexuale trebuie promovate cu orice preț, iar toți cei care se opun acestei noi politici de cadre sunt niște Xofobi (X= homo, islamo, trans etc). Ceilalți spun în esență pe dos: că indivizii din categoriile respective trebuie dați pur și simplu la o parte, că societatea funcționează mai bine fără ei, că sunt cetățeni de rangul doi, că prezența lor ar impurifica oarecum un popor altminteri curat.

Ambele abordări judecă de fapt omul după eticheta de grup, ceea ce este o mentalitate de stânga. Or esența dreptei ar fi tocmai centrarea pe individ și meritele sale personale, nu identitatea colectivă. Pentru gândirea conservatoare, individul nu e în primul rând negru sau alb, homo sau hetero, român sau maghiar, creștin sau ateu, ci este educat, cinstit, competent, inteligent sau dimpotrivă mincinos, nepriceput, needucat, tembel. Or tocmai asta le scapă ambelor tabere menționate mai sus. Pentru ei, tembelul e bun atâta vreme cât e de-al nostru, fie gay, fie credincios, și cu siguranța e mai bun ca un deștept “de-al lor”.

Celălalt indiciu că în România dreapta se găsește mai mai mult pe hârtie decât pe teren sunt promisiunile electorale și reacția publicului la ele. Câtă vreme toate partidele promit că „vor da” și „vor ridica salariile și pensiile” și sunt votate pentru asta, nici nu mai contează cum se auto-intitulează. Avem de-a face cu aceeași mentalitate: credința în statul providență, speranța mesianică într-un Tatuc. Alegerile la români sunt doar ocazia de a schimba tătucii.

Până când va sosi clipa în care individul va fi pus in centrul politicii și evaluat după merite personale, iar cetățenii nu vor mai aștepta pomeni de la stat, românii vor rămâne un popor colectivist, cu mentalitate de stânga. Dar cum de certat ne putem certa și așa, chiar nu mai contează!

Autor: Gabriel Purcăruș

Sursa: r3media.ro