Analize și opinii

Feministele cer ca marele actor Alain Delon să nu fie premiat la Cannes pentru că e „homofob” și a susținut partidul lui Marine Le Pen

Corectitudinea politică dezgroapă morții, dar te și îngroapă de viu. Cea mai nouă țintă a feministelor americane și a progresiștilor este un alt monstru sacru al ecranului. Alain Delon a intrat în colimatorul unor asociații ale feminstelor din Franța, dar și de peste Ocean, care au cerut organizatorilor Festivalului de la Cannes să nu îi acorde actorului, în vârstă de 83 de ani, trofeul Palme d’Or onorific. Motivul: este homofob, a recunoscut că a pălmuit câteva femei. Dar și pentru că și-a declarat susținerea pentru formațiunea Frontul Național, al lui Jean Marie Le Pen, redenumit acum și condus de fiica lui Le Pen, Marine. 



În ciuda demersurilor făcute de cele două organizații – Women and Hollywood, din SUA, și  Osez Le Feminisme, din Franța, organizatorii cunoscutului festival de pe Croazetă au anunțat că își mențin decizia de a-i acorda actorului Alain Delon trofeul Palme d’Or onorific. Latura ascunsă a omului și actorului.

„Rocco”, “Ghepardul”, “Le Samouraï”, “Domnul Klein”… Aceste filme-simbol care vor rămâne pentru totdeauna în memoria cinefililor au un lucru important în comun: fața frumoasă a actorului Alain Delon. Pentru mulți, el va rămâne mereu această imagine a unei frumuseți incandescente și răvășitoare, o frumusețe a unei anumite epoci. În 2019, Festivalul de la Cannes îl omagiază pe Alain Delon cu  un Palme d’Or of Honor pentru a sărbători patriciparea acestuia la istoria cinema-ului”, se spune pe site-ul Festivalului de la Cannes.

În urma anunțului făcut de organizatorii festivalului, fondatoarea Women and Hollywood, Melissa Silverstein, a spus că a fost „extrem de dezamăgită” că evenimentul va omagia o persoană cu astfel de „valori dezgustătoare”.

Delon „a admis public că a pălmuit femei, s-a alăturat Frontului Național, partid rasist și antisemit și a susținut că să fii gay este «împotriva naturii»”, a reclamat Silverstein.

Organizația feministă franceză Osez Le Feminisme este de părere că „Festivalul de la Cannes transmite un semnal negativ femeilor și victimelor violenței prin premierea lui Delon, în ciuda faptului că a admis că a pălmuit femei”.

Grupul francez 5050×2020, care promovează egalitatea în industria de divertisment, a transmis că este „regretabil că Festivalul de la Cannes nu oferă premiul Palme d’Or onorific unei femei care nu este actriță, deși sunt multe dintre care se poate alege”.

În replică, organizatorii festivalului au spus că îi oferă trofeul onorific lui Delon pentru că „este un actor legendar și parte din istoria Cannes, la fel ca Woody Allen, Clint Eastwood și Agnès Varda”.

„După Jean-Paul Belmondo și Jean-Pierre Léaud, a părut crucial pentru noi să îl celebrăm pe emblematicul actor Alain Delon”, citează Variety.

Simbol al cinematografiei europene, Alain Delon a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unor regizori ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville și Jean-Luc Godard, și alături de actori precum Romy Schneider, Jean Gabin, Yves Montand și Lino Ventura.

Legătura lui Delon cu Festivalul de la Cannes datează de la începutul carierei lui. Pe 13 mai 1961, el a pășit prima dată pe covorul roșu de pe Croazetă, când a prezentat filmul „Che gioia vivere”. Treizeci de ani mai târziu, și-a făcut o apariție spectaculoasă cu elicopterul și barca pentru a prezenta „Nouvelle vague”. El a prezentat câștigătorul Palme d’Or și a fost prezent la a 60-a aniversare a evenimentului.

Într-un interviu acordat anul trecut, Delon a recunoscut, după ce a fost întrebat dacă s-a comportat vreodată nepotrivit cu femeile, că a pălmuit câteva femei în viața lui.

În 2015, într-un alt interviu, el a spus: „Nu sunt împotriva mariajului între persoane de același sex, nu-mi pasă, dar sunt împotriva adopției făcute de oameni de același sex. Mi-e greu să trăiesc în vremurile astea, când trivializăm ce este împotriva naturii”.

Cât privește Frontul Național, Delon a spus că a fost prieten mult timp cu fondatorul partidului, Jean-Marie Le Pen, pe care l-a cunoscut în timpul războiului din Indochina, înainte ca Le Pen să își înceapă cariera politică. În 2013, actorul a precizat că a înțeles și susținut partidele naționaliste din Franța și Elveția.

Pentru celebrarea trofeului Palme d’Or onorific, Delon a ales să prezinte „Mr. Klein”, filmul din 1976 al lui Joseph Losey, despre discriminare și deportarea evreilor din Franța. Delon a produs, cofinanțat și jucat în filmul ce spune povestea unui dealer de artă care este crezut evreu și subliniază discriminarea față de poporul evreu.

Autor: Ștefania Brândușă

Sursa: Active News

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • “Dumnezeu este iubire!” si “Dumnezeu este lumina!”
    Asa a vestit Sfantul Ioan!

  • Bai gina, lasa textele care nu au nici o treaba cu articolul!
    Delon si “iubirea”, si “lumina”…. cu ce dumnezeu au papistasii…
    Ma si deranjeaza ca te bagi peste tot cu deturnari si interpretari care fac cititorii sa isi piarda timpul.
    Poate e bine sa te abtii daca – de exemplu, aici nu ai nimic de spus despre ALain Delon, despre tampitele de feministe si despre eroarea /minciuna istorica referitoare la “evrei”, de fapt bolsevicii khazari, talmudisti babilonionieni.

  • “Eu va botez cu apa, spre pocainta, DAR Cel ce va veni dupa mine este mai puternic decat mine… Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc…” (Mt 3,11). Un botez al pocaintei, profetic si simbolic, dupa cum apa spala trupul, lacrimile de pocainta spala sufletul. Iar multimile vin din toate partile, atunci ca si acum, pentru a se boteza, botezul in Duh: noua nastere din apa si din Duh. Cosmosul este in sfarsit eliberat de stapanirea demonica, vestirea sfarsitului magiei. Traim REVOLUTIA SEXUALA parte integranta a REVOLUTIEI COLORATE pe fondul ORDINII GLOBALE – NOM. Desi invataturile sale erau inscrise in Legile lui Moise, Ioan venea cu ceva nou: curajul sa le spuna pe fata si sa le reaminteasca permanent oamenilor ca “s-a apropiat imparatia cerurilor”, mai mult decat atat, ca imparatia cerurilor este in interiorul nostru. In fata elitelor vremii sale, religioase si politice, Ioan nu s-a intimidat si nici nu a cautat sa fie pe placul fariseilor si a regelui, criticand vehement ipocrizia fariseilor, amintind regelui ca “nu ii este ingaduit” sa faca rabat de la morala iudaica. Ioan este omul cel mai vestit in Iudeea. Nu intamplator Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.
    De obicei, in aceasta perioada este foarte frig in Romania, de aceea este des folosita expresia “gerul Bobotezei”. “Incalzirea climatica”!? REVOLUTIA INCALZIRII GLOBALE.
    Boboteaza este cunoscuta si sub denumirile “Aratarea Domnului” si “Epifania” aceasta din urma denumire provenind din limba greaca si insemnand “aratare”, “descoperire”, “revelare”, innoirea omului crestin. Viata de crestin nu presupune doar un anumit tip de comportament si o eticheta, ci un climat anume, o stare de spirit. Intr-o clipa putem castiga vesnicia sau putem pierde mantuirea. Intre lumea de aici si lumea de dincolo e doar o diferenta de frecventa. Universul este o holograma gigantica. Ceea ce nu vedem, nu inseamna ca nu exista. Avem o singura sansa de iesire din CRIZA in care intreaga omenire este implicata: sa optam pentru o adevarata renastere spirituala. REVOLUTIA RENASTERII SPIRITUALE. “Nu creierul genereaza constiinta, ci CONSTIINTA are in primire un creier”. Constiinta cosmica, universala, hristica, in comuniune cu constiinta fiului omului, copilul Lui Dumnezeu Tatal Atottiitorul, Creatorul Cerului si al Pamantului, vazutelor si nevazutelor. Traim atentatul la existenta CONSTIINTEI. “Somnul ratiunii naste monstrii”, Francesco Goya. Parafrazandu-l pe Goya, spunem ca si “Somnul natiunii naste monstri”. Somnul CONSTIINTEI naste monstri.

    “Trezeste-te, NATIUNE!
    Nu astepta sa se nasca alti monstri
    Te vor devora
    Lupta pentru VIATA!”, Dumitru Delca.

    9 Mai, data la care sarbatorim “Ziua Independentei de stat a Romaniei”, Ziua Victoriei Natiunilor Unite” si “Ziua Europei”. La 9 Mai 1877, Mihail Kogalniceanu, declara: “Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare… suntem natiune libera si independenta”
    Suntem o natiune constienta, o planeta constienta, un univers constient. Suntem!

    “Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor
    Nici samburul luminii de viata datator
    Nu era azi, nici maine, nici ieri, nici totdeauna,
    Caci Unul erau toate si toate erau Una…”
    Mihai Eminescu, “Rugaciunea unui dac”

    Multumesc!

  • Ce demoni au patruns de-a lungul veacurilor pe Terra prin ferestrele universului holografic, cum anume au influenta Viata pe planeta, intretinut climatul ilegal, incorect si imoral, expresia faradelegii cu consecinte devastatoare, vedem, auzim, pricepem, gratie CONSTIINTEI HRISTICE UNIVERSALE, BOTEZULUI IN DUH, CU FOC – IUBIRE SI LUMINA, insasi REVOLUTIA RENASTERII SPIRITUALE.

  • In speta: Delon, un actor cu caracter frumos, Marine, o femeie cu caracter frumos, iubitori de adevar, cale, viata, natiune, principii sanatoase, constiente, expresia imbinarii activitatii artistice autentice cu activitatea politica de bun simt si buna-credinta si, nu in ultimul rand, cu activitatea stiintifica, toate armonizate in spiritualitate. REVOLUTIA RENASTERII SPIRITUALE.