Un stat nu se face bătând din palme. Nu se hrăneşte din fantasmele vânătorilor de recompense politice oferite din conturile infractorilor doritori de un decupaj teritorial al deplinei infracţiuni. Entuziamsul afişat electoral în aceste zile este o naivă monedă de prostit masa electorală şi este pe deplin fals în aplicarea lui imediată. Vom oferi mai departe câteva exemple din istoria recentă a lumii.
Africa neagră a devenit independentă odată cu mişcarea de decolonizare. Frumos. Apoi, foarte repede, noile state s-au sufocat economic, entuziasmul neţinând de foame. Ele aparţineau înainte unei pieţe economice iar prin independenţă au ieşit din aceste pieţe, deoarece au trecut la monedă proprie şi decidenţi politici aidoma. În majoritatea acestor state, foste colonii britanice şi franceze, sărăcia şi foametea au devenit permanenţe istorice. Pentru a fi diminuate, unele dintre aceste state au acceptat o formulă de asociere politică şi dependenţă economică sub protecţia tutelară a fostelor imperii coloniale britanic şi francez, pieţe care de atunci se numesc Commonwealth, în cazul fostelor colonii britanice, şi La Communauté în cazul fostelor colonii franceze.
Altele nu au acceptat apartenenţa la un sistem economic viabil şi fie au intrat sub dictaturi îndelungate, urmate de fragmentarea teritorială a războiului civil (vezi Zair), fie au dispărut prin implozie. Adică avem frontierele deoarece le păstrează vecinii, dar în interior este vid de putere. Somalia este un exemplu. Apoi Eritreea, litoralul Etiopiei, nu ştim prea bine ce este. În Sudanul de sud s-a petrecut de curând un decupaj etnic şi s-a născut un nou stat. Am aflat preţ de o zi, două, de entuziasmul local şi apoi neant! Nimic!
Pentru Europa, reţeta nu este foarte străină de astfel de situaţii bizare, deşi avem alte realităţi demografice, economice şi culturale. În cazul Cataloniei, entuziasmul independenţei a fost serios stopat de foarte posibila ieşire din Uniunea Europeană a acestei regiuni, care doreşte să devină un nou stat. Acest lucru înseamnă renunţarea la moneda euro, dar şi la vechiul peseta. Şi apoi, desigur vize pentru fiecare ieşire dincolo de graniţe. Scoţienii, la rândul lor doritori de independenţă faţă de Anglia, cum au mai şi fost în Evul Mediu, au primit de asemenea veşti care le-au tăiat entuziasmul, inclusiv tinerilor din mediul urban. Londra a anunţat că, după separare, pensiile, ajutorul de şomaj, ajutorul social, asigurarea de sănătate nu vor mai fi plătite în lire sterline către scoţieni, ci vor fi plătite de noul stat scoţian în noua lor monedă! Dacă vor independenţă, atunci să şi-o asume şi dincolo de entuziasm!
Apoi avem o serie de state foarte mici, recunoscute oficial, şi anume Andorra, Principatul Liechtenstein sau Republica San Marino. De reţinut că aceste state nu pot supravieţui decât în asociere cu un vecin de care sunt legate prin tradiţia culturală şi piaţa economică deja stabilită de secole. Andorra rezistă datorită uniunii fiscale cu Spania şi peste 80% dintre exporturile ei merg în Spania şi restul în Franţa. Principatul Lichtenstein se află în aceeaşi situaţie de uniune fiscală, dar cu Elveţia, pe când Republica San Marino, cu Italia. Până şi Principatul Monaco, având o industrie a serviciilor de invidiat, se află în uniune fiscală cu Franţa.
Şi acum ce se vrea în România de către unii lipsiţi de frânele raţiunii economice, dar cu raţiuni politice mafiote? Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, căruia i s-a ataşat şi UDMR, în dorinţa de a nu pierde plăcinta electorală, forţează cu inconştienţă şi lipsiţi, cum spuneam, de frânele raţiunilor economice separarea Ţinutului Secuiesc de România. De fapt, ce este acest ţinut secuiesc şi ce se vrea cu el?! Mă întreb dacă secuii ştiu cu adevărat ce li se pregăteşte de clica maghiară mafiotă, venită din vechiul partid comunist?! Secuii reprezintă o comunitate etnică unică în Europa, care nu au nici o legătură cu maghiarii ardeleni! Şi ei o ştiu prea bine! Este totuşi un mister pentru mine de ce secuimea acceptă jocul murdar, de deplină trădare faţă de interesele ei, manevră jucată de maghiarii ardeleni, şi anume substituirea decidentului. De ce să decidă elita comunistă maghiară în locul secuilor, viitorul secuimii? Pentru ce să decidă tocmai aceia care i-au asuprit şi deznaţionalizat crunt, atât pe secui cât şi pe români?! În sfârşit. Să presupunem, printr-un joc al imaginaţiei, că se împlineşte dorinţa mafiei maghiare, şi atunci, secuimea, oamenii obişnuiţi, ar trebui să ştie:
Decuparea secuimii din teritoriul României ar însemna un dezastru economic pentru o regiune şi aşa foarte săracă; zona Covasna şi Harghita reprezintă un fel de judeţ „Vaslui” al Transilvaniei. Aici se află polul sărăciei transilvănene. Catalonia, prin comparaţie, este o zonă bogată cu o largă deschidere la mare. Nu este o enclavă în mijlocul unui stat omogen etnic şi fezabil economic! Ţinutul Secuiesc va avea regimul statului Lesotho din inima Republicii Africa de Sud! Acestei realităţi economice şi sociale i se va adăuga noua realitate impusă de statutul independenţei şi anume:
Guvernul de la Bucureşti nu va mai fi obligat să plătească pensii, ajutoare de şomaj etc. în lei, locuitorilor unui alt stat. Nu înţeleg de ce aş contribui eu din cotizaţiile mele plătite la stat pentru întreţinerea locuitorilor unui ţinut care doreşte separarea de ţara mea. Să-şi plătească ei salariile cu moneda pe care vor trebui să o inventeze şi să o susţină singuri!
Ţinutul Secuiesc va părăsi Uniunea Europeană. Atunci locuitorii lui vor avea nevoie de vize pentru a trece în România. Cum vor călători şi cum îşi vor găsi de muncă din moment ce în proporţie covârşitoare singura limbă vorbită în zonă este maghiara? Foarte puţini vorbesc româneşte şi un procent cu mult mai mic cunosc limbi străine. Desigur, Universitatea Sapientia este foarte articulată pe crearea unei elite locale (ăsta a fost şi scopul creării ei, nu suntem cu toţii proşti în ţara asta), dar nu are forţa de a determina formarea unei baze administrative, de funcţionari poligloţi. Cum vor fi pătiţi? Ungaria abia se ajută pe ea şi este exclusă asocierea ei cu acest ţinut decupat artificial.
Noi românii trebuie să tragem serios la răspundere clica băsesciană, răspunzătoare pentru tăcerea complice din ultimii cinci ani faţă de mişcările secesioniste, antinaţionale şi antiromâneşti, care sunt organizate în Transilvania de foştii comunişti unguri. Şi apoi lipsa de reacţie a actualului guvern, dar şi a serviciului român de informaţii precum şi a celorlalte structuri instituţionale, care au drept obligaţie supremă (de aceia îi plătim din impozite şi taxe) să aibă reacţie imediată de apărare a statului român în faţa forţelor centrifuge care se agită în interior. Iar în ultimă instanţă mă întreb oare pe ce demografie electorală se mai bazează partidele maghiare odată ce votanţii de etnie maghiară sunt atât de puţini, încât nu le pot oferi nici măcar procentul de 5% de prag electoral. Care sunt oare mişcările de trădare venite din interior pentru a ajuta aceste forţe politice antiromâneşti să ajungă în Parlamentul României?! Căci este foarte clar, aceste mişcări au căpătat vigoare pe realitatea unui vid de putere şi de autoritate centrală în toate judeţele ţării iar de acest lucru sunt responsabili decidenţii politici români din ultimii 20 de ani.
Adrian Majuru
sursA: cotidianul.ro
Adauga comentariu