Analize și opinii

Există o „criză a masculinității” în lume

În anii 70, când m-am născut, societatea începuse să se schimbe, dar erau încă mulți bărbați care știau să fie bărbați. În acele vremuri, dacă bărbații voiau să fie bărbați, era ceva normal. Și dacă femeile doreau să fie feminine, și ăsta era un lucru normal.

Dar acum totul s-a schimbat. Orice efort de promovare a rolurilor tradiționale de gen este rău, iar masculinitatea, în special, este atacată.

În societatea noastră, „bărbatul” a primit o etichetă cu conotații extrem de negative și, dacă își manifestă trăsăturile masculine, atunci are o problemă.

Din păcate, aceste mesaje negative despre masculinitate sunt întărite în mod constant de nenumăratele ore pe care americanii le petrec vizionând la televizor sau în rolurile din filme.

Indiferent dacă își dau seama în mod conștient sau nu, bărbaților li se spune continuu că trebuie să se schimbe pentru a fi acceptați de societate.

Masculinitatea nu a fost abolită, dar este remodelată și redefinită. Termenul „masculinitate toxică” este codul pentru modul în care bărbații se comportau în vremurile vechi, iar cei care îmbrățișează valorile vechi sunt descriși ca ticăloși.

Tinerii sunt viitorul

Nici măcar nu încearcă să ascundă ceea ce încearcă să facă, deoarece nu este nevoie să o facă. Societatea noastră a respins masculinitatea tradițională într-o asemenea măsură, încât acum poate fi atacată în mod liber și deschis.

Da, un anumit procent de bărbați de modă veche s-ar putea supăra, dar cei care domină cultura noastră știu că tinerii sunt viitorul…

Apropo de tineri. Sistemul nostru de educație favorizează în mod covârșitor trăsăturile feminine. Băieții sunt concepuți pentru a fi războinici și aventurieri. Faptul că ei lucrează la birou și discută cu colegele despre sentimentelor lor toată ziua, nu le vine la îndemână.

Doar 11 la sută din profesorii noștri de școală elementară (din SUA) sunt bărbați și acest lucru, cu siguranță, nu ajută. De-a lungul anilor de școală, băieții sunt încurajați în permanență să se comporte mai mult ca fetele, iar comportamentul tradițional masculin este în mod constant eliminat.

Acest sistem nu funcționează pentru bărbații tineri, iar cifrele ne spun acest lucru foarte clar.

Iată ce spun statisticile din SUA

Pentru fiecare 100 de fete din aceeași categorie, există …

145 de băieți care repetă grădinița

168 de băieți cu tulburări de comunicare

180 de băieți care fac abuz de droguri și alcool

207 băieți clasificați ca având un handicap de învățare

318 de băieți care mor prin supradoză

237 de băieți diagnosticați cu ADHD

240 de băieți suspendați de la școală

291 de băieți expulzați de la școală

355 de băieți din școlile publice clasificați cu tulburări emoționale

Băieții în vârstă de peste 14 ani au de 4 ori șanse mai mari să moară prin sinucidere Aceste cifre sunt absolut uluitoare.

Corectitudinea politică

Dar mass-media corporativă nu va vorbi niciodată despre ele, pentru că nu este corect din punct de vedere politic să se vorbească despre o „criză a masculinității” în Statele Unite (și în lume).

Nu cu mult timp în urmă, Brookings Institution a realizat un studiu care a dezvăluit faptul că mai mulți părinți americani sunt preocupați de fiii lor decât de fiicele lor…

Americanii sunt mai îngrijorați de băieți în general. Patruzeci și unu la sută dintre părinți sunt îngrijorați despre viitorul băieților, față de 33% în cazul fetelor.

În special, studiul a descoperit că majoritatea părinților cred că fiicele lor prezintă mai multă adaptabilitate și siguranță decât fiii lor…

Părinții au fost întrebați cu privire la cât de bine se descurcă fiul (fiii) și/sau fiica (fiicele) lor cu problemele carora trebuie să le facă față. Părinții își văd fiicele ca fiind mai rezistente și mai adaptabile, 66% fiind de acord că „eșecurile nu o descurajează. Ea nu renunță ușor”, comparativ cu 58% dintre părinți care spun același lucru despre fiii lor.

Din acest punct de vedere, se impune o întrebare esențială. Creștem o întreagă generație de bărbați tineri care nu sunt pregătiți să facă față provocărilor dure pe care viața reală le va arunca inevitabil asupra lor?

Sondaje alarmante

Unul dintre principalele motive pentru care băieți nu se descurcă bine este că atât de mulți dintre ei sunt crescuți fără tatăl lor. Un sondaj recent a constatat că 68,9% dintre copiii din SUA sunt crescuți într-o casă care nu include doi părinți.

Desigur, atunci când un părinte lipsește, acesta este aproape întotdeauna tatăl.

Și studiile au arătat că băieții crescuți într-o casă fără tată sunt mult mai predispuși să comită infracțiuni grave…

Absența taților duce la mai multe infracțiuni și la mai multă sărăcie. Societatea ar trebui să consemneze importanța taților și implicit a familiilor complete. Surprinzător însă, societatea promovează, normalizează și încurajează distrugerea familiei în favoarea altor stiluri de parteneriat… 93% dintre deținuții americani sunt bărbați, iar 90% au crescut fără tată.

Familia nucleară a fost unul dintre elementele fundamentale ale fiecărei societăți civilizate, de-a lungul istoriei, deoarece familia nucleară funcționează.

Dar acum inginerii sociali intenționează să răstoarne totul.

În America de azi, valorile „tradiționale” sunt rele, iar noile „valori” (care sunt complet opusul a ceea ce credeau cândva americanii) sunt considerate a fi „bune”.

Ne-am pierdut complet calea ca societate, și, dacă rămânem pe această cale, ne vom confrunta cu un dezastru.

Dar nu există prea multe speranțe de a schimba lucrurile. Pentru că oamenii ca mine și ca tine nu decid aceste lucruri.

În acest moment, bolnavii conduc azilul. Și, cu fiecare zi ce trece, țesătura societății noastre se destramă din ce în ce mai mult.

Sursa: endoftheamericandream.com

Autor: Michael Snyder