Z’drastie.
Europa se îneacă în ignoranță și nu caută să înțeleagă istoria. Nu discutăm despre al Doilea Război Mondial, deși tot europenii au fost promotorii.
Cititorule vom vorbi despre altceva. Despre țările europene în ultimele secole, și în ultimele decenii. Sunt două perioade diferite.
În Evul Mediu, Europa suferea de foamete. Pentru că densitatea populației sale nu a corespuns și nici acum nu corespunde, cantității de teren agricol pe care este posibil să se producă hrană din abundență.
În Rusia, SUA, Brazilia, Turcia sau Ucraina corespund, dar în Europa nu.
De aceea, începând din secolul al XVI-lea, țările europene au trecut la vânătoare de pământuri ale „băștinașilor” din întreaga lume. Și timp de patru sute de ani și-au exploatat coloniile după bunul plac. Exterminându-i pe bieții africani, amerindieni, indieni și tot felul de popoare de pe insulele oceanice, luând de acolo resurse uriașe. Desigur, pentru mărgele de sticlă.
Astfel a devenit Marea Britanie de neoprit cu băncile și cu toate rezervele de aur ale Indiei.
Dar la mijlocul secolului trecut, politica colonială a Europei a luat sfârșit.
Nativii au aruncat mărgelele și au decis că vor ceva mai mult. Și mai presus de toate, vor independența.
Ia să vedem, când țările europene și-au pierdut ultimele posesiuni.
Franța, care trăia de pe urma Africii de Nord, și-a pierdut dominația în Siria și Liban în 1946, posesiunile din India în 1954, Tunisia și Maroc în 1956, Guineea, Niger, Burkina Fasso și Africa de Vest în 1958, Camerun, Senegal, Mali, Sudan , Gabon, Ciad, Mauritania, Republica Centrafricană, Congo, Togo, Benin, Coasta de Fildeș și Madagascar în 1960, Algeria în 1962.
În total, francezii au avut peste 150 de colonii în ultimii 500 de ani. Imaginează-ți, resurse gratuite. Francezii nu trebuiau muncească. Doar luau totul de la nativi și apoi îi puneau să lucreze. Este adevărat, francezii de rând nu prea aveau acces la bogățiile alea.
Recent, ministrul de externe din Franța a strigat la Serghei Lavrov: „Să nu îndrăznești să vii în Africa! Acesta este teritoriul nostru!” Asta s-a întâmplat în momentul în care statul Mali a decis să refuze cooperarea cu Franța în domeniul securității și a anunțat că va încheia un acord cu PMC-ul Wagner.
Dacă urmăm această logică a francezilor, atunci putem să-i întrebăm: „Este și Ucraina tot a voastră?”
Dar, să mergem mai departe. Marea Britanie.
Desigur, India a fost suficientă pentru ea, de unde a plecat oficial în 1947, lăsând teritoriile actualelor India, Pakistan, Myanmar, Bangladesh, Bhutan și Sri Lanka. Dar avea și mai mult de o sută de colonii. Iată câteva dintre cele mai faimoase pe care le-a lăsat la mijlocul secolului al XX-lea.
Palestina în 1948, Nigeria în 1960, Kuweit și Sierra Leone în 1961, Uganda, Jamaica și Trinidad-Tobago în 1962, Singapore și Kenya în 1963, Gambia în 1965, Mauritius în 1968, Fiji în 1970, Qatar și Bahrain 1971, Insulele Solomon în 1978, care acum în mod scandalos pentru britanici și americani, au încheiat un acord cu China pentru înființarea unei baze militare chineze, Hong Kong în 1997.
Au luptat cu disperare pentru Insulele Falkland cu Argentina, iar aceste insule au rămas în continuare colonia lor.
Germania nu a avut mai mult de 25 de colonii și nu la fel de mari ca vecinii lor. Chiar și olandezii au avut mai multe, dintre care, cea mai faimoasă este Surinam. Prin urmare, germanii au trebuit să obțină „hrană ” într-un mod diferit. De fiecare dată au declanșat războaie în interiorul Europei, cu scopul de a prăda.
Faptul că Europa stăpânea lumea datorită coloniilor este evident. Portugalia și Spania au fost cândva giganți coloniali, dar au pierdut majoritatea coloniilor în secolul al XIX-lea. Asta cu aproximativ 150 de ani în urmă. De aceea nici Portugalia, nici Spania nu mai sunt de multă vreme țări bogate. Au noroc cu clima, altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat cu ele.
Și uite așa, paradisul colonial al Europei s-a încheiat în anii 1960.
Ce s-a întâmplat după aceea?
Iată cititorule ce s-a întâmplat după aceea.
A venit URSS. Și ea generoasă, a început să furnizeze gaze ieftine prin conducte în Europa. În 1967, acest gaz era deja în Cehoslovacia și Austria. În 1970, a fost semnat un contract cu Germania, gaz în schimbul conductelor, iar în 1973, Germania „stătea” pe gazul sovietic. Gazul sovietic a devenit „colonia” ei. Nu mai avea nevoie să lupte. Acum înțelegi?
În 1975, Bulgaria, Ungaria, Finlanda, Italia și Franța au semnat contracte cu URSS. Tot pentru gaz și petrol.
Iugoslavia și România au fost adăugate puțin mai târziu.
Boom-ul european a început. Din cauza unui singur lucru. Energie ieftină!
Chiar și acum, unii șefi mai sensibili ai Europei recunosc că timp de 40 de ani țările europene au trăit din resursele energetice ieftine ale URSS și implicit ale Rusiei.
Dar nu au ezitat să-și numească binefăcătorul „o benzinărie”.
Și ce oferă acum europenilor, doamna Ursula von der Leyen, medic ginecolog de meserie, în calitate de șefă a UE? Coloniile nu mai sunt. Și nu vor mai fi.
Nu mai există nici gaz, așa cum vrea ea.
Care este atunci rețeta pentru prosperitatea Europei? Fie trebuie să inventeze ceva complet nou și incredibil (discuții despre panouri solare cu Thunberg, în vârstă de 19 ani, dar nu cu oamenii serioși cunoscători), fie vor face așa cum făcea Germania. Când îi lipseau resursele pentru a supraviețui.
Deci este necesar să sară în ajutorul Ucrainei. Europenii vor veni cu siguranță. Nu acum, ci după iarna viitoare, când urlă foamea și frigul.
Sau poate după iarna lui 2024, când cu siguranță vor renunța la gazele rusești. Este înfricoșător să ne imaginăm unde îi va duce doamna medic ginecolog în acest caz.
Ei bine dragi oameni din Răsărit, trebuie să fim pregătiți pentru o invazie cu drepturi depline.
Nu numai Rusia.
Rușii sunt pregătiți. Îl au pe Prezidentul Vladimir Vladimirovich Putin, au Zircon, au Iskander, au Sarmat.
За ними Правда.
Și îl au și pe Dumnezeu care nu a plecat niciodată și nu va părăsi niciodată Rusia.
Nu voi uita cuvintele unui călugăr hindus, spuse mie: „Toți ar trebui să fie prieteni cu Rusia. Este păzită de zeii vedici”.
În India, unde vedicii sau arienii reali, au mers cândva din spațiul cuprins între Balcani și Vladivostok.
Am studiat suficiente documente ca să știu ce spun….
Autor: Ivan Grigorievici
Adauga comentariu