Analize și opinii

Ioan Mircea Pașcu: „Coaliția parlamentarilor din țările mari a împiedicat organizarea dezbaterii privind situația din Franța! Că așa e-n … tenis!”

Violențele de la protestul din 10 august din România au fost condamnate printr-o rezoluție a Parlamentului European, însă recentele evenimente din Franța nu au avut parte de același tratament.



Rezoluția pe acest subiect, care ar fi urmat să fie dezbatută de europarlamentari, așa cum s-a intâmplat luna trecută in cazul României, a fost blocată în forul european, anunță europarlamentul PSD Gabriela Zoană.

„Tocmai a fost făcută o nedreptate în plenul Parlamentului European în ședința condusă astăzi de președintele Antonio Tajani (PPE). A fost supusă la vot adoptarea unei rezoluții cu privire la situația din Franța. Propunerea a fost foarte bine argumentată: violențele îngrijorătoare, prea multe arestări ale protestarilor și mai ales aplicarea egalității de tratament între situația din România și Franța. Credeți că a respectat Parlamentul European o măsură egală între statele membre? NU !!!

Din nou Uniunea Europeană ne demonstrează că aplică dublu standard și este părtinitoare cu state ca Franța, Germania, Belgia. Așa cum am spus și în plenul Parlamentului European ceea ce este torelabil și acceptat în Franța, nu este și în România”, scrie Zoană pe Facebook.

Eurodeputatul Ioan Mircea Pașcu arată și el spre colegii din alte țări pe acest subiect. „Coaliția parlamentarilor din țările mari – indiferent de grupul politic – a împiedicat organizarea dezbaterii privind situația din Franța! Ca așa e in … tenis, vorba regretatului Toma Caragiu…”, scrie acesta pe Facebook.

Autor: Stefania Brandusa

Sursa: activenews.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • În Franța se protestează împotriva sistemului oligarhic instituit pe fondul controlului globalist, motiv pentru care coaliția parlamentarilor țărilor mari a împiedicat dezbaterea, că doar nu erau nebuni sa-și dea singuri foc la valiză.

    În România, pe 10 august, s-a protestat PENTRU menținerea sistemului oligarhic, corporatist, dovadă faptul că nu au existat organizatori care să-și asume manifestația. Pe 11 august manifestația a fost pașnică, circumstanțe care ne conduc cu gândul că s-a intervenit/ordonat LINIȘTE. Fără violență!

    p.s.: când se referea la fileu, regretatul Toma Caragiu făcea trimitere la … gratii!

  • Vorba fabulei “Cainele si catelul” a lui Grigore Alecsandrescu, care defineste cu mare acuratete aceasta Uniune neo-marxista : “Noi vrem egalitate, dar nu pentru catei!”