Analize și opinii

Două treimi dintre români cred că ţara e într-o situaţie mai rea decât în urmă cu 30 de ani, jumătate că va fi și mai rău

Să spui că românii regretă astăzi „comunismul”, așa cum au făcut chiar sociologii, dar mai ales presa – care nu se sinchisește niciodată să producă sentințe definitive – e o afirmație pe cât de absolută, pe atât de arbitrară. Românii regretă anumite elemente ale regimului pe care îl numim „comunism”, pe care, de altfel, le și punctează, precum siguranța locurilor de muncă și cea socială, în genere, continuând să deteste altele.

Însă percepția că țara merge într-o direcţie greşită, exprimată, ca regulă, în aceleași sondaje, este cât se poate de reală.

În sondajul INSCOP realizat acum, spre sfârșitul toamnei lui 2021, mai bine de 60% dintre români sunt de părere că se trăieşte mai rău în România anului 2021, decât înainte de Revoluţie. De vină pentru faptul că un procent atât de mare vede prezentul şi viitorul în termeni negativi ar fi nu doar pandemia, ci și criza economică şi politică din ţară.

Este adevărat că regimul comunist, ca întreg, a rămas încă un reper în viaţa românilor, dar această raportare are dreptul la diferențe, iar compararea prezentului cu „Epoca de Aur” se face de către români pe diverse paliere. De exemplu, românii se raportează la locurile de muncă sau la locuințe, ajungând să regrete, într-adevăr „Epoca de Aur”, pentru că pe atunci nu existau şomeri, iar statul îţi oferea o locuinţă pentru care se plătea o sumă modică.

„Puteai să trăieşti decent. Frigiferul plin de carne, n-aveam probleme. Şi de toate erau”, „Cel puţin aveam un serviciu asigurat. Case ni se ofereau de la stat” sau „Atunci aveai o siguranţă, un serviciu. Ştiai că dacă îşi văd de treabă la locul de muncă, puteam ieşi la pensie”, sunt câteva dintre părerile oamenilor.

Capitalismul a venit cu prosperitate pentru puțini și probleme în plus pentru cei mulți, care de data asta țin de supraviețuire. Studiu arată că aproape două treimi dintre români spun că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani.

„Dacă am compara aceste date cu o măsurătoare pe care am făcut-o în urmă cu 7 ani, în 2014, constatăm că atunci românii erau puțin mai optimiști în legătură cu viitorul și în legătură cu prezentul în comparație cu trecutul” – Remus Ştefureac, director INSCOP.

Cauzele pentru care un segment larg de populaţie face încă o asemenea comparaţie sunt multiple. „Nesiguranţa şi provocările coşului zilnic, lipsa de perspectivă asupra a ceea ce înseamnă ajutor pot să determine o persoană să gândească ca şi cum nu are suport extern, ca şi cum încrederea în organele statului nu mai există – Jeni Chiriac, psiholog.

„Datele au fost culese într-un context de criză multiplă: criză pandemică, sanitară, care se întinde deja de un an și jumătate, o criză economică, socială, facturi, creșteri și, evident, o stare de anxietate. Peste toate acestea s-a suprapus o criză politică absolut inexplicabilă la 8 luni după constituirea unei coaliții de guvernare” – Remus Ştefureac.

Economiştii au propria explicaţie. „Era o lume împărțită în două: niște oameni, foarte puțini, care o duceau mult mai bine decât ceilalți. Și foarte mulți oameni care o duceau foarte rău. Nu se găsea mâncare, totul era raționalizat. Se lua curentul o dată pe zi. Aveai apă caldă o dată pe săptămână” – Cristian Păun, economist.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 45% dintre români cred că peste 30 de ani situaţia ţării va fi chiar mai rea decât în prezent.

Sursa: anonimus.ro

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • …cind demolezi un sistem fara a pune, fara a contrui NIMIC in loc, rezultatul este este tot NIMIC… vezi ce ai facut iliescule-kgb? TU ai dat lovitura de stat, tu cu grupul tau de kgb-isti, tu ai facut Constitutia asta NETERMINATA, in care nici macar forma de guvernamint nu este definita, tu ai atomizat agricultura, tu ai acceptat demolarea ”gramezii de fiare vechi”, tu ai girat PRIMA LIBERALIZARE, tu ai initiat formarea primelor clanuri politice, incepind cu cel mai mare, acel blestemat FSN, tu ai girat haosul politic si social ce a urmat… nu te-ar mai rabda pamintul in veci si blestemat sa fii in eternitate! un sterp nenorocit si negru la suflet ne-a ”dat” calea pe care s-o luam in primii ani, cale a pierzaniei si de pe care, noi cei de acum, nu putem sa ne trezim, sa ne oprim, sa ne facem un drum propriu… cei care ati suferit, cei care suferiti acum, uitati-va in urma… radacina raului acolo este… in ”calea” data de cei sase, un drum al ”oaselor” care nu are decit o unica finalitate… si, clar ca lumina zilei, IN NOI… va aduceti aminte ce ”frenezie” era in noi cind se demola ”gramada de fiare vechi”? ce asteptari infrigurate traiati asteptind zecile, sutele, de ”salarii compensatorii”? nu sculat dimineaza, nu mersu’ la fabrica, la combinat, la intreprindere… nu sirena de pauza sau de inceput de lucru, nu cartela de pontaj, nu avans si lichidare… eu mi-am dat demisia si am luat trei salarii… citeva mii de lei… altii au luat ”compensatoriile”, au luat 160… acum ”plingeti”? ASA VA TREBUIE! va meritati soarta nevolnicilor… eu am ”tras” din greu iar voi va ”desfatati” cu o galeata de bani… atunci v-ati bucurat si acum plingeti la ”sondaje”… kharma romanilor… soarta… Manole si Miorita la un loc… traiti-va soarta pe care v-ati dorit-o si taceti! nu meritati compasiune, mila, empatie… nu meritati NIMIC! aveti ceea ce ati visat, vrut si dorit… sa va vad peste cinci luni, cind dau ghioceii… nu pot nici macar sa-mi fie mila de voi… credeam cindva, in naivitatea mea, ca mai sint sperante, ca mai exista o ”saminta a binelui” in noi… m-am inselat amarnic… nu veti avea, v-o spun sigur, ce sa dati copiilor si nepotilor vostri… ati distrus o tara si ati nimicit o natiune… propria tara, propria natiune… degeaba va rugati in lungi procesiuni pe la biserici si minastiri… Dumnezeu va vede pacatul capital… v-ati batut joc de ”creatia” Lui… de voi insiva, VOI, CEI CARE ATI FOST CINDVA OAMENI… si pentru ce? pentru bani… pur si simplu pentru bani… nu va mai vaitati… NU AUDE NIMENI… traiti-va viata pe care v-ati croit-o chiar voi… si o faceti si ACUM, cind scriu… ”Desteapta-te romane”? cea mai mare gluma in alegerea unui imn national… cu multi ani in urma, tot ca urmare a unei atitudini a voastre, cind ati ales in masa un bisnitar betiv in functia suprema, v-am blestemat… SA VA DEA DUMNEZEU DUPA SUFLET! NICI MAI MULT, NICI MAI PUTIN… acum ma uit la ”urmarile” acestui blestem… sinteti ”desavirsiti”, romanii mei… si incetati cu smiorcaiala… NU VA AJUTA NIMENI!