Analize și opinii

Domnule președinte, sunteți un farsor!

Eu sunt rezervist. Locotenent de AAA (artilerie antiaeriană). Am făcut armata 6 luni la rachete și ceea ce am învățat atunci se rezumă cam la asta: când țara este în pericol lași totul deoparte și te înrolezi, cu orice risc, să o aperi.



Acum două zile,  domnul președinte Iohannis a sunat mobilizarea: „De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care îşi doresc o Românie stat de drept şi care doresc o justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia”.

M-am simțit direct vizat de apelul președintelui. Da, îmi doresc din tot sufletul ca România să fie stat de drept și da, lupt din răsputeri să avem în țară o justiție independentă. Ce-mi cere, așadar, comandantul suprem? Să mă implic civic maxim. Să mă anunț și să-mi spun opinia.

Iată, azi ridic două degete (să mă anunț) și scriu articolul de față care reprezintă opinia mea.

Domnule președinte, cu tot respectul cuvenit gradului și funcției dumneavoastră, cu tot atașamentul față de România și români, vreau să vă spun răspicat și fără pic de patimă subiectivă un adevăr tragic pentru ţară: sunteți un farsor!

Vă pavoazaţi, propagandistic, cu vorbe mari „o Românie stat de drept”şi „o justiţie independentă” dar, prin atitudinea dumneavoastră, dovediţi un dispreţ ciocoiesc faţă de sensul profund al acestora.

Ciocoiul ,conform DEX, este un parvenit din rândul vătafilor, angajat ca servitor la un boier. Definiţia vi se potriveşte de minune. Iar boierul pe care îl serviţi nu este nicidecum poporul român ci un anti-popor, neromân. Asta este opinia mea!

Ieri v-aţi grăbit să-i primiţi la Cotroceni pe ostaşii aceia bravi care umblă în chiloţi prin metrou şi caligrafiază cu zel sorosist denunţuri patriotice, la dictarea procurorilor DNA, împotriva trădătorilor de sistem ocult şi de putere paralelă. Aş vrea să mă primiţi şi pe mine ca să vă expun crezul meu civic.

România stat de drept pe care mi-o doresc eu ar trebui să fie intolerantă faţă de nesocotirea drepturilor omului. Aşadar fără procurori Portocală, violatori şi şantajişti, fără dosare politice întocmite pe bază de denunţuri mincinoase, stimulate prin tortură, fără conducători de parchete ce fură prin plagiere şi îşi încalcă propriile principii morale participând la sindrofii cu politicieni şi şefi de servicii secrete, fără, fără, fără…

Nu ştiu ce repere etice aveţi dumneavoastră când vorbiţi de astfel de lucruri dar, ceea ce observ, este că o apăraţi necondiţionat pe Laura Kovesi, care îl apără necondiţionat pe procurorul Portocală. Deci, prin tranzitivitate, îl apăraţi necondiţionat pe procurorul Portocală. Asta nu vă face deloc cinste!

Mă chemaţi la implicare civică maximă pentru apărarea unor idei mari. Iată-mă! Prezent, cu arma la picior. Dar, stupoare, văd că definiţi aceste idei mari exact pe dos decât într-o democraţie autentică. Oamenii cărora le-aţi devenit stindard de luptă cu jiletca dumneavoastră roşie din Piaţa Universităţii vor execuţii colective, nu justiţie liberă. Vor „DNA să vină să vă ia” la grămadă, după carnetul de partid, nu după dosare întocmite corect, responsabil, pe bază de probe solide şi nu de interese politice.

Deşi am o vârstă de „lăsat la vatră”, mă înrolez voluntar. Şi ca mine, sunt sigur, foarte mulţi dintre cei care, profund şi onest, doresc o Românie stat de drept, (dar cu adevărat stat de drept, nu stat al procurorilor) şi o justiţie liberă (dar cu adevărat liberă, nu liberă la abuzuri şi poliţie politică).

V-aţi chemat în sprijin şi în stradă gaşca de tefelişti setaţi antinaţional de un finanţator fără scrupule şi fără Dumnezeu. Speraţi că ea, gaşca, va mai pune o dată între paranteze voinţa majorităţii, exprimată prin vot, şi că vă va mai cadorisi o dată cu un guvern de trădare naţională precum funestul guvern Cioloş. Degradantă speranţă!

Riscaţi, în megalomania dumneavoastră special întreţinută de forţele răului, un război civil. Un măcel  între români şi români. Nu vă pasă! V-aţi pozat cu Trump, sunteţi mare!

Şi nu doar că riscaţi. Dar instigaţi!

Aţi chemat din nou cohortele feisbuciste la implicare civică maximă? Ei bine, fără să vreţi, m-aţi chemat şi pe mine şi pe milioane de alţi români care gândesc ca mine.

Vă promit, vă promitem că, la nevoie, vom da curs chemării dumneavoastră.

Credeţi că sunteţi şmecher? Că numărul şi bunul simţ nu va conta în faţa tupeului şi a lipsei de informare?

Ei bine, vă înşelaţi!

Farsor, farsor… Dar să devii complicele lui Portocală e parcă, totuşi, prea mult. Prea greţos. Prea de zdreanţă.

Sursa: Contele de Saint Germain

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cat de bine seamana actiunile acestui sasalau hot, parsiv si tradator cu celebrul aventurier si uneltitor din Istoria Moldovei, cunoscut sub numele de Despot-Voda. Si unul si celalat au castigat sefia tarii, fiind sprijiniti de trupe mercenare straine, dar si cu aportul cozilor de topor autohtone. Insa, deosebirea dintre ei consta deocamdata in sfarsitul tragic si in acelasi timp, demn si teatral, dar binemeritat al lui Despot-Voda, decapitat si sfartecat in bucati de catre boierii moldoveni, care s-au simtit tradati si inselati de acest alogen. Ramane sa vedem care va fi riposta de astazi a poporului roman, cel putin la fel de inselat de actualul Dulap-Voda, care spre deosebire de Despot-Voda, n-are nici o urma de demnitate si verticalitate.
    Apropo, ii recomand dulapului Slugannis, ca atunci cand se intoneaza imnul national, sa nu mai stea cu palma la piept, ci sa si-o puna la cur, adica exact acolo unde-l doare de neamul si tara aceasta.

  • Bai nene, dchimba-ti porecla.
    Nu poti critica pe sectant ca da atentie celor finantati de unul fara Dumnezeu ca si mata ai alt Dumnezeu cu porecla asta…
    Ala care si-a facut faima ezoterica a propagat absurditatea nemuririi.
    Omul este muritor dar excrocul cu masca se pretinde nemuritor.

  • Domnul presedinte arata cu degetul catre Guvern, Guvernul catre Institutia Prezidentiala, la mijloc: ONG-urile, Firmele cu capital strain, BNR & CO…, in fundal serviciile de intelligence, deasupra, GRUPURILE X,Y,Z, in varf, GRUPUL SEF DIN UMBRA. Poporul, cantitate neglijabila. Cica n-ar pricepe ce se intampla in spatele cortinei. Totusi, in infinitul Univers s-o gasi cineva care intelege ce se intampla. Si totusi…