Nu ştiu cât de mult îl mărturisesc astăzi pe Hristos intelectualii creştini din România. Observ însă că mulţi dintre ei nu scapă nici o ocazie să-şi afişeze, în discurs, credinţa de dreapta. Dacă eşti ortodox, o „corectitudine politică“ larg răspândită îţi cere să te închini mai întâi Dreptei, apoi să faci mătănii în faţa icoanelor. Dacă Iisus Hristos nu-i de dreapta, intelectualul creştin nu-l recunoaşte drept Mântuitorul nostru.
Toate bune şi frumoase dacă adevărata dreaptă, cea care funcţionează în mod concret, „pe teren“, în România şi oriunde în lume, ar avea cât de cât legatură cu preceptele şi învăţătura creştină. Din păcate, actuala dreaptă a fost deturnată şi golită de orice înţeles creştin. Sub umbrela dreptei, se adăpostesc cele mai anticreştine, ca să nu spun sataniste de-a dreptul, practici şi ideologii, de la neoliberalism, neoconservatorism, libertarianism, globalism, consumerism, până la politicile de spoliere a statelor naţionale de către instituţiile transnaţionale şi cleptocraţiile locale. Nici un hoţ care se respectă, nici un globalist ateu, nici un trădător de neam, nici un parşiv nu se mai revendică de la „stânga“. Ticăloşii se bat cu pumnii în piept şi urlă din rărunchi: „Suntem de dreapta!“.
Când analizăm cu atenţie distincţia dreapta / stânga, dreapta adevărată / falsa dreaptă, constatăm că, practic, este imposibil să mai cernem grâul de neghină. Într-un bar unde se practică prostituţia, se consumă droguri şi se fac tranzacţii necurate nu aduci preoţi şi duhovnici ca să-i separe pe cei buni, care se pocăiesc, de cei înrăiţi iremediabil.
Chemi politia, închizi barul şi arestezi toţi răufăcătorii. Este atâta făţărnicie, minciună, înşelătorie şi degradare umană în curtea aşa-numitei „drepte“ încât orice gest de a restabili „dreapta măsură“ este sortit eşecului. În Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 7, versetul 6, Mântuitorul ne avertizează: “Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcânduse, să vă sfâşie pe voi“.
Nu vreau sub nici o formă sa reabilitez stânga. Atât stânga cât şi dreapta se hrănesc din aceeaşi troacă anticreştină. De pildă, ambele distrug familia. Stânga subminează fundamentul moral şi spiritual al familiei prin promovarea relativismului valorilor, iar dreapta o exploatează economic în scopul „maximizării profiturilor“ noilor stăpâni de sclavi. Neoliberalismul/neoconservatorismul nu este mai puţin globalist şi iacobin decât stânga internaţionalistă. „A treia cale“ a Noii Stângi occidentale (calea inaugurată de Clinton-Blair) diferă doar în nuanţă de politicile neoliberale pe linia Reagan-Thatcher.
Pe plaiurile mioritice, dreapta stângii şi stânga dreptei formează în prezent singura dreaptă reală şi ambele au aceleaşi obiective: acapararea puterii în scopul îmbogăţirii unor pături parazitare şi supunerea României unui regim de anarho-tiranie. Cetăţeanul de rând este menţinut într-un regim de sclavie economică şi ignoranţă culturala; zi de zi îl terorizează incompetenţii şi infractorii care au vândut România şi au infestat atât birocraţia de stat cât şi sectorul particular. Pentru ca viesparul local să nu fie deranjat de stăpânii globali, întreaga clasă politică din România a acceptat condiţiile înrobitoare dictate de FMI şi marea finanţă, supunând populaţia unui regim draconic de austeritate neoliberală. Reducerea a 25% din salariile profesorilor şi medicilor, creşterea TVA-ului au mulţumit FMI-ul şi „pieţele de capital“, au redus însă drastic nivelul de trai al românului şi au falimentat micul întreprinzător . Privatizarea tuturor resurselor energetice ale ţării şi vânzarea terenurilor agricole, ambele în folosul străinilor, vor definitiva procesul de colonizare a ţării şi pauperizarea în masă a populaţiei. După toate standardele, măsurile de înrobire a ţării sunt de dreapta, aplicaţii concrete ale dogmelor neoliberale.
Dacă eşti un adevărat intelectual creştin, nu numai ca nu poţi accepta politicile de dreapta, dar eşti dator să le consideri un atac direct la adresa Bisericii şi a naţiunii române. Precum marxiştii, ideologii dreptei pun producţia şi schimbul de mărfuri la baza experienţei umane. Nimic nu transcende economismul lor îngust. Ce are în comun un om care-l mărturiseşte pe Hristos cu birocraţii fără faţă din transnaţionale şi institutiile imperiale ale Uniunii europene? Sau cu sutele de ideologi, adepţi ai lui Hayek, Mises sau Friedman, scoşi pe bandă de statul servil român în ultimii douăzeci de ani, şi care fac o propagandă deşănţată unui sistem social şi economic construit pe cele mai mari păcate ale omului: egoism, avariţie şi dezbinare?
De prea multe ori am auzit că „aceasta nu-i dreapta adevărată“. Dacă acceptăm un astfel de argument, atunci… unde se ascunde dreapta adevărată? Unde este dreapta luptătoare? Unde sunt dreptacii gata să se jertfească pentru a-l mărturisi pe Hristos? Unde este dreapta care cere fără ocolişuri recreştinarea spaţiului public? Unde este dreapta care cere remoralizarea pieţelor, relocalizarea economiei în favoarea producătorului şi consumatorului român, recapitalizarea nevoiaşilor? Unde întâlnim dreapta care susţine, în fapte şi nu în vorbe, pe micul întreprinzător, ţăranul român şi se pronunţă fără echivoc împotriva concentrării puterii şi capitalului în câteva mâini? Unde este dreapta care păzeşte cu sfinţenie patrimoniul cultural şi natural al ţării? Cea care apără autonomia economică şi integritatea spirituală a familiei?
În ciuda unor declaraţii sforăitoare, o astfel de dreapta nu-i nicăieri de găsit.
Există doar discursuri răzleţe despre o dreaptă neprihănită şi multe nostalgii după gloriile dreptei româneşti din trecut.
În actualele condiţii, romanul are de ales între o dreaptă iacobină, anticreştină şi antinaţională, care deţine controlul cvasiabsolut asupra României, şi o „dreaptă neprihanită“, redusă la câteva ong-uri, bloguri şi reviste marginalizate, fără nici o şansă de a făptui ceva major în spaţiul public românesc (chiar dacă, în sfârşit, ar părăsi discursul şi ar opta pentru acţiunea concretă, ar fi prea târziu, iacobinii neoliberali sunt mult prea puternici, au capacitatea instituţionala să asimileze şi să deturneze orice mişcare sau acţiune viitoare care ar purta eticheta dreptei).
În faţa acestei alternative, în mod realist, opţiunea de dreapta nu ar trebui să-l mai satisfacă pe intelectualul creştin. Să nu uitam că menirea creştinului nu este să se ţină scai de o ideologie, de-o direcţie sau o mişcare ci să-l mărturisească pe Hristos. Dacă dreapta nu mai constituie un mijloc prin care modul de viaţă creştin este promovat şi apărat, dacă dreapta nu mai este pavăza independenţei României şi a demnităţii persoanei (persoana în sens creştin), dacă dreapta nu mai este calea cea dreaptă păstorită de Biserica lui Hristos, ea trebuie, nu reformată, ci, pur şi simplu, abandonată. „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună“ (Matei 9 : 16-17).
Să ne imaginăm că mergem pe o autostradă. Când un accident blochează una dintre benzile de circulaţie, trecem pe altă bandă ca sa ne continuăm călătoria. Important este să ajungem la destinaţie teferi şi fără a încălca regulile de circulaţie acceptate de participanţii la trafic. Intelectualul creştin, dacă vrea să ia parte la viaţa cetăţii şi, în acelaşi timp, să trăiască creştineşte, trebuie să iasă de pe dreapta. Pe dreapta, ca şi pe stânga, circulaţia întru Adevăr este blocată. Din fericire, Dumnezeu ne-a lăsat o banda de circulaţie (încă) liberă, numită distributism, accesibilă celor hotărâţi, cinstiţi şi smeriţi.
Nu voi repeta aici informaţiile despre distributism pe care cititorul interesat le poate găsi cu uşurinţă citind antologia Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde şi consultând documentele Ligii distributiste romane „Ion Mihalache“, publicate pe blogul „A Treia Forta. România profundă“ şi pe pagina de Facebook a „Simpatizanţilor ligii distributiste“. Voi menţiona doar că „distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al 21-lea“, potrivit afirmaţiei lui David Gibson, editorialistul ziarului „Washington Post“. În ţările occidentale, precum Marea Britanie, sub presiune populară, partide de dreapta (Partidul Conservator, noul Partid Naţional-Liberal) au adoptat parţial sau în întregime modelul distributist.
Nu v-aş fi propus convertirea la distributism – fiindcă de o convertire este vorba, doar cei care vor avea încredere în acest sistem îl vor putea aplica în România – 1) dacă practicile distributiste nu ar funcţiona cu succes în lume, 2) dacă nu ar fi fost întru totul compatibile cu gândirea socială a Bisericii noastre, 3) dacă distributismul nu ar fi funcţionat în trecutul nostru (de pildă, cooperativele interbelice ale ţărăniştilor lui Ion Mihalache), 4) dacă nu ar înlocui cu succes practicile socialiste şi neoliberale urmate în prezent de România.
Fără o economie a libertăţii şi demnităţii persoanei, fără o economie creştină a frăţietăţii şi dăruirii, fără distributism, România nu va putea ieşi din mocirla spirituală şi economică în care se află astăzi. Celor care se îndoiesc că distributismul ar avea o şansă de reuşită pe meleagurile noastre, le reamintesc ca România trecută, cea pe care o ţinem în suflet ca pe-o icoană, a fost România creştină a ţăranilor liberi şi a micilor proprietari autonomi, o Românie distributistă. Depinde doar de noi dacă această Românie va renaşte concret sau va rămâne în continuare doar un prilej de evocări nostalgice şi discursuri menite să nu deranjeze pe nimeni.
de Ovidiu Hurduzeu
Adauga comentariu