Analize și opinii

David Angelo: „Implementarea NOII ORDINI MONDIALE a început încă din 1990”

Implementarea NOII ORDINI MONDIALE a început încă din 1990, odată cu prăbușirea regimurilor comuniste aflate dincolo de Cortina de Fier. Tot ceea ce s-a „întâmplat” ulterior în fostele țări comuniste a fost un plan bine pus la punct.
Destructurarea economiilor de stat și a relațiilor comerciale prin care ele existau, „privatizările” necesare trecerii la economia de piață – în fapt jafuri la drumul mare ale industriilor naționale, coordonat de statele occidentale – au avut loc planificat. Și-au împărțit domeniile între ele, statele europene. Estul european trebuia transformat dintr-o zonă de producție industrială într-o piață de consum. Lucru realizat.
După dezindustrializarea lor și reindustrializarea occidentală – acapararea resurselor financiare și materiale – după pierderea independenței economice, urma de acum ca ele să fie pregătite pentru integrarea euro-atlantică. Să aloce din PIB-ul care a rămas, securizării militare. Cumpărând armament, de unde? De la complexul militar-industrial occidental, evident. De ce? Să nu fie reînghițite de ruși. Care erau în moarte clinică atunci, vorba noastră.
Piață de desfacere a corporațiilor occidentale, și-au distrus capacitățile de producție și de prelucrare a materiilor prime. Bun, ai putea zice, da, domne, ne-au scos din sfera malefică a Moscovei. Le-am dat resursele naturale, capacitățile de procesare, fiindcă ne vor integra în economia europeană, în procesul de integrare și anulare a deficitelor de dezvoltare din UE.
De unde? Au Început cu: nu îndepliniți criteriile de aderare, de mediu, de MCV, de securizare a frontierelor, măcar că investise-și miliarde în tehnică de supraveghere, tot de la ei cumpărată. N-ai dat lege că poți vinde terenurile agricole. Că nu respecți drepturile lgbtq+. A fost vorba despre astea la aderare? Nu. Și câte altele.
După atâția ani, ai rămas tot prost, tot în afara Schengen. Da, dar cu piața dominată și controlată de ei. Dacă ridici glasul, ești pus la colț. Păi când nu mai ai nimic, ce poți să mai zici? Trimite Kovesi comisarii anticorupție europeni și te omoară.

Autor: David Angelo