Dan Stoica: “Se apropie 14 februarie, sau ziua porților deschise la bordelurile transatlantice”

Iubirea nu are zile și mai ales nu are sărbători obligatorii. Iubirea se cere trăită nu scandată și nici legată cu șnururile cadourilor, iubirea e ca și aerul pe care dacă nu ai voie să-l respiri nici nu mai poți să te naști, sau să ajuți pe alții să ajungă să se nască.

Obscurantismul științific, foarte la modă în lumea îngustă a creierelor în care virtualul altora se împinge tot mai tare și nu mai lasă loc pentru vreo judecată proprie, să fii trendy, la modă, înseamnă să fii la fel, identic, otova. Un fel de monocultură în care omul devine individ. Nu mai ai voie să iubești nici o femeie și nici un bărbat, pentru că nu mai există nici o femeie naturală (vorba Arethei Franklin de curând cenzurată) și nici un bărbat care să se scoale (la propriu și la figurat) să plece la muncă sau la lupta cea mare.

O lume a impotenței generalizate ne cere să ne bucurăm general (dar și civil) de ceva venit la pachet de dincolo de ocean. Să urâm e o formă de a ține la individ trimițând la ceruri oamenii. Ființele cele mai dornice de distracții decât să fie oameni primesc ordinele cu mult entuziasm. Să uiți de tine, să îți pui uniforma persoanelor de încredere cu drept de a ucide orice urmă de omenie descoperită prin preajmă a devenit normă.

Nu ajutăm alți oameni (vezi retragerea ajutoarelor pentru Siria) pentru că sancțiunile noastre sunt un fel de excomunicare de la civilizație. Așa ni se pare nouă. Uităm că toată ura asta față de alții decât cei trecut în listele noastre de oameni aprobate de la centru sub formă de cetățenie se va întoarce cândva și își va cere taxele înapoi. Când vom închide granițele, când vom sancționa tot ce mișcă în jur pe cine ne vom vărsa năduful?

Poate ne vom uita în oglindă și nerecunoscându-l pe cel de dincolo de ea o să îl luăm la palme…

Dar va fi prea târziu, pentru că odată spartă și reflexia noastră, odată cu amintirea va dispărea.

Cine nu a simțit boara cosmosului strecurându-se sub piele atunci când ea ți-a atins obrazul cu vârful degetelor, cine nu a simțit că se topește tot când Ea, unică și de nerepetat în nici una din galaxiile Universului, te sărută de noapte bună, după ce ați făcut dragoste, a trăit pe degeaba, sau nici nu a apucat să trăiască.

Ființele inutile nu apucă să știe că de aia are februarie numai 28 de zile, pentru că Valentin nu a primit viză, fiind vaccinat de prea multe ori și la noi în prispă nu mai e loc pentru el.

Autor: Dan Stoica