Apropo de „istoria e scrisă de învingători”, un poncif pe care l-am auzit până la saturație. Nu prea e așa. Istoria e scrisă din ce citești, din ce poți, accepți, citi.
Degeaga e scrisă în hieroglige, alfabet chirilic sau în arabă. Noi, lumea noastră cea din vest nu avem cum să aflăm de ea ( e vorba de conștiința colectivității, nu de oamenii care se ocupă cu traducerrea acestor idiomuri). Tot așa cum nici cei care știu istoria scrisă în acele limbi nu au cum ajunge să știe ce și cum credem noi despre trecut.
Un prieten de-al meu kurd îmi spunea odată că el e convins că prima carte care a existat e Coranul. Nu am încercat să-l lămuresc că nu-i așa. I-aș fi dat viața peste cap. Sunt și azi prieten cu el.
Un alt prieten de-al meu m-a întrebat odată, după ce divorțasem unde locuiește fosta mea soție. I-am dat adresa și el a devenit următorul ei soț. Nu mai e printre noi, dar am rămas prieten cu el până la capăt.
Cu adevărul trebuie să știi să te comporți, să fii cuvincios și nu impertinent. Nu există adevăruri care să îți convină și altele care nu sunt potrivite și ca atare trebuie uitate, eliminate.
Nu poți să elimini un adevăr, poți cel mult să te elimini pe tine.
Noi, aici în Europa, ne informăm și ne răsinformăm de la grupul care a pus mâna pe structura informațională vestică, numită corporate media. Încet încet, acest grup a pus mâna și pe structurile sociale (învățământ, cultură), ideologice și politice pe care încearcă să le construiască „după chipul și asemănarea lui” Deși e scirs în prima carte „nu-ți fă chip cioplit” se pare că acest rând l-au sărit, ocultat și și-au văzut de drum. Nu avea cum să se termine cu bine.
După o generație sau două, oamenii au ajuns așa cum acest grup a vrut să fie, să simtă, să gândească, să viseze, să își închipuie că este realitatea.
Suntem (sunteți) opera unui proiect generațional care nu mai are nevoie să fie învingător ca să scrie istoria. Ea, istoria, consemnează, evoluția unui tip uman deja altoit psihic (nu genetic) după un tip dinaite decis. Victoria manipulării a avut loc în leagăn, de la primii pași și de la primele vorbe.
Lupta între marxism și „capitalism” s-a dus nu pe câmpul de luptă ci în conștiința fiecăruia din noi. Ca și lupta între a părea și a fi. Au câștigat unii.
A urmat, apoi, inevitabil, ofensiva împotriva civlizației construite pe baza moralei creștine. Asistăm, sutem în prima linie a acestei încleștări. Sunt destul de relaxat pentru că îi știu rezultatul.
Iisus e inamicul public numărul unu al vestul colectiv. Să fie clar, nu Putin, nu Xi nu Hamas. Iisus și nimeni altul. De ce? Ei, o să vă explic un pic mai încolo, dar nu azi.
De ce am văzut și de ce înțeleg asta? Pentru că fiind ostracizat de acest tip de societate care taie și spânzură azi am avut timp să mă formulez la om într-o insulă spirituală fără conflicte. Și apoi m-am reîntors, am păcătuit, am greșit (sunt un campion al gafelor), m-am încăpățânat și am continuat să mă inserez în realitatea asta distopiană, m-am dat mai prost decât eram în stare să fiu și am reușit să ajung la o vârstă de la care multe lucruri, istorii, oameni, fapte se văd în trei dimensiuni.
Sunt și îmi doresc să rămân un oarecare. Cândva, în tinerețe, am avut nemaipomenita șansă să întâlnesc frumosul, binele, adevărul la un loc dar mai ales să dau peste El. Nu știu dacă a fost o întâmplare sau o predestinare. Nici nu e important. De când L-am întâlnit m-am lămurit cine sunt, cât sunt în raport cu lumea și restul oamenilor. Și nu încerc să sar calul. Nu vreau să misionarez și nici să conving pe nimeni de ce știu, îmi dau seama, văd.
Istoria nu e scrisă de învingători pentru că în acest curs al lumii nu există învingători și învinși, există numai oameni care au înțeles și alții care se tem să înțeleagă dar spun orice numai să își uite teama care îi conduce
Doamne ajută!.
Adauga comentariu