De ce nu va putea niciodată un mare bogătaș să înlocuiască statul, oricât de mulți bani va avea?
Păi e cam la mintea cocoșului… dacă biata pasare ar avea minte.
Banii sunt produși de stat ca să funcționeze mașinăria socială pe care o are în grijă. (Statul e organizator, îngrijitor și depanator al unei mașini, mecanic și șofer în același timp, dar în cele din urmă nu stăpân al mașinii, deși dictaturile au încerc să fie… și s-a dovedit că nu sunt)
Proprietarul de bani (bogătașul) depinde ca existență de cel care emite banii pe care îi are. De aceea cumpărând de toate pentru toți încearcă să securizeze partea financiară prin părți imobiliare și de producție „mai stabile”. Ajunge și el să organizeze, să „păstorească” sute de mii de suflete (în cazul marilor corporații milioane), face prin piața pe care o acoperă și mai multă lume dependentă de produsele sau activitățile lui (vezi Microsofot, Shakira, Starlink, Madonna sau Philips și Rolling Stone etc) Chiar și marii proprietari ai sistemului bancar (Rotschild etc) nu sunt decât intermediari între marile averi și stat. Marii speculanți (gen Soros) nu sunt decât niște pârliți dacă sistemele sociale nu ar fi osificate în state emițătoare de bani.
Statul pe de altă parte (prin definiție) nu are bani, mai exact el îi poate emite dar nu păstra. Banii sunt o unealtă prin care statul organizează viața socială (privată sau comunitară) face posibilă mișcarea economică și spirituală. De aceea displina masei financiare (mărimea sau numărul banilor mișcați în realitatea de pe teren, e esențială, ea dă și crieteriile după care emiterea monetară poate avea loc)
Banul adunat sub formă de avere nu are cum înlocui celelate funcții ale statului care emerg paralel cu emiterea de monedă: asigurarea educației, sănătății și ordinii publice dar și asigurarea cadrului legistliv prin organe legiutoare dar și sistem judiciar. (ar mai fi și altele, dar le pomenim pe cele mai evidente și cunoscute) Pentru a exercita aceste îndeletniciri și programa viitorul unei nații statul are nevoie de bani (dar nu de cei care îi emite, care dacă nu intră în circulație nu au valoare) ci de cei care îi strânge de la cei care produc valori (de la populație și mai ales firme) sub formă de impozite și asigurări.
E cam ciudat, dar e singura formulă prin care banul înseamnă ceva și în viziteria de stat.
Straniu, dar perfect logic, mai toți împărații erau faliți. Puterea în stat te obligă la multe dar nu îți pune în buzunar nici un leu. Marii cuceritori trebuiau să jefuiască ca să își plătească armatele și să cucerească mai departe ca aceste armate să le rămână credincioase. Habsburgii erau mereu îndatorați băncilor (mai ales evreiești) și nu prea puteau să își plătească datoriile pentru mai toate războaiele pe care le duceau erau pierdute. Așa că plăteau prin drepturi speciale, privilegii, favoruri, acordate celor care i-au împrumutat. Aceste înlesniri erau resimțite de restul populației (supuse disciplinei financiare draconice) ca o nedreptate. (dar asta e povestea antisemitismului european, deci altă istorie)
Revenind. Bogații pot sărăcii statul dar nu îl pot înlocui…
(va continua)
…alt publicist agramat…