Eu nu știu de ce l-au înjurat toți pe Ponta. Dacă nu era Ponta, cred că câștiga Simion din primul tur. Așa măcar mai au două săptămâni la dispoziție ca să-și facă pașaport, să fugă din țară, să treacă Dunărea înot sau ce amenință ei că vor face dacă câștigă Simion. Mie îmi plac amenințările astea: ”Dacă câștigă, fug din țară!!!”. Dovedesc maturitate. În sine faptul că poți pleca când dorești din țară te diferențiază semnificativ de majoritatea românilor care nu și-ar permite niciodată să plece definitiv din țară pentru că n-ar avea nici veniturile și nici relațiile necesare pentru a se stabili altundeva. Nu toți românii își permit să se mărite cu un francez sau cu-n suedez ca să poată preda lecții despre independență feministă dup-aia. Unii mai suntem și urâți. Suntem obligați să rămânem aici și să suportăm clasa asta politică. Nu știu dacă sunteți la curent cu ultimele evenimente, dar nici englezii nu-și mai permit chiria în Anglia, d-apoi românii. Italienii și nemții au cam început să lungească cozile pe la ajutoare și le sare inima când vin facturile.
Poate n-ați auzit, dar USAID nu bate până-n Teleorman sau Bihor. E foarte greu să trăiești din vlogging în comuna Ștorobăneasa. Dacă românii ar fi obligați să trăiască din activism și bloguri de lifestyle, toate articolele ar fi de genul: ”Zece ponturi de călătorie cu microbuzul de acasă către casieria la care lucrezi”, ”Cum să pleci discret la muncă 12 ore, când toți influensării care muncesc de pe canapea îți zic să stai acasă pentru că le omori bunicuțele”, ”Cum să lungești o ciorbă care să hrănească toată familia din 30 de bulioane pe lună”, ”Provocările diareei cronice când ai spitalul la 90 de kilometri de casă și rata trece de două ori pe zi”, ”Cum să accepți jobul de telefonistă cu minimum pe economie, după două facultăți și-o sarcină dificilă care te-a scos din câmpul muncii”.
Trăim în lumi diferite. E ușor să pleci din țară definitiv când nu ești sărac lipit, nu ai familie sau responsabilități, nu trebuie să îngrijești părinți bolnavi, copii cu dizabilități sau alte probleme de sănătate. E ușor să vorbești despre Europa din fața laptop-ului, dintr-un birou cu aer condiționat unde ai ajuns prin sacrificiile unor părinți cu mâinile crăpate de muncă. Sau pentru că au fost conectați bine de tot la sistem. Unii n-au avut părinții ăștia. N-au relații și pile decât în perimetrul șantierului sau al lanului de porumb lângă care s-au născut. Au venit pe lume în captivitatea sărăciei și nu pot pleca supărați, trântind jucăriile când vor ei. Europa este percepută ușor diferit când trebuie să bagi cârcâ prin străinătate în fiecare sezon și-apoi să te întorci acasă, într-o comună abandonată de autorități, în care cade școala pe copii și mă-ta moare în propria urină pentru că ambulanța face 90 de minute pe drum.
E mai greu cu bunele maniere de cafenea când dai jumătate din salariu la stat pentru privilegiul de a te căca la groapă într-o regiune neasfaltată și fără canalizare. Unde trebuie să te scoli la patru dimineața ca să duci copiii la școală 50 de kilometri, apoi să te duci chiaun la muncă în direcția opusă și să te întorci istovit în creierii nopții. E greu să crești trei copii europeni într-o cameră dintr-un oraș industrial semiabandonat. E greu să-ți iei fetița cu tine pe camion pentru că bunică-sa e bolnavă, mă-sa muncește 10 ore pe zi și tu nu-ți permiți babysitter. Apoi intri pe net să vezi cum influensării te consideră o putoare nenorocită care îi trage pe ei în jos. După ce ai descărcat șase camioane cu paleți și ai dat toți banii pe pantofiori, două hăinuțe și un ghiozdan, parcă nu-ți mai vine să te plângi pe Facebook de primitivii care ți-au stricat zen-ul la cafeneaua din centru. Parcă îți vine așa… nu știu cum să zic… să-ți bagi pula în toți sclifosiții din România și să votezi cu totul altceva decât ei. Trăim în lumi paralele…
Autor: Dan Pavel
Adauga comentariu