Analize și opinii

Dan Diaconu: Viitoarea structură europeană

N-o să comentez prea mult azi. Am aflat că există o a patra scurgere în conductele de gaz, ceea ce înseamnă că actele de sabotaj continuă. Din ipoteze înţeleg că întreg dezastrul a fost făcut de submarinul nuclear american USS Jimmy Carter, de pe care s-au lansat mini-submarine care-au făcut toate actele de sabotaj pe care le vedem. Cel mai probabil, cele două coridoare energetice vor deveni inutilizabile. Şi, cu acest punct, Rusia a fost îndepărtată definitiv de Europa.
OK, asta e, trebuie să privim lumea în faţă aşa cum e. M-am săturat de idioţi utili şi, mai ales, de securiştii care-au început să-mi invadeze din nou canalele de comunicaţie. Le ştiu schemele de propagandă, astfel încât îmi e efectiv scârbă. Încep să văd în reluare băsismul, iohannismul şi restul aberaţiilor care, din 2004 deturnează această naţiune. Din păcate acesta ne e destinul pe care-l lăsăm să ne invadeze.

O scurtă istorie a ceea ce trăim începe cu Malta, acolo unde s-a parafat terminarea Războiului Rece. În conformitate cu ceea ce ştim, s-a convenit ca NATO să rămână în componenţa sa de atunci şi să nu se extindă spre est. Nu s-a întâmplat. Americanii au profitat de slăbiciunea rezultată din implozia URSS, trezindu-se brusc cu o lume întreagă în care puteau face tot ce doreau. Exista o mică problemă: structura internă a economiei capitaliste care, pentru a continua să funcţioneze, avea nevoie de un cadavru pe care să-l ronţăie. Iniţia a fost Estul Europei. Vedem clar, pe propria noastră piele, cum ne-am transformat în hrană pentru hrăpăreaţa economie Vestică. Occidentul a demolat economiile din Est pentru a şi le transforma în hrană. Se ştia însă că asta nu va dura mult şi că e nevoie de o nouă victimă, un nou cadavru pe care piraţii mărilor să-l tranşeze. Şi nu mai rămăsese decât Rusia. Însă, din nefericire pentru ei, în Rusia s-a retras tot intelligence-ul sovietic. Liniile secundare ale GRU şi KGB făcuseră strategia de revenire a ceea ce se mai putea salva din URSS. După cum am mai spus-o, iniţial Occidentul a fost adormit cu Boris Elţîn. Apoi, venirea lui Putin a avut două faze: pe de o parte continuarea cântecului de sirenă, prin jocul unei cărţi aparent globaliste – care-a permis refacerea armatei şi a infrastructurii de securitate – după care afişarea adevăratei feţe, prin clamarea independenţei şi apelul la regulile de bună cooperare stabilite la nivel mondial.

O să vă rog să vă gândiţi dacă există vreun moment în evoluţia politică a Rusiei în care s-au comportat precum zapciii. Se tot vorbeşte despre „arma energetică” a Rusiei în condiţiile în care ruşii sunt cei care vor să dea gaz, iar paiaţele europene sunt cele care-l refuză. Adevărul este că nu veţi găsi nicio asemenea deraiere. Dacă însă vă voi spune să vă îndreptaţi ochii spre adevăraţii zapcii, anume spre SUA, s-ar putea să aveţi o revelaţie. Dacă aţi fi pătruns prin intestinele puterii de la Bruxelles, aţi fi observat transparent că acolo nu-i nimic altceva decât o pârghie prin intermediul căreia SUA dictează politica europeană. Şi cum unora le vine probabil să mă contrazică, o să vă dau un exemplu scurt.

Mai ţineţi minte acţiunea Mani Pulite? A fost declanşată de SUA în momentul în care politica italiană milita pentru o independenţă reală faţă de SUA deoarece pericolul sovietic dispăruse. Astfel, toţi cei care „fluieraseră în biserică” au fost arestaţi şi acuzaţi de verzi şi uscate prinintermediul papiţoiului Antonio Di Pietro, care primea listele cu acuzele de la CIA, via Ambasadorul SUA din Italia. Toate elementele pe care vi le spun au fost dezvăluite de ambasador, când se afla pe patul de moarte, probabil muşcat de regrete pentru ticăloşia pe care-a pus-o la cale şi care a distrus o naţiune. La fel se instrumentează ticloşiile peste tot în Europa, iar la noi aţi văzut copia la indigo efectuată de jigodia Koveşi împreună cu securiştii lui Maior-Coldea. Asta e politica efectuată de SUA. Se încalcă orice lege – inclusiv cea a bunului simţ – pentru a-şi păstra supremaţia. Dar care-i problema? – se vor întreba scepticii.

Problema e simplă: Europa era o fabrică, iar Rusia priza care-i furniza energia ieftină de care avea nevoie. Într-o asemenea structură, Europa funcţiona independent faţă de SUA. Nu s-a manifestat deschis niciodată vreo idee despre alungarea americanilor de pe Continent, dar era limpede că, după o întărire a relaţiilor, acesta va fi rezultatul. Şi era natural aşa deoarece Uniunea Europeană doar concurând real se poate menţine la suprafaţă.

OK, acum trecem la realitatea de azi. SUA au întrerupt brutal legăturile Europei cu Rusia. În Germania şi-au pus paiaţele. În Franţa, de asemenea, la putere e paiaţa lor. În rest puţin contează. Dar nu vă gândiţi că e mare diferenţă. Serviciile secrete americane ţin din scurt politica, astfel încât chiar şi o deraiere de tip Meloni se va transforma într-o dezamăgire de tip Tsipras. Ăsta-i jocul menit a da speranţe după care „să se demonstreze” că acele speranţe nu sunt aplicabile. E simplu!

Bun, ce se va întâmpla? Europa va intra în întuneric. În ciuda tuturor „garanţiilor” care se dau, UE nu are cum să-şi asigure energie ieftină. Atât cea nucleară, cât şi GNL-ul american sunt soluţii extrem de scumpe. Având la bază o energie scumpă, vei avea ca rezultat produse scuumpe. În plus, acea energie nici măcar nu este suficientă. Asta înseamnă că Europa ve fi împinsă în bezna economică. Şi nici nu e greu de intuit cum, trebuie doar să te uiţi peste giganticul portofoliu de obligaţiuni achiziţionate de BCE ca să-şi dai seama că întreaga zonă EURO poate fi dinamitată în orice secundă. Asta au urmărit americanii: să lege câinele. Şi au două lanţuri: unul energetic, iar celălalt financiar. UE e priponită şi va sta aşa cât timp vor dori americanii.

E totuşi cât se poate de clar că, după ce-ai priponit un animal prost trebuie să-i dai de mâncare deoarece altfel îţi moare. Deocamdată americanii se mulţumesc să-şi ţină prada la limita de supravieţuire(de-aia auziţi de economisire, crizaă alimentară s.a.m.d.). Speră ei că, după ce vor îmblânzi şi Rusia, Polonia va deveni nodul energetic deoarece pe acolo se va putea scurge gazul rusesc către Europa. Şi se va scurge atâta gaz cât vor ei. Este, deci, cât se poate de clar că întreaga strategie americană se bazează inclusiv pe gazul rusesc.

Însă nu trebuie să vă gândiţi că ruşii ar fi nişte prostovani. Alungaţi din Europa, ei trebuie să-şi găsească un rost în lume. De aceea îşi îndreaptă infrastructura spre Asia. India şi China sunt principalele ţinte. Vor reuşi? Cu India încă e neclar deoarece sunt probleme cu traseul. În ceea ce priveşte China e simplu: s-a parafat. Şi China e la fel de dornică de răzbunare istorică pe SUA ca şi Rusia. Cine va pica victimă? În mod sigur Europa. Condamnată la subdezvoltare, Bătrânul Continent nu mai are absolut nicio şansă. Şi părerea mea e că gazul pe care se bazează americanii va fi tăiat definitiv de ruşi. Sub nicio formă nu vor mai juca jocul pe care-l cântă SUA.

Ucraina va rămâne o formă fără fond. După ce Rusia îi va captura toată zona litorală – refăcându-şi teritoriul istoric, Ucraina va rămâne un Banderistan sau Nullandistan care va trebui suportat de către europeni. Marea problemă se va constata atunci când vor hotărî să revină la patria-mamă, adică la Rusia. Priviţi-i acum pe ceceni şi puteţi vedea viitorii ucraineni.

Structura noii Europe va fi una haotică. Unele ţări vor fi lăsate libere, altele – printre care şi noi – vor fi ţinute cu forţa la jugul american. Asta cât timp se va mai considera că Europa va mai avea vreo importanţă strategică. Acesta e adevărul, priviţi-l în faţă!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu