N-am de gând să vă ţin mult azi. Vă voi spune doar câteva consideraţii personale despre ceea ce se întâmplă. Nu am soluţii salvatoare pentru nimeni, deci nici pentru mine. Suntem frunze în bătaia vântului, astfel încât ceea ce va urma va ţine mai mult de noroc şi mai puţin de pregătirile personale. Asta nu înseamnă însă că trebuie să ne lăsăm pe-o ureche în ceea ce priveşte vigilenţa şi pregătirea noastră. Din contră!
Începerea războiului din Ucraina nu e un element singular. Încep să se tulbure apele peste tot. În Rusia se va pune din ce în ce mai stringent problema unei strângeri a naţiunii. De obicei ruşii au răspuns pozitiv de-a lungul istoriei, însă acum trăim într-o altă istorie, una de sfârşit a vremurilor. E greu de înţeles ce se petrece acolo, mai ales în condiţiile în care Putin tot amână momentul scoaterii la lumină a succesorului. Situaţia complexă nu-i permite o asemenea mişcare, doar că amânarea punerii sale la muncă nu face altceva decât să complice lucrurile în maşinăria subterană a puterii ruseşti.
Am o singură certitudine referitoare la momentul pe care-l trăim: în tot conflictul care-a dus planeta la punctul de fierbere există doar un singur inconştient, iar acela este circarul Zelenskyi. E singurul care, în ciuda gravităţii situaţiei, tratează totul ca pe un scenariu pe care-l joacă. Un idiot mai mare nici că se putea în miezul evenimentelor!
China are şi ea parte de o furtună internă, chiar dacă nu se vede nimic la suprafaţă, oceanul liniştit ascunde curenţi deosebit de puternici în adâncurile sale. Curenţi care, odată ieşiţi la suprafaţă, pot forma un tsunami devastator. În subsolul politicii sale se dau sângeroase lupte tăcute. Sunt mii de elemente asupra cărora nu se poate pica de acord, sunt câteva direcţii absolut diferite către care trag diverse facţiuni politice, iar liniştea e doar o perdea de fum. E liniştea de dinaintea exploziei.
Înseamnă că Occidentul a câştigat? Ca de fiecare dată, Occidentul ştie să facă un marketing mai bun, chiar şi-atunci când se vede de la o poştă că pantalonii sunt plini de rahat la spate. Marketingul e unul din secretele pentru care nimeni nu vrea să fugă în Rusia sau China, cu toate că tirania e similară peste tot în lume. Însă nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de mrejele spectacolului: şi Occidentul e cutremurat de acelaşi val nefast. În spatele scenei se duc lupte crâncene, iar peste toate acestea mai vine şi „nota de plată” a bătrâneţii de care e cuprins un sistem de mult prea mult timp anchilozat şi nereformat.
Când îl vedem pe Trump că o dă în judecată pe Hillary Clinton trebuie să ne uităm cu atenţie pe cererea de chemare în judecată pentru a constata că Trump n-o dă în judecată pe Hillary, ci întreaga ordine politică americană. Dacă vă voi spune că armata SUA e împărţită în două facţiuni şi că oricând e posibilă o lovitură de stat militară, veţi spune că sunt nebun. Dacă vă voi sune că blatul alegerii lui Biden, cu încălcarea a absolut tuturor regulilor de bun simţ, a fost, în realitate, o operaţiune disperată menită a evita războiul civil, veţi spune, de asemenea, că am luat-o razna. Încă un mandat de-al lui Trump ar fi rupt America deoarece mizeria ar fi ieşit rapid la suprafaţă. Iată că, în ciuda amânării, lupta s-a mutat în instanţă, iar acolo se complică rău lucrurile pentru că tot vin procese care, în final, vor conduce la implozia sistemului juridic american. E nervozitate mare. Şi deja se vede. Biden, aşa nevolnic cum e el, i-a reproşat Kamalei Harris că e mult prea prostă. Da, e un război deschis inclusiv la vârful puterii SUA, între cele două păpuşi puse acolo strict pentru a executa ordinele, astfel încât întregul mecanism care părea că merge ca uns e gripat şi … nu mai răspunde la comenzi. Probabil asta e cea mai nebună situaţie în care puteam intra. Pui doi idioţi cu scopul de a fi strict o interfaţă şi te trezeşti că păpuşa are personalitate. La asta nu se aştepta nimeni. E un fel de daună totală pentru întreaga lume întrucât cei doi idioţi au pe mână cheile puterii. Şi nebunia nu e doar în SUA.
„Vântul nefast” bate deja peste întreaga lume. În Canada scaunul lui Castreau se clatină puternic. Ştiu, pare de neclintit întrucât e interfaţa cea mai bună de până acum a celor care deţin Canada. Dar, ce să vezi: sunt din ce în ce mai mulţi ăia care-au luat în serios democraţia!
În Germania deja se fac meciurile pentru debarcarea lui Olaf Sholz. În Franţa tremură scena politică, în ciuda faptului că debilul Macron a instituit o teroare şi o dictatură demnă de Stalin. În Italia suntem foarte aproape de asasinarea lui Draghi. Ştiu, sunt nebun, vă spun lucruri absolut nerezonabile. E doar o compilaţie a informaţiilor care-mi ajung la urechi.
Faceţi un exerciţiu simplu: uitaţi-vă la cei care care apar în prim plan şi veţi vedea singuri că, dincolo de imaginea afişată, e o teribilă tristeţe. Ei simt cel mai bine vântul schimbării. Nu-i motiv de bucurie. Suntem în faţa unui uragan, nimeni nu ştie ce va fi după.
Nu-s vorbe mari sau profetice, n-o luaţi strict în termeni religioşi. Eu vorbesc bazându-mă pe cicluri ale istoriei. Aşa se întâmplă. Acum sunt multe elemente care se îmbină. Războiul din Ucraina e doar un semn. Un semn că a început numărătoarea inversă. Mai sunt trei ani. Ceasul ticăie. Trei ani în care totul se va schimba radical, iar ceea ce vă îngrozeşte în acest articol e mult mai puţin de speriat faţă de ceea ce urmează. Trei ani în care furtuna se va înteţi şi nu vom mai vedea lumina soarelui. Trei ani în care mai mult vom înota pe sub apă. Acum soarele apune, iar de răsărit va răsări peste trei ani. Vedem atunci de unde!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu