În URSS şi în lumea comunistă ateismul era normă obligatorie. Dacă erai prins într-o biserică – indiferent că era vorba de-o slujbă normală sau de una specială(botez, nuntă, înmormântare) – erai exclus din partid şi cu asta cariera ta lua sfârşit. Erai măturat din zona confortabilă şi aruncat printr-un cotlon al vreunei întreprinderi minuscule. La şcoală, cadrele didactice nu aveau voie să poarte însemne religioase, iar locul icoanei din vechile şcoli era luat de fotografia „tovarăşului” în funcţie.
Norma de bază în economia comunistă era mercurialul. Nu aveai voie să vinzi în piaţă cu un preţ mai mare decât cel afişat. Însă mercurialul nu se limita doar la piaţa, ci întreaga societate rula sub imperiul mercurialului. Preţurile se stabileau centralizat, de o comisie care n-avea habar de procesul de producţie. De exemplu, un nene care era economist trebuia să stabilească preţul pentru o şenilă de tractor. Iar acel preţ devenea standardul întregii economii socialiste.
Dizidenţa era aspru pedepsită. Oricine mişca ceva împotriva sistemului îşi pierdea locul de muncă. Ideea e că în comunism era obligatoriu să munceşti, astfel încât în locul postului pe care-l aveai – şi care era pe măsura calificării tale – primeai un post care necesita multă muncă manuală – la care nu te pricepeai – şi care era prost plătit, iar colegii tăi de serviciu erau cei din partea cea mai de jos a societăţii. Iată cum, brusc, te trezeai într-o altă realitate. Acesta însă era scenariul bun, întrucât dacă ajungeai prin beciurile Securităţii(sau ale serviciului secret echivalent al altui stat comunist), se auzea de tine doar la trecut.
Mai poate oare să existe o asemenea societate în prezent? Nu doar că poate, ea chiar se creează sub ochii noştri. Ateismul de la vârful Uniunii Europene şi al SUA este o constantă care nu mai poate fi contestată. S-a ajuns atât de departe cu cenzura încât chiar şi magazinele(vezi cazul Lidl) s-au apucat să şteargă crucile din imaginile pe care le folosesc pentru publicitate sau pe ambalajele pentru produsele lor. În UE, dacă te apuci să spui că eşti creştin eşti privit mai rău decât un lepros. Îmi povestea un amic din Franţa despre mai multe cazuri în care unii profesori au fost cât pe-aci să fie daţi afară din învăţământ pentru că … aveau cruciuliţe la gât! Orice obiect religios e un duşman al sistemului educaţional peste tot în Europa. Dar nu numai în învăţământ. Dacă în mediul corporatist eşti identificat drept credincios, eşti imediat etichetat ca „fundamentalist religios” şi, la prima oportunitate, eşti măturat din „sistem”.
Mercurialul? Iată că începe să fie norma de bază în UE, unde plafonările la energia electrică sunt vizibile peste tot. În loc să-şi corecteze gravele dezechilibre ale alimentării cu materii prime, UE preferă să-i oblige pe oameni să economisească, exact aşa cum se întâmpla în România Socialistă pe vremea în care aveam „ora de oprit curentul”. Acum încă nu ţi se opreşte de la centru, dar dacă îndrăzneşti să depăşeşti „cota stabilită” eşti imediat aruncat ca victimă a „animalelor înfometate” ale aşa-zisei pieţe libere, adică a speculanţilor care stabilesc preţuri aberante pentru necesităţile de bază, având ca normă strict profitul propriu. Plafonările reprezintă prima etapă a introducerii mercurialului. Oamenii se simt neajutoraţi în faţa creşterilor aberante ale preţurilor la energie şi mulţumesc sistemului pentru intervenţie. Însă, după cum se vede, este o falsă criză, produsă de la vârf pentru a pune mai uşor jugul la gâtul oamenilor. Şi, după cum bine se vede, cartelarea a prins de minune. Pe moment doar în ceea ce priveşte cota de energie, dar, treptat, se va introduce şi în restul domeniilor.
În ceea ce priveşte dizidenţa, puteţi vedea limpede ce se întâmplă în societăţile actuale. Cenzura impusă de la vârful sistemului ajunge peste tot: în reţelele sociale, în discursurile TV, în media şi, în final, e absorbită în societăţile comerciale şi la nivel de individ. E un mecanism pervers, în care de la vârf se emite „norma” care apoi e preluată la nivelul întregii societăţi. Oricine nu reuşeşte să se auto-cenzureze sau, mai rău, chiar se pronunţă făţiş contra noii norme, devine dizident şi este eliminat treptat din sistem. Într-adevăr, nu te mai ridică serviciul secret(mă rog, nu încă!), dar ajungi să cunoşti rigorile economice întrucât nu mai ai din ce trăi. Este, cu alte cuvinte, un sistem mult mai pervers, dar de aceeaşi sorginte.
Ca să nu mai generalizăm, ar trebui să ne uităm în ograda proprie. În mare, Ceauşescu a fost eliminat deoarece în perioada lui nu prea se mai găsea nimic prin magazine, iar spectrul foamei devenise o constantă a regimului său. Ştiu, majoritatea populaţiei(sau, mă rog, majoritatea covârşitoare a celor din cercul meu de cunoştinţe) avea frigiderele burduşite cu mâncare, fiecare om îşi făcuse o reţea de aprovizionare. Însă permanent îţi puneai problema mâncării care efectiv nu se găsea în alimentare. Mai mult, Ceauşescu s-a lovit de refuzul populaţiei în momentul în care a introdus „invenţiile momentului”, adică proteina vegetală din soia în componenţa alimentelor. „Nu vrem salam cu soia!” – urlau oamenii la Revoluţie.
De asemenea, Securitatea devenise omniprezentă, sperietoarea de serviciu. Securiştii puteau face orice, nu răspundeau în faţa nimănui. Dacă erai luat la Securitate, asta echivala cu terminarea ta ca om.
OK, ce avem acum? Aparent avem o diversitate enormă în magazine. Doar că ea este aparentă. Şi, spre deosebire de perioada comunistă, nu prea mai sunt bani. Arată frumos vitrina, dar marea majoritate a oamenilor se mişcă greu de la o lună la alta, iar spectrul foamei e la fel de înfricoşător. Să nu uităm însă că acum produsele, în marea lor majoritate, conţin proteină de soia. Şi nu soia naturală, ca pe vremea lui Ceauşescu, ci soia modificată genetic! De asemenea, de la vârful UE se produce un narativ propagandistic împotriva consumului de carne. Aşa au apărut mişcările veganilor sau versiunea industrializată a cărnii făcute din vegetale. OK, am fugit de salamul care avea în compoziţie şi soia pentru a ajunge la salamul care are în compoziţie numai soia! Şi aia, modificată genetic. Frumoasă evoluţie!
În ceea ce priveşte omniprezenţa serviciului secret, SRI-ul actual i-ar face de securişti să crape de ruşine. Pe vremea comuniştilor securiştii erau limitaţi de propriile posibilităţi fizice în ceea ce priveşte ascultarea telefoanelor. Acum, securiştii moderni ascultă automat toate telefoanele, fac live joncţiunea cu traseul, persoanele din preajma urmăritului şi cu fluxurile financiare ale acestuia. Într-adevăr, acum nu te mai ridică securiştii, ci forţa aservită total lor, anume Procuratura. Care procuratură, după ce-ţi întocmeşte un dosar fantomă, îl înaintează pentru a ţi se pronunţa pe repede-înainte condamnarea de către un judecător care-i tot al sistemului. În ceea ce priveşte imunitatea securiştilor actuali, aceasta este absolută. Cei din vremea lui Ceauşescu se mai temeau de oamenii din Partid; cei de-acum nu se mai tem de nimic. Partidele politice le sunt subordonate, pline doldora de acoperiţii lor, astfel încât societatea a devenit una pur securistică.
Nu vă mai ţin aiurea. Ceea ce trebuie să vedeţi cu ochiul liber este că URSS n-a murit, ci se construieşte acum pe pilonii mult mai solizi ai SUA şi UE, iar România începe să fie din ce în ce mai similară cu varianta sa de dinainte de 1989.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu