Analize și opinii

Dan Diaconu: „Românul s-a săturat să vadă cum la el în țară e călcat în picioare de către străini.”

O să încep prin ale mulțumi celor care au mers la vot și au votat așa cum le-a dictat conștiința. Sunt ferm convins că, prin implicarea celor care au decis că nu e cazul să facă revoluții din fotoliu cu telecomanda într-o mână și berea în cealaltă, România a evitat un scenariu crâncen în care idiotul de la Cotroceni ne-ar fi aruncat fără nicio remușcare. Pe moment pericolul pare a fi fost respins, iar pentru asta vă mulțumesc din tot sufletul.
S-a întâmplat exact ceea ce am spus: în ciuda intenției vădite de a frauda alegerile, în ciuda aranjamentelor făcute, realitatea din teren a arătat că fraudarea este imposibilă atunci când anumite tendințe sunt clare. Iar respingerea Plăvanului și a găștii sale infecte a fost mai mult decât evidentă. Realitatea e că efectiv n-au putut să fraudeze. Exact cum v-am spus, au fost lăsați din mână de servanții lor care, de data aceasta, n-au mai riscat.
Trecând peste considerațiile preliminare trebuie să observăm de departe că avem un câștigător categoric. E cât se poate de limpede că el există și, mult mai surprinzător e că acesta nu se numește nici PSD, nici PNL și nici USR ci … AUR. Personal n-am crezut că va lua nici 1%. M-am înșelat groaznic. De asemenea, trebuie să recunosc că n-am știut unde să mă uit pentru a le putea vedea corect evoluția.
AUR n-a existat pe TV și în presă. N-a existat mult nici pe online(o să înțelegeți puțin mai jos această afirmație). Au existat în schimb la bază. Au dat în judecată primarii UDMR care, mult prea obișnuiți cu protecția politică, începuseră să se comporte ca pe tarlaua lor. AUR a luat la pas toată țara, din om în om și cu o energie debordantă.
Ei nu sunt niște bătrânei decrepiți care repetă slogane prăfuite, ci sunt tineri, dinamici și orientați către rezultat. Nu-i cunosc. Am avut în trecut doar un scurt dialog cu George Simion și cam atât. N-am crezut că va reuși să organizeze AUR, cu toate că audiența pe care o avea încă de atunci ar fi trebuit să-mi sugereze limpede asta. Personal mi s-a părut(și mi se pare în continuare) dubioasă preferința pentru Călin Georgescu, motiv pentru care am ignorat aproape total evoluția formațiunii.
Ce este AUR? Pe moment a fost votat deoarece răspunde unor cerințe esențiale ale societății. Românul s-a săturat să mai fie venetic în propria țară, să i se fure portofelul după ce în campania electorală i se vând slogane frumoase. Românul s-a săturat să vadă cum la el în țară e călcat în picioare de către străini. S-a săturat de cotropitori! Românului i s-a luat să fie umilit. Și de-aici, din această umilință, vin voturile din diaspora pe care le primește AUR. Vă spun sincer că mesajul AUR încă n-a ajuns suficient în comunitățile românești din străinătate. Veți vedea, în cazul în care partidul nu se va compromite, că segmentul de votanți de-acolo va crește mult la viitoarele alegeri. USR nu e partidul reprezentativ pentru diaspora, ci AUR. Oamenii aflați aiurea, în marea lor majoritate vor să se întoarcă acasă! USR le-a vândut doar slogane cu „cinstea” și „anticorupția”. AUR în schimb le spune cât se poate de simplu un adevăr pe care nu are curajul să-l rostească nimeni: PENTRU A VĂ ÎNTOARCE ACASĂ, ROMÂNIA TREBUIE SĂ REDEVINĂ ȚARA ROMÂNILOR, NU A OCUPANȚILOR.
AUR a folosit internetul ca platformă logistică. Într-adevăr, și-au transmis mesajele și în formă electronică, au o bază solidă de urmăritori, dar strategia formațiunii s-a concentrat pe lupta în teren. AUR n-a apărut la TV și nici în media oficială. A lucrat pe nișe bine definite și, mai ales, mesajul pe care l-au spus, l-au spus cu sinceritate. Iar asta a contat enorm.
Apreciez refuzul AUR de a se alia cu oricare dintre forțele politice care acum caută cu disperare aliați pentru a ajunge la guvernare. Aceasta e calea corectă indiferent de sfaturile pe care se grăbesc să le dea binevoitorii care apar ca ciupercile după ploaie! Sper ca acest prim mandat pe care-l primesc să fie unul de acomodare și în care să nu se compromită. Adevărul e că, în mizeria Parlamentului dâmbovițean, acest lucru e o încercare teribilă pe care trebuie să o treacă. Altfel vor rata obiectivul istoric pe care-l au și sunt convins că știu bine la ce mă refer.
Mă opresc aici în ceea ce privește adevăratul câștigător al alegerilor. O să trec acum la baronii voturilor. PSD are 30%, PNL 25%, USR 15%, AUR 9%, iar UDMR 6%. Putem privi limpede că e o situație imposibilă întrucât niciuna dintre forțele politice nu poat face guvernul. PSD+UDMR ar avea 36%, iar PNL+USR+UDMR 46%. Desigur, adăugând la așa-zisa „coaliție de dreapta” și procentele minorităților, dar și pe cele rezultate din redistribuiri, se va putea obține o majoritate, dar una de circumstanță, care ar avea ca efect împărțirea perversă a cașcavalului românesc. Probabil aceasta va fi majoritatea pe care o va forța Plăvanul. Există însă, din fericire, suficiente voturi în Parlament pentru o opoziție solidă care să nu-i mai permită Plăvanului să transforme Parlamentul în propriul grajd.
În final voi mai spune atât: sper ca fiecare să fi înțeles că, până la urmă, votul contează. Le mulțumesc încă odată celor care s-au implicat!