Analize și opinii

Dan Diaconu: „Marxismul nu e de azi de ieri pe agenda mondială, ci de vreo trei sute de ani, de dinainte de a se numi marxism.”

Matthew Lohmeier, ofițer în cadrul Forței Spațiale a SUA a fost demis din funcția sa de comandant al unei escadrile din cauza „pierderii încrederii și a suspiciunilor rezonabile în ceea ce privește capacitatea sa de a conduce”. Aparent avem de-a face cu un caz clasic specific militarilor: comandantul dă cu parul că doar așa se face armata. Fals! Tâlcul e altul.

Matthew Lohmeier a scos pe banii săi o carte intitulată „Irresistible Revolution: Marxism’s Goal of Conquest & the Unmaking of the American Military”. Numele spune totul, iar „pierderea încrederii” în fața superiorilor fix de-aici i se trage. Asta în ciuda faptului că, înainte de a o publica a cerut și obținut acceptul superiorilor. Cartea însă nu-i una militantă, ci una în care autorul analizează la rece ceea ce se petrece în armata americană, trăgând un semnal de alarmă în ceea ce privește fragilizarea instituției din care face parte ca urmare a pătrunderii în corpul său a ideologiei marxiste. Dacă e să militeze pentru ceva, locotenent-colonelul militează pentru menținerea armatei ca instituție independentă politic, dincolo de ideologiile vreuneia dintre părți. Ei bine, ciudat e că acest îndemn este considerat de către superiorii săi ca fiind o „poziție partizană”.

Probabil, la demiterea sa a contribuit și popularitatea cărții. La momentul demiterii cartea era numărul 2 ca vânzări pe Amazon. În prezent e numărul 1, însă e o mare probabilitate ca ea să fie delistată, cunoscute fiind atracțiile marxiste ale companiilor „big tech”.

Dincolo de controverse, cartea atrage atenția asupra modului în care s-a înfiripat marxismul în armată, explicând pas cu pas modalitatea în care această ideologie fragilizează din interior instituția, blocând-o în tot felul de „standarde corecte politic”. Noi, cei care avem experiență, știm bine cum acționează virusul marxist, doar de-aia ne spargem plămânii țipând de fiecare dată când toxica ideologie e pe cale să mai cucerească câte-o redută de-a societății noastre. Doar că, din păcate, strigătul nostru e în van.

Locotenent-colonelul Lohmeier țipă și el tot în vânt deși s-ar putea crede contrariul în momentul în care vedem popularitatea cărții pe care a scos-o. Dacă ne-am uita pe topul popularității am putea să ne bucurăm, constatând că cea de-a doua carte ca popularitate este una de-a interzisului „dr. Seuss”, iar locul trei e ocupat de „American Marxism” a lui Mark Levin. La fel ne-am putea bucura atunci când constatăm că pentru Trump au votat un număr record de votanți reali, în timp ce pentru propulsarea lui Biden s-a folosit furtul ca armă electorală. Acestea însă sunt concluzii pripite.

Ceea ce nu știe Lohmeier este faptul că cei care conduc America din umbră sunt aceiași care i-au umplut buzunarele lui Leon Troțki(Leib Bronștéin) trimițându-l în Rusia unde a făcut joncțiunea cu Lenin pentru instaurarea comunismului. Iar Lenin n-a ajuns întâmplător în Rusia, ci cu banii serviciului secret al frustratului Wilhelm al II-lea. Abia în anii 90 s-a aflat despre finanțarea secretă a lui Lenin. Mai e însă ceva. Lenin a fost propulsat din Elveția, unde miște băieți mult mai discreți decât cei de pe Wall Street îl aveau pregătit pentru marea joncțiune de pe teritoriul Rusiei. Iar Wilhelm al II-lea, așa cum istoria ne-o arată, în final a picat de papagal, jucat fiind la ruletă de băieții care-l conduceau bazându-se pe frustrările sale. Deh, așa se întâmplă când ești prost!

Ceea ce-ar mai trebui să știe Lohmeier este că, tot cei care conduc America, sunt aceiași indivizi care-au împins-o în al Doilea Război Mondial, forțând un export tehnologico-militar masiv către URSS-ul lui Stalin. În tot războiul acela Stalin a pus la bătaie carnea de tun. Faptul că după Război s-a trezit putere a lumii ține și asta tot de-o planificare făcută de către băieții amintiți. Care, de altfel, au și împins CIA în combinația cu Grupul de la Frankfurt(marxist, pentru cei care n-au habar) pentru remodelarea omului, generând „fenomenele de masă” precum Elvis, Beatles, Woodstock, etc. Iar armata americană e una dintre ultimele victime. Ceea ce-ar trebui să vadă bravul locotenent-colonel e faptul că TOATE instituțiile americane au căzut precum puii secerați de coccidioză. Doar că denumirea specifică pentru afecțiunea americană este cea de marxism de sorginte neobolșevică. Artizanii schimbării au știut bine unde atacă: în domeniul educației și al tineretului. Ce putea ieși din mâna drogaților care manifestau tremurând cu cărțulia roșie a lui Mao la inimă?

Vă spuneam că popularitatea lucrărilor semnalate nu este una care ar trebui să ne bucure deoarece ea vine din disperare. Americanii conservatori văd efectiv cum le fuge pământul de sub picioare și, de aceea, la fiecare semnal de normalitate(chiar și de aparentă-normalitate) devin optimiști, se entuziasmează. Doar că se află într-o cursă a șoarecelui. Politicile economice luptă împotriva lor întrucât principalul scop al acestora este decimarea clasei de mijloc, cea aproape exclusiv conservatoare. Doar o minoritate insignifiantă a clasei de mijloc reușește să se refugieze în eșalonul superior, cel al bogaților. În rest, majoritatea covârșitoare ajunge în clasa săracă, dependentă de subvențiile pentru hrană sau muncind din greu pentru a-și asigura necesarul zilnic. Doar că, odată intrat în clasa inferioară, devii aproape instantaneu „dușman al bogaților”, deci marxist.

Ceea ce ar trebui să înțelegem este că a fi bogat nu înseamnă a fi protejat, așa cum își imaginează cei scăpătați prin clasa superioară. Nici măcar atributul de super-bogat nu te protejează. Văzând tipicul revoluțiilor de până acum, putem observa limpede că, de fiecare dată, clasa inferioară a decimat-o pe cea superioară. Acum, cu mișcările tip BLM sau cele de „eliberare” a comunității LBGT, se instrumentează o revoluție a marginalilor asupra dominanților. Dar nici ea nu va ține foarte mult, mai ales în condițiile în care „drepturile” marginalilor sunt tranșate. De-aceea, următorul pas al luptei va fi cel împotriva bogătașilor, visul de aur al comunismului încă de pe vremea lui Weishaupt. Și, pregătiți-vă întrucât chiar în timpul vieții majorității celor care citesc acest articol, gloatei i se va da satisfacția de a decima clasa îmbogățiților. Ăsta e sensul revoluției, iar lumea din nou va fi pierdută pentru mult timp întrucât toți vor considera că au câștigat victoria finală.

Permanent sistemul pregătește carne de tun pentru oi. Prima dată viitoarele victime par impenetrabile, apoi li se ciobește puțin din postamentul statuii, iar în final statuia face implozie în aplauzele isterice ale prostimeii: s-a mai câștigat o victorie! Dacă vreți, pentru că tot îl urâți pe Bill Gates, urmăriți ce urmează să pățească. Media tocmai și-a amintit că era prieten cu Epstein! Măi să fie! Găina a fost îngrășată, iar acum e împinsă la sacrificiu!

Doar că, așa cum am constatat de-a lungul istoriei, toate victoriile prostimii s-au întors împotriva sa. Bruma de drepturi câștigate în Revoluția Franceză a venit la pachet cu crime și cu o viață mult mai pauperă decât înainte. Aburii progresului victorios vin și ei cu un cost al vieții din ce în ce mai mare, până va ajunge de nesuportat. Iar de-aici, din nou, sistemul înțelegător îți va propune să nu te mai „alienezi față de muncă” întrucât îți dă el tot, calculat la centimă, sub forma unui venit standard garantat. Iar de cerut îți va cere la schimb o nimica toată: corpul și sufletul tău. Corpul pentru a ți-l menține sănătos prin procedee științifice și pentru a-ți scurta suferința în ultimii ani ai vieții căci, nu-i așa, ce sens are să te mai chinui 1-2 ani când tot sistemul îți va oferi o ieșire liniștită și demnă din viață? Iar în ceea ce privește sufletul, chiar mai crede cineva în „misticismul” ăsta? Bun venit în Lumea Nouă. Se făurește acum, chiar sub ochii noștri. Marxismul nu e de azi de ieri pe agenda mondială, ci de vreo trei sute de ani, de dinainte de a se numi marxism.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Abonează-te la newsletter