Analize și opinii

Dan Diaconu: ”M-am săturat de SUA!”

M-am săturat de SUA!



M-am săturat de sfaturile lor, de susţinea lor pentru dictaturile deviante din ţara mea, de amestecul grosolan în treburile noastre interne. SUA e mai toxică decât Uniunea Sovietică de pe vremuri, mai rudimentară decât soldaţii ruşi care violau femei şi umblau cu ceasurile de masă legate de gât, mai hrăpăreaţă decât SOVROM-urile, întreprinderile care jefuiau economia românească.

Agenţii paraşutaţi sau pregătiţi azi de SUA sunt mai violenţi şi mai imbecili decât veneticii veniţi în anii 50 pe tancuri pentru a instaura prin teroare „democraţia popoarelor”. De altfel, ceea ce se întâmplă acum e o reinstaurare a acelei terori, utilizând tehnicile moderne de propagandă şi control. De-aceea nu e de mirare că agenţii folosiţi acum sunt, de cele mai multe ori, odraslele celor veniţi pe tancuri. Fie că vorbim de unul care se dă istoric american, dar a copilărit în Primăverii, de altul care chipurile apără o etnie de „violenţa” românilor, asta după ce tac-su a stat o istorie călare pe „izvorul” de marxism-leninism, fie că sunt atâţia alţi tiriplici mâncând rahat de la diverse niveluri ale statului-paralel-terorist instaurat absolut ilegitim.

Stalinismul se reinventează prin figuri sinistre precum cea a neotătucului băsescu jucând rolul lui Gheorghiu Dej şi ţinut la putere prin teroare sau a stalinistei Koveşi, reîntruparea naturală a Anei Pauker. Securitatea de azi e la fel de violentă precum cea din trecut, iar Justiţia a ajuns o jucărie telecomandată prin interpuşi de-ai Washington-ului, o formă fără fond, similară „Tribunalelor Poporului”, acele instituţii care executau fără milă orice individ bănuit a aduce atingere „măreţei idei a comunismului”. Pe vremea aceea tancurile erau cele care asigurau „adeziunea” faţă de ideile comunismului revoluţionar. Acum nu mai e nevoie decât de-un ambasador prost şi ticălos care poate face orice-l taie capul. Asta pentru că va găsi de fiecare dată ecouri pozitive în presa subvenţionată prin agenturi, instituţii de presiune lucrând acum la lumină ca onorabile ONG-uri. Ruşii au instaurat Scânteia ca organ suprem al presei de partid şi de stat. Dacă te cânta cineva la Scânteia erai distrus. Acum scânteia propagandei de atunci s-a multiplicat. Avem televiziuni care înfierează de mii de ori mai revoluţionar decât „Scânteia”, site-uri care au reintrodus teroarea înfierării proletare şi logica buruienoasă a anilor 50. Şi-avem, desigur, sute şi mii de „voci ale poporului” care repetă sincronizat pe facebook, pe bloguri şi în tot mediul electronic sloganurile şoptite cu binecuvântarea „luminii” de la Ambasada SUA.

Sunt disperat să constat că biata mea ţară trebuie să treacă din nou printr-o etapă nefastă a istoriei. A fugit de teroarea rusească atunci când mai slăbise laţul pentru a se înhăma benevol la un laţ mult mai pervers şi mai strâns. Am fugit de falsitatea „unanimităţii” pentru a intra în coşmarul lipsei de valoare a votului corect. Am căutat să păşim pe un alt drum scârbiţi de lipsa libertăţii cuvântului pentru a trezi înhămaţi în jugul corectitudinii politice, a nou-limbii „democratice”. Înainte erai înfieerat cu mânie proletară pentru opiniile care nu se potriveau ideologiei, azi eşti automat exclus pentru că nu repeţi în credinţă şabloanele lingvistice şi de gândire ale neo-ideologiei. Am fugit ca de dracu de comunism pentru a nimeri în comunismul de piaţă, în care statul a fost înlocuit cu corporaţia, propagandistul de partid cu „băiatul de la marketing”, iar şeful de cadre cu „stăpânul stupid” de la HR. Comunismul a murit pentru că nu era suficient de radical. Am fugit de el pentru a ne trezi în plin neoliberalism, versiunea mai tânără, mai vivace şi mai setoasă a comunismului.

Am trăit în vremea cealaltă lucrurile care acum vin „la implementare”, impuse cu aceeaşi esenţă. Am suportat imbecilitatea, incultura şi primitivismul comuniştilor astfel încât reluarea de la zero a aceloraşi metehne stupide sub tragicomica butaforie a democraţiei „de sorginte” americană mi se pare cea mai proastă glumă a istoriei. M-am săturat de SUA pentru că eram sătul până peste cap de Uniunea Sovietică. M-am săturat de propaganda americană pentru că cea comunistă îmi provoca greaţă. M-am săturat de business-urile lor, de eticheta şi de „value proposition-urile” lor pentru că eram deja scârbit de modul în care eram jefuiţi de ruşi. A sări de la unii care te furau la alţii care iau fulgii de pe tine, dar mai cu ştaif, e o altă faţă a neputinţei, a ironiei nefaste a istoriei.

M-am săturat de SUA ca de mere acre! Nu-mi plac filmele lor de căcat în care eroul „cel mai pozitiv” babardeşte eroul „cel mai negativ”, nu-mi place cultura superficialităţii pe care-o impun lumii, nu-mi place prosperitatea lor tradusă în obezitate, nu-mi plac excesele lor ridicate la rang de bunăstare, nu-mi place nimic din ce e-al lor! M-am săturat de butaforia ieftină vândută pe post de marfă de lux, de zâmbetul fals care ascunde în spatele său adevărate tragedii, de lumea poleită la suprafaţă pentru a arăta bine, în timp ce-n subsoluri sau în spatele „frumuseţii” tronează mizeria cea mai cruntă.

M-am săturat de voi, imbecililor! Nu vreau să fiu „om carcasă”, nu vreau să fiu superficial ca voi! Ştiu că am o viaţă – scurtă ce-i drept – dar, cu atât mai mult, ştiu că sunt obligat să trăiesc tot ce poate fi mai bun, nu doar să mă prefac, să-mi impun şi să cred că surogatele pe care le livraţi voi ţin loc de fericire şi împlinire.

M-am săturat de SUA! Plecaţi la dracu’ cu ea, acolo unde-i e de fapt locul!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Mizerabila si infecta politica americana si-a dorit intotdeauna, o pozitie dominatoare, de intaietate, oriunde in Lume, acest deziderat urmand sa se realizeze prin intermediul varfurilor ei de lance: ambasadori, diplomati , membrii ai serviciilor de informatii. Asfel, orice stat, guvern , autoritate nationala sau individ care nu era intru totul de acord cu politica SUA, era etichetat drept extremist, retrograd, totalitar, nedemocratic, antisemit, rasist , homofob, etc, de parca americanii ar fi posesorii de drept ai sensurilor si intelesurilor acestor cuvinte.
    In Romania si-au indreptat mai mereu acuzele, atacurile sub centura , mijloacele meschine asupra Bisericii Ortodoxe, deoarece ei stiu foarte bine ca aceasta reprezinta flacara credintei stramosesti, fibra de veacuri a acestui neam, purtatoarea peste timp a Cuvantului lui Hristos.
    Asa ca noi, romanii suntem datori(ca si inaintasii nostri) sa facem scut in jurul Bisericii si sa strigam: yankeilor, luati-va labele voastre murdare si dracesti de pe Sfanta noastra Tara, Biserica si Credinta si carati-va odata pt totdeauna, de pe acest pamant binecuvantat de Dumnezeu!

  • klemnu asta de fapt face un serviciu. numarul romanilor care ii urasc creste exponential pe masura ce le descopera adevarata fata si cum ne adapa KKK-lanul de tip nou cu “democratie” licuricesca.
    Articolul este excelent scris si subscriu in totalitate, am ajuns la aceleasi concluzii acum ani de zile. Felicitari!