Analize și opinii

Dan Diaconu: „În timp ce dormeați, la forumul anual al ASEAN, tocmai ce s-au pus bazele celui mai mare bloc comercial al lumii.”

În timp ce dormeați, la forumul anual al ASEAN, tocmai ce s-au pus bazele celui mai mare bloc comercial al lumii. Imaginați-vă că, în același spațiu participă, cu drepturi egale, atât China cât și India, Indonezia, Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud. Mai mult, întregul spațiu economic exclude SUA. Ca prin minune, diferendele dintre națiunile de-acolo se închid pentru a face loc unui pact comercial extins

Practic, ceea ce vedem, reprezintă începutul unei construcții similare UE, în spațiul Asia-Pacific. Este a doua construcție supranațională care se pune pe tapet. Principiile de la care pornește noul pact sunt cele economice, cum ar fi, spre exemplu, accesul facil pe o nouă mega-piață.

Chestiunea este transparent implementată, copiată parcă la liniuță după rețeta UE. Ce lipsește acum este o monedă unică. Fără doar și poate ea va exista și, pentru a plasa noul bloc economic în avangarda progresului, cu siguranță va fi una ancorată atât în trecut cât, mai ales, în viitor. Ați ghicit? De ceva vreme Banca Centrală a Chinei experimentează o criptomonedă . Nu-i una banală, ci are o caracteristică visată de toată lumea: e acoperită în aur. Lansarea unei asemenea monezi ar dinamita întreaga piață. Motivul? Moneda ar înmagazina, din nou, o valoare, ar avea valoare intrinsecă, nu una ipotetică precum hârtiile emise cu mult prea multă ușurință în prezent. Ar fi, fără doar și poate, un atac violent al „lumii noi” asupra decadenței celei vechi.

Nu știu de ce, văzând ușurința cu care o baghetă magică stinge, peste noapte, disensiuni care păreau a nu avea rezolvare, ceva îmi spune că lucrurile care se petrec nu-s prea „naturale”. Și, mai mult decât atât, lumea începe să se structureze în blocuri supranaționale care amintesc într-un mod mult prea evident, de 1984. Ce mai rămâne? Practic nu mare lucru, mai precis punerea pe tapet a unui plan vechi, hăt, de pe la jumătatea secolului XIX, anume formarea Uniunii Nord Americane. Într-adevăr, Trump, cu zidurile lui, stătea ca un ghimpe în calea acestui ideal măreț care, iată, cu noua conducere luminată, începe să prindă aripi.

Și uite-așa, în scurt timp, întreaga lume se va împărți la trei. Trei poli de putere prezentând cu succes trei modele în care omul este depersonalizat, exploatat și sărăcit la extrem. Sau, dacă ar fi să o spun folosind expresiile la modă acum, aș spune-o simplu: „Welcome to 2030. I own nothing, have no privacy, and life has never been better”

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri Economice

Abonează-te la newsletter