Analize și opinii

Cristian Pătrașcu: „În primul rând, pentru că, pentru a exista o „NOUĂ ordine mondială” trebuie să fi existat una veche, care să o înlocuiască pe cea nouă. Nu? Ori o ordine mondială nu a existat niciodată.”

Există azi o inflație de așa ziși cunoscători, geostrategi de ocazie și profeți ai viitorului umanității care vorbesc despre o „nouă ordine mondială”. Pentru că au observat ei niște fenomene și li s-au arătat altele, astfel încât li se „arată” acum, cum se „configurează”, cum se „așează”, cum se „prefigurează”, cum se „conturează”.

Unde greșesc ei? Eu, un necunoscător sau mic, mărunt cunoscător, spun, umil, că sunt greșiți cu totul dumnealor și greșesc din start și din principiu. În primul rând, pentru că, pentru a exista o „NOUĂ ordine mondială” trebuie să fi existat una veche, care să o înlocuiască pe cea nouă. Nu? Ori o ordine mondială nu a existat niciodată. În schimb, au existat mereu astfel de indivizi precum dumnealor, care păreau că știu despre ce vorbesc, în timp ce vorbeau fără să știe și care au povestit mereu din viitor despre „noi ordini mondiale”.

De ce se întâmplă asta? Tot eu spun că din nevoia de ordine și dintr-un și mai profund orgoliu intelectual. Nevoia de ordine, intelectuală, cu reverberări în mereu preferabila și confortabila liniște sufletească, îl face pe omul nostru să caute „sistema”, cum ar spune Nae Ionescu, să sistematizeze și să integreze, să găsească …sau să inventeze legități și să le …lege, pentru a se așeza deasupra, cu mândrie, proclamând că a înțeles istoria și aceasta nu se mai poate de acum abate de la ceea ce el a deprins și notat pe baze empirice, prin deducție și raționament. Cel mai neplăcut, în acest context, este să i se reamintească că „gândirea e fluidă”, cum spunea Nietzsche, și e guvernată, ca și viața și odată cu ea, mai degrabă de întâmplare și aleatoriu, de hazard și haos, din care extrage continuu ordinea, pentru a se putea „reproduce în sine”, ca să spunem așa, și perpetua, decât de predeterminări și legități (Dacă nu este așa, integrați undeva, în vreo legitate, ordine …„pandemia” de azi, pentru că despre cât de multe schimbări a adus nu e nevoie să mai vorbim!). Iar așa zisa „ordine mondială”, pe cât este de atotcuprinzătoare, este și terenul cel mai prielnic pentru a proba această axiomă.

E pe cât de amuzant, pe atât de intrigant să constați cu luciditate că sintagma asta, „noua ordine mondială”, nu a existat niciodată decât la viitorul continuu, a fost mereu o acțiune care începea în viitor, continua în viitor și se și finaliza tot în viitor.

O „ordine mondială”, de fapt și de drept, nu a existat vreodată decât în anunțurile despre „noua ordine mondială”. Nu a existat nici măcar sau mai ales în timpul Războiului Rece, cu țări care oscilau între cele două blocuri sau aveau poziții incerte în raport cu acestea, altele care intrau într-o sferă de influență sau alta, dar însăși și chiar pentru cele două superputeri care își purtau „războiul rece” și prin războaie fierbinți, prin intermediari, cu rezultate mereu oscilante, într-o stare de fapt indecisă și permanent imprevizibilă. În realitate, ce s-a întâmplat, per ansamblu, în perioada Războiului Rece se poate numi oricum, numai „ordine mondială” nu.

La acest punct e important de nuanțat măcar cât de cât poziția României, care, deși se afla nominal în rândul unui anumit bloc, a avut pentru cea mai mare parte a perioadei Ceaușescu, economic, politic, dar mai ales strategic o mare deschidere către celălalt bloc. Și atunci? Cum să vorbești despre „ordine mondială”?!

Dar trebuie să ne amintim neaparat și despre Mișcarea Țărilor Nealiniate, formată din liderii unor state importante, de pe trei continente, India, Egipt și Iugoslavia, la care au aderat altele, ca Argentina sau Indonezia, și cu care au cochetat altele, ca Brazilia sau România.

Altfel spus, în niciun moment al istoriei umanității, oamenii cu adevărat lucizi și conștienți, cu o oarecare întindere a cunoașterii modului în care era așezată lumea, nu au putut vorbi despre existența la timpul prezent, în fapt, sau trecut, în istorie, repet: de fapt și de drept, a unei ordini mondiale …Dar mulți au vorbit mereu la timpul viitor… Iar aici este paradoxul și țicneala: au vorbit mereu despre o „nouă ordine”, deci ca și cum ar fi existat una veche. Și au făcut-o mereu când „noua ordine mondială” pe care o anunțaseră în trecut pentru viitor se învechise …fără a fi existat vreodată decât ca sintagmă și la timpul viitor continuu, iar o altă „nouă ordine mondială” li se deschidea, la timpul viitor, bineînțeles. Și au continuat să vorbească, chiar dacă a rămas permanent în viitor…

Roosevelt îl acuza pe Hitler că are planuri samavolnice pentru „o nouă ordine mondială”. Jumătate de secol mai târziu, un alt președinte american George Bush vorbea despre o „nouă ordine mondială”, odată cu încetarea Războiului Rece. La fel și Gorbaciov. Dar fără a putea vorbi despre o „veche ordine mondială”.
„Noua ordine mondială” e doar o altă frumoasă poveste a lumii din care putem desprinde eroarea și absurdul în care viețuiește lumea oamenilor, altfel pretinse ființe raționale.

Pentru a ne întoarce la momentul 2020, când expresia „noua ordine mondială” face din nou epocă, trebuie să constatăm că nu s-a schimbat nimic. Cei care o folosesc în exprimările lor, altfel docte și chiar savante, greșesc. Și o dovedesc ei înșiși chiar dintr-un bun început, atunci când arată că această nouă ordine mondială va fi …„imprevizibilă” și mai spun grav și aproape obligatoriu că …„nu se știe ce se poate întâmpla”. Exprimări, evident, incompatibile cu ideea de „ordine”.

„Noua ordine mondială” este, prin urmare, o expresie pe care o folosesc oamenii pretins inteligenți atunci când vor să pară că știu despre ce vorbesc, pe când au cel mult cunoștințe sau o firavă intuiție.

Relațiile de astăzi dintre „subiecții” acestei pretinse „ordine mondială”, statele, nu sunt câtuși de puțin ordonate, ci mai degrabă pot fi înțelese ca o încrengătură cu unele fire mai consistente, altele mai puțin, absolut imposibil de cuprins de către o singură inteligență. Iar dacă intrăm în istorie… De aceea orice minister de externe are nevoie de o pleiadă de specialiști în una dintre regiunile lumii sau chiar țări.

Un exemplu edificator: despre Rusia și Turcia se poate spune astăazi oarecum că au două regimuri aliate sau apropiate. Dar una, Turcia, face parte dintr-o alianță militară, NATO, considerată o amenințare pentru cealaltă, și invers. Dar în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, Rusia se plasează de o parte, Armenia, pe când cealată este chemată de glasul sângelui (azerii sunt o națiune turcică) să fie de partea cealaltă. În vreme ce în conflictul dintre Turcia și Grecia, Rusia, cu al său regim conservator, a revenit la tradiția istorică în care se considera apărătoarea tuturor ortodocșilor, așa cum sunt grecii.

Prin urmare, lucrurile sunt extrem de complicate, pentru că asemenea situații și stări de fapt se întâlnesc peste tot în lume, și asta numai între două state. Când adaugi 190, bineînțeles, ecuația se complică uluitor și aiuritor.
Dar este liniștitor și, mai ales, un motiv de mândrie intelectuală să vorbim despre „ordine mondială”, ca și cum am fi fost capabil să desprindem un patent pentru modul în care se comportă toate aceste state. Asta pe când schimbarea unui singur lider politic, cum a fost, și e cel mai bun exemplu, Donald Trump în SUA …poate schimba mai toate planurile acestei ordini mondiale …„mentale”.

Pe de altă parte, e neîndoielnic că cineva, chiar anume cineva, dorește o „nouă ordine mondială”, ba chiar au dorit mereu. O ordine pe care să o controloze în propriul beneficiu, în locul dezordinii pe care o tot speculează continuu. Sunt tot cei care câștigă mereu în timpul și de pe urma tuturor dezordinilor și crizelor, iar această „ordine mondială” ar lucra definitiv și implacabil pentru ei.

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: anonimus.ro

Abonează-te la newsletter