Moldovagaz nu poate să-şi plătească factura lunii august către Gazprom, factură scadentă în doar câteva zile. Compania a cerut o amânare de gaze de la ruşi, amânare căreia Gazprom nu i-a răspuns. Înţeleg că şeful Moldovagaz a spus că problema n-ar fi atât de gravă întrucât … va lua gaze din România.
Acum n-am nicio treabă, dar îmi pun câteva întrebări. Dacă Modovagaz nu are bani să cumpere gaze de la Gazprom, cum va avea bani să plătească gazele din România? Apoi, nu înţeleg de unde va da România gaze Moldovei? Noi, cu toate gazele pe care le avem, tot avem un deficit de 20%. Dacă mai dăm şi Moldovei, deficitul creşte.
Ceea ce înţeleg din spatele uşilor închise este că întreaga operaţiune îi are înspate pe americani care ne-ar fi ordonat să extragem Moldova din zona de influenţă rusească. Cu dragă inimă, doar că nu ştiu dacă Moldova vrea asta. Şi, mai mult, nu ştiu dacă, în cazul în care ţara vrea s-o cotească spre vest, vrea s-o facă integrându-se în România. Dacă la prima întrebare răspunsul nu ştiu care este, la cea de-a doua întrebare răspunsul e clar nu. Astfel încât îmi pun numeroase alte întrebări.
Situaţia e aceeaşi de la Revoluţie încoace. De-atunci România oferă tot felul de avantaje, subvenţii şi ajutoare Moldovei. Toate acestea ne costă bani serioşi. Într-adevăr, recuperarea teritoriului istoric ar fi un proiect mare, doar că – aşa cum am spus-o în nenumărate rânduri – vine la pachet cu numeroase probleme dintre care cea mai mare este aceea că majoritate covârşitoare a celor de peste Prut NU VOR UNIREA! Se simt „moldoveni”, vorbesc „limba moldovenească” şi au ca obiectiv „statalitatea Republicii Moldova”. Cu toate acestea politicienii se fac că plouă şi joacă faţă de alegătorii români cartea „frăţiei”. Doar că frăţia asta costă teribil de mult şi din partea cealaltă sentimentul e neschimbat de treizeci de ani.
Aşadar, în aceste vremuri tulburi, în care România şi-aşa e destabilizată, poate că ar fi corect ca România să-şi vadă interesele şi s-o lase mai moale cu cartea „frăţiei” care ori e jucată prost, ori e o „mână moartă”. O fi OK cu frăţia, dar asta se poate spune doar atunci când eşti frate, nu când unul pretinde că e frate, iar celălalt îl ia de prost.
P.S. Întâmplare recentă. La Paris, la aeroport mă aştepta un şofer pentru transfer. Mi-a vorbit în franceză, dar în maşină i-am văzut ecusonul. „Tu eşti român? – l-am întrebat curios”. „Nu, sunt moldovan, dar am şi paşaport de România”. Mişto, mi-am spus. Asta-i frăţia!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu