Analize și opinii

Dan Diaconu: Către ce ne îndreptăm?

O misterioasă rază galbenă de lumină a apărut aseară deasupra Belgorodului. Nimeni nu ştie ce e, toată lumea se minunează şi se fac tot felul de presupuneri. E clar că e vorba de o rază laser. Ceea ce mai ştim este că ruşii au dezvoltat un întreg arsenal de arme anti-satelit, fiind foarte posibil ca în Belgorod să avem un test-semnal pentru toată lumea. Că e un semnal e cât se poate de limpede, altfel internetul n-ar fi fost împânzit de fotografii şi filmuleţe din diverse unghiuri.
Însă nu interesanta imagine e problema, ci faptul că se trece rapid într-un nou registru. De altfel am văzut-o încă de la decizia de mobilizare. Trebuie să fim conştienţi că este un război mai mare care urmează să ne dezvăluie menirirea sa reală. Ca să înţelegeţi, vom extinde puţin cadrul.
La nivel NATO s-a luat decizia creării unui comandament pentru Ucraina în Germania. Acolo va fi mutată decizia în ceea ce priveşte războiul. Practic, tot ceea ce înseamnă intelligence şi decizie va fi în Germania, asistat şi supervizat de generali NATO. În Ucraina rămân doar executanţii de pe front şi clovnul responsabil pentru spectacol. E o dovadă cât se poate de clară că NATO se află în război. Trebuia însă să fii naiv să nu constaţi asta. Războiul e cât se poate de clar pentru orice om cu scaun la cap şi doar naivii cred că noi nu suntem în război. Treziţi-vă! România trimite în draci combustibii şi arme în Ucraina. Aproape am rămas fără rezerve strategice. Oare de ce credeţi că propaganda TV face reportaje de la depozitele strategice şi ne arată cum sunt umplute? V-aţi întrebat când în 30 de ani aţi mai văzut atâta heirupism la depozitele acelea? La fel fac şi celelalte ţări NATO. De mai bine de trei luni Cehia a declarat că nu mai are arme în rezerve. Ei au fost mai gălăgioşi. Ceilalţi se mulţumesc să fluiere tăcut în depozitele goale. De asemenea, ar trebui să remarcaţi factura grasă care e plătită Ucrainei fără crâcneală.
Zilele trecute clovnul Zelenskyi se burzuluia la Uniunea Europeană că din 10 mld. EUR promise nu a sosit decât un amărât de miliard. Păi ce democraţie e asta, tovarăşi? Ucraina are nevoie de un minim de 5 mld. EUR/lună pentru supravieţuire şi un optim situat între 10 şi 12 mld. EUR pentru a putea ţine cât de cât linia frontului. Ceea ce numim „Occident Colectiv” achită fără să crâcnească. Într-adevăr, o parte din bani se întorc frumos spălaţi şi parfumaţi către mafia de la vârful SUA. Legat de spălătorie am mai avut un semnal puternic: aparent pe motive de sănătate, Kirilo Şevcenco, şeful Băncii Centrale a Ucrainei, şi-a dat demisia. Nu-mi dau seama dacă s-a săturat sau dacă va fi promovat pe la vreun sanatoriu din Panama pentru că a servit cu credinţă mafia globalistă.
Ceea ce este cert – şi trebuie să înţelegeţi cu limpezime – este faptul că NATO deja îşi doreşte o confruntare directă cu Rusia. Motivul stagnării trupelor ruse poate fi – dincolo de presupoziţia de tembelism – o tactică menită a menţine războiul localizat. E doar o ipoteză. Pe holurile comandamentelor de război ale NATO se vorbea zilele trecute despre semnarea unei declaraţii de război împotriva Rusiei dacă aceasta foloseşte în Ucraina arme nucleare tactice. Este clar că, indiferent de situaţie sau de armamentul utilizat, NATO nu are motive să declare război Rusiei. Mai ales în condiţiile în care americanii i-au căpăcit pe irakieni cu bombe conţinând uraniu sărăcit. Chichiţa pe care vor să o invoce ar fi activarea articolului 5 în cazul în care nivelul radiaţiilor creşte în vreuna dintre ţările aliate. Aşadar, dacă ruşii dau cu bomba atomică şi vreo pală de vânt mută ceva nor radioactiv deasupra vreunei ţări aliate, NATO ar avea motive să declare război deoarece, nu-i aşa?, ţara respectivă a fost atacată cu radiaţia. Interesant, nu-i aşa?
Ajunşi aici, probabil vă întrebaţi care-ar fi motivul luării unei asemenea decizii dezastruoase? Ecuaţia e simplă: populaţia Europei e în fierbere. O iarnă complicată va scoate hoardele sărăcite, rebegite şi înfometate pe străzi, astfel încât situaţia oricând se poate deteriora.  În plus, Rusia nu stă degeaba. Vectorii săi informaţionali acţionează din plin în UE, mizând pe o tensionare a situaţiei. Iată şi motivul pentru care americanii se folosesc de forţele pseudo-conservatoare de pe Continet pentru a detensiona situaţia. Una ca Meloni, care transferă situaţia reală într-o luptă cu Macron – pentru reluarea unei retorici belicoase anti-franceze – are rolul strict de a mai elibera din presiunea acumulată ca efect al politicii demente(dar perfect aliniate) a deviantului Mario Draghi.
Chiar şi aşa, conducerile populiste nu vor putea lupta cu realitatea. De asemenea, finanţele sunt tot mai înţepate. Nemţii scot sume impresionante pentru compensarea facturilor la energie, pe fondul unui picaj industrial vizibil de pe Marte. De unde vin acei bani? Momentan din teşcherea, însă în scurt timp bugetul găurit nu va face faţă, fiind necesare suplimentări din tiparniţa BCE. La francezi deja datoria începe să crească la cer. Restul ţărilor nu le mai amintesc. Ce sens ar avea să vă spun că în Italia sau Grecia deja noţiunea de echilibru mai are puţin şi va fi scoasă în afara legii? OK, mă veţi întreba, dar ce legătură au toate aceste elemente cu războiul? Ei bine, au. De fapt numai despre asta e vorba.
Fără resurse energetice, banii sunt goliţi de sens. Credeţi că dacă cineva ar veni acum cu un sac de mărci pentru a cumpăra o bucată de brânză de la magazin ar fi băgat în seamă de cineva? Acum treizeci de ani, cu acea cantitate de hârtie ar fi fost propulsat direct în înalta societate, iar acum e muritor de foame. Înţelegeţi de ce, dar ar mai trebui să înţelegeţi şi valoarea reală a banilor pe care-i aveţi în buzunar! Aşadar, tot ceea ce înseamnă ban occidental îşi joacă durul meci existenţial, la fel ca şi Rusia care luptă pentru existenţa sa fizică. Fără Rusia – mai precis, fără hidrocarburile ruseşti – EURO nu mai există! De aceea nu se mai uită nimeni la amănunte precum bilanţul BCE sau gradul de îndatorare al membrilor UE. Sunt amănunte întrucât ori ruşii sunt învinşi, ori euro va fi la concurenţă cu moneda din Botswana.
Aşadar, cu atâtea elemente deranjante şi cu o populaţie care începe să vadă adevărul, e clar că propaganda nu mai e suficientă. Exact ca în cazul COVID. Astfel trebuie să se treacă în noul scenariu, acela al unui război în care legea marţială va fi instaurată şi n-o să mai poţi face nicio mişcare. Teroarea  războiului ţine masele tăcute. Se vede doar limpede la Kiev unde nici musca nu are curaj să bâzâie peste nivelul admis.
Iată aşadar întreaga ecuaţie. Dacă mâine vă va veni ordinul de încorporare, să nu vă miraţi. Şi nici să nu vă bazaţi că o veţi şterge englezeşte deoarece toate ţările UE vor fi într-un setup similar, astfel încât libertatea de mişcare va fi scoasă în afara legii. Nu ştiu dacă vă veţi putea părăsi oraşul. Ţara nici vorbă! Pregătiţi-vă întrucât niciodată războiul acesta nu a fost unul proiectat să fie scurt, doar propaganda v-a vorbit despre blitzkrieg.
Autor: Dan Diaconu