Analize și opinii

Dan Diaconu: „Când te uiți cu ură către sectorul bugetar nu înțelegi câteva lucruri de bază”

Dacă ai curiozitatea să te uiți pe net vei constata opinia unanimă conform căreia bugetarii sunt un fel de lest pe care trebuie să-l care în spate bietul angajat la privat. Într-o halucinantă „analiză”, cei de la ZF le plângeau de milă angajaților din privat care, în număr de trei milioane atunci, trebuiau să „țină în spate” optsprezece milioane de oameni. Evident, între acei optsprezece milioane erau băgați la grămadă copii, bătrâni, oameni bolnavi sau cu handicapuri majore, dar și bugetarii. Înțelegeți, în mod evident, cioaca propagandistică. Întrucât fac parte dintre cei care – din punct de vedere al veniturilor – nu m-am ciocnit niciodată de stat(niciodată însemnând nu că n-aș fi fost salariat la stat ci, inclusiv, că entitățile controlate de mine n-au avut niciun contract cu statul!), cred că pot să vă prezint onest situația.

În primul rând problema e prost pusă. Când te uiți cu ură către sectorul bugetar nu înțelegi câteva lucruri de bază. În primul rând ar trebui conștientizat că nu există niciun stat în lume care să nu aibă angajați. Mai mult, statele care ne dau nouă lecții referitoare la numărul de angajați au o structură de personal mult mai mare decât cea a României. De exemplu, țările nordice, fanion în ceea ce privește recomandările, au structuri bugetare copleșitoare: Suedia are 29% salariați la stat, Danemarca 28%, iar Finlanda 25%. Cum stă situația la noi? Aparent prost. Cu cifrele din 2020 – crescute de administrația liberală! – avem 21% angajați la stat. Asta dacă ne raportăm la cifrele oficiale. Dacă introducem însă în ecuație și salariații care lucrează la negru ajungem spre 15%, ceea ce ne situează într-o zonă destul de optimizată.

Apoi ar trebui să înțelegem structura salariaților de la stat. Spre exemplu, peste 12% dintre aceștia lucrează în instituții care se autofinanțează. Așadar nu fac parte din categoria „omului gras” al lui băsescu. Tot în categoria bugetarilor sunt și profesorii. Dacă-i zburăm, adio învățământ gratis. Vă permiteți? La fel e și cu medicii: uSRIștii și PNLiștii vor să-i zboare spre mediul privat. Vă garantez că medicilor le va fi bine, dar nu știu, sincer, cât de bine vă va fi vouă! Și, dacă vreți, în același registru trebuie interpretat și personalul Ministerului de Interne, cel al Apărării(cu toate că la ambele am dubii!) sau cel din Justiție. Putem renunța și la ei, dar cine-și permite haosul? Oricât de antipatici mi-ar fi cei din Justiție, știu că „e rău cu rău, dar mai rău fără rău”!

În mare ar trebui să înțelegem că, indiferent de percepție, oamenii ăia se află acolo pentru că au ceva de făcut. Și dacă muncești trebuie să fii plătit. Într-adevăr, pot fi găsite nenumărate exemple de parazitism la stat sau de jigodii corupte. Da, nu neg, dar, până la urmă, statul e cel mai mare angajator din economie, e logic să se strecoare acolo cele mai multe buruieni. Însă, dacă sunteți adepții corectitudinii duse până la capăt, v-aș invita să studiați nepotismul și parazitismul din marile instituții private. Dați un ochi prin structura de personale a „campionilor” din multinaționale și-o să vă cruciți ce-o să găsiți acolo!

Să depășim însă aspectele subiective și să trecem la cele obiective. Toată lumea se plânge de salariile mari de la stat. Însă nimeni nu spune nimic despre dezastrul din privat unde milioane de oameni sunt ținuți cu „minimul pe economie” sau, mai rău, sunt angajați pe contracte de muncă cu program redus, iar grosul banilor îl încasează la negru. Ideea e că, din practica aceasta incorectă, rezultă diferențe de „performanță”. Spre exemplu, un prost ca mine care plătește totul la vedere este penalizat de un șmecher care-și angajează oamenii pe „minim” sau „cu două ore” și care are protecție. Automat, prin parazitarea Bugetului el e avantajat. Și așa se ajunge în situația ca salariați la privat cu venituri mult mai mari decât cei de la stat să plătească impozit anemic. Desigur, asta va fi penalizată la pensie, dar cine naiba își face calculele?

Am găsit pe pagina d-lui Adrian Câciu niște calcule interesante pe care le rezum mai jos:

  • 32% din contribuțiile colectate de stat provin de la bugetari
  • 32% din pensiile aflate în plată se achită pe seama contribuțiilor CAS plătite de bugetari
  • 25% din serviciile de sănatate ale întregii populații sunt susținute din contribuțiile CASS achitate de bugetari
  • 27,2% din totalul încasărilor pe impozitul pe venit provine din impozitul reținut bugetarilor.
Adăugați cele de mai sus realității conform căreia firmele românești care au doar 20% din cifra de afaceri pe economie plătesc 80% din impozitul pe profit. Sună bine? Unde ne sunt multinaționalii? Înainte de a vorbi despre „omul gras și cel slab”, dați un ochi peste calculele prezentate și veți înțelege ce-i cu grasu’ și cu slabu‘. Nu de alta, dar încă nu v-ați prins de o chestiune elementară: întreaga retorică a „barosanilor de la stat” e una menită a introduce dihonia între oameni. O dihonie artificială care nu face altceva decât să ascundă incompetența autorităților. Și, nu în ultimul rând, să-i acopere cu un val de ceață pe cei din categoria „privați cu protecție”, care fac din evaziune un business în sine spre disperarea celor cinstiți.
Autor: Dan Diaconu

Abonează-te la newsletter