Au sărit actorii, frățioare. Cică e nedrept că le-a făcut Bolojan program de opt ore, că „iei nu e muncitori”. Haoleu, frățioare, e groasă rău treaba, dar hai să vă explic eu pe românește cum stau lucrurile. Înainte de a vedea dacă e sau nu corect, eu zic să începem de la rădăcina răului, anume de la întrebarea simplă și dureroasă: „CINE I-A ADUS P-ĂȘTIA LA PUTERE?”. Întreb, nu dau cu toporul.
Eu – și ca mine mulți – știm ceea ce am văzut, anume că majoritatea actorilor fac parte din curentul tefelist(de altfel ăsta e unul din motivele pentru care nu mai poți merge la teatru fără pungă în care să vomiți) . În afara celor din generația veche – pe care ăștia „dinamici” îi califică drept „boșorogi” – restul actorilor au fost în cuget și-n simțiri cu Mucușor&Bolojan. Adică au parte de paradisul pe care și l-au dorit, iar acest paradis vine la pachet, între altele, cu norma de opt ore.
Cum să vă explic, dragii mei? Mergând pe linia marxistă – chiar și neo – de fapt ne întoarcem în trecut. Faptul că ajungem într-un comunism leghebetist nu-l face mai puțin comunist. De altfel, leghebetismul își are originile în codul penal adoptat de sovietici în 1922, când au dezincriminat homosexualitatea, transformând URSS în cea mai liberală țară din lume. Și actualele parade își au originea în „Carnavalurile revoluționare” din acea vreme, când artiștii avangardiști strecurau inclusiv numere transparente leghebete! Dar să nu ne zbatem în leghebete pentru că nu ăsta-i scopul.
Scopul este acela de a vă arăta că, fiind voi cu neomarxiștii, nu aveați unde să ajungeți în altă parte decât în comunism. Iar în comunism, dragii mei, toți sunt muncitori sau, dacă vă place mai mult, „oameni ai muncii”. Voi, de exemplu, tocmai ce v-ați calificat la categoria „muncitori pe tărâmul teatrelor și spectacolelor”, fiind cumva echivalenții „brigăzilor artistice” de odinioară. Hai că e frumos, exact cum v-ați dorit! Dar trebuie să înțelegeți că omul muncii are și el un program de opt ore, iar voi, fiindcă ați ales să fiți oameni ai muncii, iaca, o să aveți program de opt ore! Cu condicuță cu tot, că așa zice la lege!
Acum putem reveni la subiect, anume la nemulțumirea voastră. Vă înțeleg, nu vă place, dar e paradisul pe care voi l-ați ales, nu altcineva. Și, dacă susțineți că nu voi, arătați înainte cum îl beșteliți în public pe Rebengiuc, Manole, Chirilă s.a.m.d. Așteptăm mai întâi să vedem cum le-o trageți ăstora care v-au și ne-au băgat în rahatul în care suntem și, eventual, după putem vorbi de solidaritate. Până atunci însă, fiind vorba de o imensă masă tefelistică, sincer să fiu, n-am nici cea mai mică milă pentru ceea ce va urma. Pentru că va urma, inclusiv o ardere serioasă la buzunare!
Le cer scuze pe această cale tuturor actorilor pe care-i cunosc, îi respect și care știu că nu fac parte din masa de idioți utili ai jegurilor de la putere. Dar trebuie să vedeți și voi care-i contextul și cât de mulți imbecili vă parazitează. Fără să vă despăducheați nu veți avea nicio solidaritate din partea societății deoarece lumea suferă și știe bine care-au fost vectorii care au adus ciuma asta peste noi.
P.S. Chiar dacă pe moment au retras proiectul, vă garantez că tot muncitori veți ajunge. Așteptați. Măcelarul Bolojan încă nu și-a spus părerea!
Autor: Dan Diaconu













Adauga comentariu