Analize și opinii

Dan Diaconu: „Aducerea Plăvanului în partid a fost opera acelorași conspiratori din tabăra lui Orban.”

Cât timp PNL s-a aliat cu PSD împotriva ciumei portocalii a lui băsescu, Orban a făcut opoziție. Spunea el că prin alianță s-a trădat „destinul de dreapta” al partidului, că nu e normal să te aliezi cu PSD și alte șabloane aiuristice. Asta a permis ca, imediat după dezastruoasele alegeri în care PDL n-a luat mai nimic, PNL să fuzioneze cu partidul-marionetă al lui băsescu și să treacă în tabăra PPE. Faptul că a fuzionat atunci a fost de-a dreptul exasperant pentru multă lume care aștepta un soi de proces istoric împotriva jigodiilor care-l ținuseră pe marinarul bețiv la Cotroceni și care jefuiseră țara timp de un deceniu.

Nu doar că n-a fost așa, dar s-a mai și aflat că negocierea pentru fuziunea celor două partide s-a desfășurat chiar în plin foc al referendumului pentru demiterea lui băsescu. Atunci când românii au făcut un efort extraordinar pentru a-i arăta tiranului de mucava că peste 90% dintre ei s-au săturat de jigodismul său, fix în toiul acelei încleștări, Orban și gașca sa au reușit să miște PNL în direcția PDL-ului băsist. Și așa s-a făcut fuziunea.

Cei care credeau că au făcut un favor PDL-ului,că membrii săi, după aventura toxică cu băsescu, se vor potoli retrăgându-se disciplinați spre centura muncii de partid s-au înșelat amarnic. Asta pentru că paraziții pedeliști acționează exact asemenea unui virus. Rând pe rând au reușit să se infiltreze și să cotropească organizațiile PNL. Prima dată pe cele mai slabe, apoi, treptat, să se infiltreze în cele mai puternice. La vârful partidului n-a mai existat niciun moment în care un fost PNL-ist să nu fie secondat de unul sau mai mulți PDL-iști.

Aducerea Plăvanului în partid a fost opera acelorași conspiratori din tabăra lui Orban. Când s-a prins cât de prost a fost, Antonescu era deja aruncat din politică. Exact ca o măsea stricată. S-a prins de mașinațiune prea târziu, atunci când nimănui nu-i mai păsa de el. Orban, cel care-l convinsese să meargă pe „linia europeană” era cățărat pe un nou val. Mai țineți minte penibilul discurs cu „cine este generalul?”.

Pe vremea aceea nu-i păsa când vedea cum PDL-iștii se infiltrează. Mai mult, nici după alegerea Plăvanului pare că nu l-a deranjat prea mult defilarea fufeturilor pe la vârful partidului. Știa că se află în „barca celor care învârt manetele” și-i plăcea asta. Într-un final a avut tot ce și-a dorit: postul de președinte al PNL și cel de premier. Plăvanul i le-a dat și pentru asta Orban a fost un soldat credincios, acceptându-i suveranitatea asupra treburilor Guvernului. Cât timp a fost premier, Orban n-a fost altceva decât o slugă credincioasă de-a Plăvanului, luând ca literă de lege toate aberațiile acestuia. Efectiv nu i-a ieșit din ordine niciun milimetru. De aceea PNL s-a scufundat teribil la alegeri, fiind cât pe ce să fie depășit de USR.

De fapt acolo a fost singurul moment de tensiune între Plăvan și Orban. Orban a dejucat dezastrul pe care Plăvanul se pregătea să-l instrumenteze, anume un Guvern făcut în jurul unei majorități conduse de USR. Toate organizațiile pedeliste au jucat jocul Plăvanului, doar cele ale PNL-ului tradițional alegând să lupte crâncen cu USR și salvând imaginea PNL. „Sfaturile înțelepte” ale Plăvanului ceruseră ca PNL doar să încaseze de la USR. Așa i se ceruse și lui „mai de sus”.

N-a fost așa, iar de-atunci steaua lui Orban a început să apună. Prima dată i s-a cerut să renunțe la postul de premier. De fapt i s-a cerut să renunțe la orice funcție politică. El însă a încercat să prevină dezastrul propriului destin negociindu-și de pe o poziție de forță funcția de președinte al Camerei Deputaților. Să fi uitat oare că acel post blestemat fusese deținut de Dragnea înainte de arestare? Cîțu i-a fost impus de a Cotroceni încă de la investirea propriului său guvern. Cîțu era „la impuse”, iar  Lucică știa bine de ce, doar el era creatorul păpușii gonflate care acum își zice premier. Când credea că a reușit să stabilizeze partidul și propria-i poziție, Orban s-a trezit cu un asalt spectaculos asupra poziției sale. Caricatura numită „Team Cîțu” a început să-i dea la gioale de unde se aștepta mai puțin. L-au făcut să arate penibil pe la turneele electorale, i-au cumpărat oamenii rând pe rând, l-au lucrat jegos pe la spate. Întreg arsenalul mizerabil al pedeleului a fost scos la atac.

Ceea ce trebuie văzut este că detronarea lui Orban nu-i doar un simplu moft al Plăvanului, ci o întreagă conspirație a paraziților pedeliști care, iată, au reușit să-și însușească PNL-ul. Degeaba se zbate Orban. Detronarea sa e deja o formalitate. Pe ultima sută de metri încearcă să spună lucrurilor pe nume. Aiurea, nu-i mai merge. E exact așa cum era Crin Antonescu în momentul în care s-a trezit la realitate: fără niciun sprijin.

Alături de Orban sunt câțiva peneliști care au înțeles miza luptei. Însă ei sunt minoritari în partid. Chiar și dacă va câștiga, Sică nu va reuși altceva decât ca, într-un final, să înfunde pușcăria. El știe bine asta și de aceea atacurile sale sunt instrumentate cu o limbă de catifea. Și uite-așa, mâna e paraziți infecți a pedeleului și-a mai asigurat o victorie în spatele scenei. Iar toată întâmplarea pe care o vedem ar trebui să fie o lecție pentru toată lumea: paraziții trebuie distruși fără milă deoarece, altfel, te invadează până te sufocă.

Autor: Dan Diaconu

Sursa:  trenduri.blogspot.com

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …lozinca lu’ citu, ”nu luam prizonierii”, pentru cine era? hmmm… se adevereste inca o vorba romaneasca… ”fiecare ”pasa_rica” pre limbuta ei piere”… si la cite ”pasa_rici” a ”importat” peneleu’, nu ma mir ca acu’ piere… ca si pnt-cd… RIP… abia astept sa vad new pnl…

  • PNL-ul atata timp cat este condus de lichelle din PDL nu mai are doctrina liberala, ci una de mahala.

  • Saracul Sica! Cum a trecut el de la „Cine este generalul?”, la “Ce racoare imi pregatese generalul!”!