Analize și opinii

Cristian Moisoiu: „USRPlus propune deschis o viziune ultra-neoliberală, în care pasează răspunderea guvernării către manager”

Programul de guvernare propus de USRPlus este o strategie de guvernare corporativă. Limbajul predominant corporatist ne arată că pentru acest partid nu contează decât o singură categorie socială: românul performant. ”Criteriile de eligibilitate” propuse în educație, sănătate, economie sau muncă se rezumă la performanța economică. USRPlus vrea să ne arate cum mai poți fi cetățean într-o țară doar dacă performezi economic. O țară ca o corporație, acesta este lait motivul propunerii de guvernare USRPlus. Pentru 70% dintre cetățenii acestei țări (5 milioane de angajați și copiii lor și 5,3 milioane pensionari), USRPlus urmărește atât: cum să îi țină săraci și exploatați. Dacă nu performezi, nu îți meriți drepturile, nu exiști.
Un program exclusivist, adresat unei pături sociale urbane, educate, elitiste, care dacă ajunge să corespundă ”criteriilor de eligibilitate” va beneficia de și mai multe privilegii, de posibilitatea de a alege școala privată, de a își pasa copiii în grija sistemului, care ți-i crește de la 8 la 17, cât părintele rupe norma la corporație, de a alege spitalul privat, de a avea acces la finanțare europeană, energie ieftină și curată, panouri fotovoltaice și infrastructură de calitate, de a locui într-un mediu nepoluat, de a beneficia de pensie privată obligatorie, toate cu bani de la statul-patron.
Pentru restul populației, se acordă taxe zero la salariul minim pe economie, vouchere și o muncă ”multi-flexibilă” adică o condamnare la sărăcie prin muncă, o larghețe în mâna angajatorului de a dispune de angajat după bunul plac. Nu creșterea salariului minim la un nivel de viață decentă, nu un ascensor social, nu o garanție a drepturilor, ci doar un contract cu statul-corporație, în care, dacă ești bun și performant, îți câștigi dreptul la existență, iar, dacă ești sărac și îndatorat, dacă provii dintr-un mediu sărac și îți lipsesc atributele de calitate și performanță, atunci rămâi cu restul de servicii de educație și sănătate publice subfinanțate, de proastă calitate, muncești cu ziua ca să plătești cea mai scumpă energie din Europa și să stai cu proștii tăi, să duci o viață ca la canal.
USRPlus propune deschis o viziune ultra-neoliberală, în care pasează răspunderea guvernării către manager, în care atributele statului sunt atrofiate până la disoluție, iar noțiunea de bunăstare este echivalentă cu performanța. Ce își propune USRPlus nu este să guverneze România, ci să o scoată la mezat, de la grădiniță, până la școală și spital, totul să fie privatizat, să optimizeze costurile cu forța de muncă pentru corporațiile globale, pentru ca acestea să stoarcă maxim de profit, să pună resursele minerale la dispoziția fondurilor de pensii și să renoveze casele țărănești, ca să arate naibii frumos în vitrina expoziției cu vânzare, că ne râde lumea.

Autor: Cristian Moisoiu

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …EI sint cei 300… ai dreptate barna… ”this is sparta”… Romania sparta… iar ieri, cind cioclos ”zicea” de asumarea raspunderii guvernarii, pe fundal, pe banner, se lefaia sloganul usr, ”O Romanie fara hotie”… slogan afisat cu ostentatie in vremurile cind s-au produs cele mai mari jafuri de cind exista Romania in istorie… asta este ”tehnica” zilelor de azi… rasturnarea adevarului si a realitatii si prezentarea minciunii si a falsului ca fiind realitati OBLIGATORIU a fi acceptate si urmate… iar NOI ne razboim pe social media, in biti de informatie inutila si goala de actiune… EI sint 1 iar NOI 0… logica asta binara ne-a coplesit atit de mult vietile incit ne-a anihilat orice urma de actiune reala, asa cum vad prin Europa la care se viseaza toti (inca) aderati si integrati… chiar acum cind scriu vorbeste in Parlament propusul cioclos… si vorbeste ca si cum EI nu ar fi fost la guvernare… ca si cum acolo, in sfera inalta a puterii exercitate pe romani, ar fi facut numai bine iar vinovatii sint, probabil, tot la peee seee deee, acei nevolnici care asteapta sa-si ”rupa gitul” cei din usr… tehnica identica… mistificarea realitatii… daca repeti de suficiente ori, pe toate canalele, o minciuna, aceasta sfirseste prin a deveni ADEVAR… zic EI…