Analize și opinii

Cornel Nistorescu: „Nicușor Dan este ultima caricatură lipită ca un blestem pe orașul lui Mavrogheni Vodă.”

Nicusor Dan, presedintele Asociatiei "Salvati Bucurestiul", sustine o conferinta de presa generata de decizia autoritatilor de a demola Casa Rosetti-Solesti, declarata monument istoric de categoria B, in Bucuresti, joi 12 mai 2011. Decizia de demolare a fost luata pe baza unui aviz dat de Directia de Cultura Bucuresti, Ministerul Culturii argumentand ca respectivele corpuri nu sunt clasate ca monumente istorice. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Mare blestem pe Capitala României! Și-l trage din istorie și de la toți nenorociții de care s-a lăsat încălecată. Să nu uităm că în vreme ce alte orașe înfloreau puteri, arte și civilizații, aici un vodă nebun se distra în sania trasă de reni, iar ceilalți se pregăteau să-i toarne și să-i decapiteze pe rivali. Să nu uităm ce ”comuniști împuțiți” au condus Bucureștii și ce rahaturi de scorneli clocotite au devenit proiecte de țară, impuse românilor tot de la București.

Orașul acesta a fost blestemat și marcat de nenoroc. Altfel n-ar fi avut primari niște caricaturi ca Lis și ca Traian Băsescu, poame ca Videanu și ca Oprescu, nevastă de marinar și de mason cum a gonflat PSD-ul și nici caricatură ca Mucușor Dan! Ciufulit și pițigăiat, ca un rătăcit pe Calea Lactee, cu ochi jucăuși și cu voce de LGBT, el trădează o teamă nebună de toate problemele mari ale orașului. Fuge de ele ca de bombe administrative. Nu decide nimic ca să nu-i ia vîntul.

Nicușor Dan este ultima caricatură lipită ca un blestem pe orașul lui Mavrogheni Vodă. Mi se pare a fi numele celei mai mari păcăleli ieșite din căciula cu bilețele pentru jocuri politice. Acest Nicușor Dan n-are nici rost și nici ordine în gîndire, în ciuda faptului că a terminat matematica. Fără susținere, fără echipă, protezat în mare grabă de cîțiva ong-iști la fel de aerieni ca și dînsul, Nicușor Dan a probat în lunile scurse de la instalare cît de aerian este, cît de dezlînat și biet șoricel aleargă el pe trotuarele Bucureștilor. Nu-i de mirare că s-a încurcat în mai toate utilitățile esențiale ale Capitalei, că n-are bani și n-are oameni, că se teme să înfrunte mafia imobiliară și că își imaginează cum că ar putea redesena urbanistic orașul folosindu-se de două-trei paparude vesele și de o ploaie de procese.

Ca să vedeți ce ironie a sorții și ce bășcălie hăhăită la adresa destinului său de primar a putut produce gîndirea sa ”matematică”! Era să blocheze orașul și să-și rupă gîtul exact în contrele cu partidul pe care l-a înființat cu ani în urmă. Geaba are buget dacă n-are echipă, cap și partid. Consilierii nu-s și ei decît niște găști pe post de mașinării cu afaceri grosolane!

Am publicat în Cotidianul un serial de fotografii care ilustrează dezastrul din Parcul Regele Mihai I al României, devenit un fel de Ferentari mai verde. Au publicat și alții date despre aranjamentele și învîrtelile din Herăstrău, inclusiv lista contractelor și a beneficiarilor, fiind singurul lac din lume cu trei proprietari. Deasupra apei, ALPAB, în apă, cu broaște și cu pește cu tot, Mitică Dragomir, iar dedesubt, pe solul de pe fundul lacului, Primăria Capitalei.
Primarul speriat de bombe, cel care mai lua de fraier cîte un imobiliarist pe care să-l tîrască prin instanțe, se face că nu vede și că nu știe. Sau că locul este minor, lipsit de importanță.
Mucușor Dan, soluția liberalilor și a pluseriștilor pentru primăria Bucureștilor, pare a fi o treaptă mai jos pe drumul catastrofal al celui mai mare oraș al României. Cu matematicile sale gospodărești orașul alunecă și mai tare spre un Orient îndepărtat.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro