COPIII SI TELEVIZORUL in familiile crestine. DE CE ALEGEM SA NE OTRAVIM SINGURI COPIII?

Televizorul
Aceasta problema consideram ca este foarte se­rioasa(1). Principala greseala ce ar trebui constientizata de toti, dar mai ales de parinti, este urmatoarea: Desi copiilor nu le dam nici macar o singura data mancare stricata cu care s-ar putea otravi (si nici chiar noi nu mancam asa ceva), cand e vorba de televizor, proce­dam cu totul altfel, hranindu-le zilnic sufletele, in­treaga fiinta psihosomatica, cu hrana mai mult sau mai putin stricata(2). Din pacate, nu constientizam si nu ne punem intrebari in acest sens.In mod pasiv si lipsiti de hotarare ne lasam atrasi de ce este la „moda”, fara a indrazni sa reactionam in fata devierii (parintilor si copiilor) constatate zilnic in fata ochilor nostri. Duhovnicii la spovedanie sunt martorii situatilor grave in care au ajuns oamenii din pricina mijloacelor vizuale moderne.

Consecintele dezastruoase ale televizorului si mai recent ale internetului le cunoastem toti, dar mai ales duhovnicii la spovedanie. Pentru rezolvarea acestei probleme vom enumera mai multe masuri, la care au recurs un numar tot mai mare de familii, pentru toti cei care vor sa priveasca adevarul in fata, fiind nelinis­titi mai ales de viitorul copiilor lor:

– Asculta, Maria, ce este acest Vengos de care vorbiti toti?

– Da bine, voi nu aveti televizor acasa?

– Nu, nu avem.

– Aaa! Se pare ca sunteti saraci!

– Televizor nu avem, insa am mers impreuna cu parintii si fratii mei in America. Tu, Maria, ai mers?

Maria a ramas cu gura cascata iar „americanca” s-a simtit in largul ei, precum o invingatoare.

Cand un copilas din clasa intaia primara l-a luat in ras pe un coleg ce nu avea acasa televizor, pentru ca nu stia un anumit cuvant foarte des folosit in anumite emisiuni, acesta i-a raspuns: „De ce razi, tu stii ce in­seamna epitrahil?“(3)

In exemplele de mai sus pot aparea doua probleme:

Prima: Copiii care nu se uita la televizor devin complexati fata de colegii lor.

Raspuns:

(1) Cum s-a ajuns la aceasta concluzie? Plecand doar de la niste presupuneri. Asa ceva pot gandi acei parinti ce nu au interzis copiilor vizionarea televizo­rului ori nu sunt de acord cu anumite opozitii ce pot aparea din afara familiei.

(2) Aceasta afirmatie (a tensiunii cu cei din jur), ve­nita de la parintii crestini, este o jignire adusa credintei noastre. Este posibil ca indemnurile sau poruncile lui Dumnezeu sa duca la crearea unui complex si la pro­bleme de fond? Cu neputinta. Se creeaza un complex cand cei complexati sunt parintii, cand fac presiuni asupra copiilor sa nu se uite la televizor (desi s-au obis­nuit deja), fara a fi convinsi de acest lucru, si cand in familie exista o viata crestina nesincera si ipocrizie. Dimpotriva, cand exista ascultare si consecventa fata de legea lui Dumnezeu si Biserica Lui, copiii au parte in familie de o atmosfera plina de bucurie, strabatuta de un duh de marturisire in fata lumii.

(3) Va putea cineva vreodata sa considere serioasa si logica atitudinea unui parinte de a-si lasa copilul sa priveasca la televizor si sa ajunga un curvar – criminal, terorist, vrajitor, satanist – pentru ca nu cumva sa devina, dupa parerea lui sau a altora, un complexat in ra­port cu valorile unei lumi stricate?

A doua: De ce sa nu vada copiii ce-i de folos si nevatamator, lucru care poate fi stabilit de comun acord intre parinti si copii?

Raspuns:

(1) Exista astazi parinti care fac aceasta, insa foarte greu izbutesc ce si-au propus. In filmele pentru copii exista, de pilda, printre altele, in cadrul fiecarui scenariu nevinovat, un indemn din partea „eroilor” filmului la nesupunere fata de parinti si in general fata de cei mari. La aceasta au adaugat acum un nou mod de abordare a realitatii, prin magie, copiii obisnuindu-se cu figuri de bestii, cu figuri satanice si solutii facile pentru a iesi din impas.

(2) Filmele bune sunt intrerupte de reclame(4) comerciale sau pentru filmele ce urmeaza (acelasi lucru are loc si la jocurile sportive televizate). Filmul respec­tiv, considerat a fi bun si de folos, ramane acelasi si in astfel de conditii? Ce se intampla cu copilul ce schimba dintr-o data canalul, va putea scoate si din memorie scena nepotrivita care tocmai a surprins-o? Prin urmare, ce parinte din zilele noastre, interesat sincer sa pazeasca curatia copiilor sai, nu-i va lipsi de putinele filme chiar si bune, evitand astfel multitudinea filme­lor sau secventelor vatamatoare si de suflet stricatoare?

(3) Oare acei copii care vad filme bune si selectate inceteaza sa mai dea curs fanteziei si curiozitatii? Ii informam asadar pe acei parinti ce stau relaxati in aceasta privinta ca atunci cand merg la priveghere, sau cand sunt plecati in vizita, copiii lor, buni printre altele, se uita si la filme de alta factura (dubioasa), ajun­gand sa faca uneori intre ei ceea ce vad. Cei care au acasa doar DVD-uri, pot viziona acasa CD-uri cu filme porno imprumutate de la colegi (lucru stiut de duhovnici). De la o varsta frageda, chiar si copiii buni sunt atrasi de toate, stiu tot ce se da la televizor („cei ce inteleg sa inteleaga“).

Dincolo insa de influenta rea sau buna a filmelor se transmite un mod(5) de a vedea lucrurile situat deasupra moralei, impus telespectatorilor in mod programat: o mecanicizare a gandirii. Televizorul, dupa cum este deja acceptat de multi, ii dezorienteaza pe oameni (dincolo de faptul ca-i instraineaza pe unii de ceilalti).Telespectatorii ajung sa repete ceea ce aud si vad la te­levizor. Nu mai admit si altceva. Cineva vrea sa fim precum niste roboti. Este vorba de cei care planifica programele mass-mediei vizuale, prin comandamente venite in mod evident de sus. Ceea ce vedem, aceea trebuie sa credem si sa facem. Din pacate, grecii con­temporani, in marea lor majoritate, se supun, ingaduie si accepta in mod pasiv ce li se serveste de sus (6).

Aceia dintre parinti, asadar, care persista in atitu­dinea lor pozitiva fata de televizor fara a-l interzice, fie se plaseaza in dezacord in mod voit cu Sfintii Parintii ai Bisericii noastre, ce pun accent pe felul in care ispi­tele se strecoara prin ferestrele sufletului, ochii, fie se delecteaza ei insisi cu el (in detrimentul copiilor, dar si al lor insisi), televizorul devenind in primul rand pentru ei o patima puternica. Daca astfel de parinti cred ca patima lor poate merge alaturi de o viata du­hovniceasca adevarata, se ostenesc in zadar. Continua­rea pe o astfel de linie va face ca intr-o buna zi sa fie dezamagiti atat de educatia copiilor lor, cat si de viata lor „duhovniceasca”.

Cercetarea de sine

• Referitor la televizor am ajuns si eu sa spun: „Face parte deja din viata noastra”, „Nu mai putem sa i ne mai opunem“, „Toata lumea se uita“. O astfel de atitudine nu este in cele din urma decat o cedare dezarmanta in fata dependentei inrobitoare fata de televizor.
• Realizez ca datorita lui (televizorului) nu doar unul, ci o multime de straini (…) imi intra in casa influentandu-mi viata personala.
• Cunosc si inteleg care sunt consecintele neplacute aduse de privitul la televizor, insa in pofida acestui fapt sunt neputincios sa-i pun capat si ma intreb: „Oare cat ma vatam eu si cat sufletul curat al copilului meu? Cand va iesi la iveala stricaciunea? Cum va avea loc vindecarea? Care este raspunderea mea si ce cu­vant voi avea in fata lui Dumnezeu pentru atitudinea mea lipsita de responsabilitate si atat de vatamatoare?“
• Inteleg ca ar trebui sa ma mai gandesc si sa ma cercetez serios asupra rolului jucat de televizor in viata copilului si al familiei mele in general. Nevoia de a ac­tiona cumva punand capat nepasarii mele se impune cu foarte mare urgenta.

1) Exista multi parinti, care confruntandu-se cu tragicele ra­taciri de comportament ale copiilor lor, isi constientizeaza, tarziu desigur, greseala si in problema televizorului, spunand „daca as fi stiut asta de la inceput”. Consideram asadar ca parintii tineri pot lua toate masurile pentru a-si proteja copiii, pentru a evita astfel de urmari dureroase. Exista multe moduri.

2) Se merge pe ideea gresita ca trebuie sa se obisnuiasca cu raul de la televizor, ca oricum vor vedea candva acasa sau la altii, ca in felul acesta vor putea alege ei insisi. Se uita un lucru esential, faptul ca otravirea tot otravire ramane, iar ea consta mai ales in plasarea copilului intr-o lume virtuala, obisnuindu-l incetul cu incetul sa refuze realitatea si expunandu-l lumii fantomatice, imaginare, cadru predilect lucrarii duhurilor necurate [n.tr.].

3) „…sa nu ganditi mai inainte ce veti raspunde. Ca eu va voi da voua gura si intelepciune; careia nu-i vor putea grai nici sta impotriva toti care se vor pune impotriva voua” (Luca21,15).

4) Reclamele comerciale adesea folosesc sugestii erotice chiar paca produsul respectiv nu are nicio legatura cu sexul. De ce? In­trucat s-a constatat ca pofta pentru un anumit produs poate fi am­plificata prin asociere cu pofta sexuala care este una dintre cele mai puternice. Faci, de pilda, reclama la o ciocolata din care musca in acelasi timp doi tineri, fata si baiat, atingandu-si buzele. Sugestia este de tipul: precum placerea sarutului asa este si cio­colata respectiva la gust [n.tr.].

5) Mc Luhan, un cercetator canadian care si-a dedicat cercetarile printre altele asupra comunicarii mass-media, a tras o concluzie geniala: Dincolo de informatia pe care media o transmite ramane un mesaj cheie care este insasi media, adica dependenta de ea, care la nivelul creierului creeaza niste modificari de perceptie cu rol in modificarea comportamentului. Asadar mesajul este insasi media. Despre efectele televizualului asupra mentalul lui vezi cartile lui Virgiliu Gheorghe, Efectele televizorului asupra creierului uman si urmatoarele din acelasi ciclu [n.tr.].

6) Se are in vedere o manipulare generala a omenirii care va luce in final la acceptarea unui regim antihristic, potrivnic lui Dumnezeu [n.tr.].

Autor: Parintele Gheorghios S. Kughioumtzoglou din cartea Calauza pentru o viata crestina

Sursa: Război întru Cuvânt