Analize și opinii

Constantin Gheorghe: “SUA suferă grav de pe urma credinței lor oarbe că sunt invulnerabile și intangibile”

SUA suferă grav de pe urma credinței lor oarbe că sunt invulnerabile și intangibile. Deși realitatea le-a contrazis mereu, și asta încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această credință este sursa erorilor cu repetiție, atât în politica internă, cât și în politica externă.
Da, câtăva vreme SUA au avut la îndemână atât soft power, cât și hard power. Și politicieni suficient de inteligenți să le folosească pe ambele, cât și o națiune care să să-i sprijine. Nu cu rockul, blugii și ciunga au cucerit ei imaginația celorlalte națiuni, ci cu modelul de societate propus de Roosevelt, și, din păcate, ucis de Richard Nixon. Au fost anii cei mai europeni ai Americii. După care totul a luat-o la vale!
Lumea căreia i se adresează acum SUA este una infinit mai complexă, mai educată, mai diversă, decât cea din anii 1950-1960. Iar răspunsul american este tot mai lipsit de finețe, de nuanțe, de diversitate. Parul, și atât! Și cu cât eșecul este mai mare, cu atât răspunsul Washingtonului constă în mărirea parului. În afară de par, SUA nu mai oferă nimic lumii. Nu este anti-americanism. Este realism.
Criza asta, legată aparent de Ucraina, este una care decide soarta SUA în lumea viitorului. Și ea nu poate fi gestionată doar cu parul, oricât de mare și de sofisticat ar fi el. SUA vor decide care va fi locul lor în lumea multipolară, care este inevitabilă: lider al noii lumi, care scrie regulile, sau un paria, călare pe un munte de bani fără valoare, și care se apără de muște cu parul. Deocamdată nu sunt semne că ar înțelege care este miza jocului. Când va înțelege să nu fie prea târziu.

Autor: Constantin Gheorghe

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu