Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Și, până la urmă, la ce ne-a folosit, ce am făcut dacă am trecut Prutul?”

Înțeleg că trei preoți, care i-au făcut o slujbă de pomenire celui care spunea, pe 22 iunie 1941: ”Soldați, vă ordon, treceți Prutul!” sunt cercetați penal, sau așa ceva, pentru că au făcut apologia unui criminal de război. Azi, în schimb, niciun organ de presă nu scapă ocazia să pomenească de omul nostru, cu gândul la ruși și la ce le-ar face ei celor care ne-au furat Basarabia și tezaurul.
Ciudat e altceva: slujba de pomenire a fost un eveniment privat, într-un spațiu privat. Ce a fost azi s-a desfășurat într-un spațiu public. Nu se sesizează nimeni. Pentru noi iubim ipocrizia și-i apreciem pe ipocriți.
Și, până la urmă, la ce ne-a folosit, ce am făcut dacă am trecut Prutul? I-a mers mai bine României? Ne-am atins vreun obiectiv din sfera interesului național, sau era să rămânem și fără o halcă din Ardeal? Vi se pare că nemții ne respectă mai mult decât o făceau în urmă cu 8 decenii? În rest e bine, și dacă suntem cuminți ne dă apă caldă Mucușor, și ne ridică gunoiul Clotilde. Cei care au murit prin stepele rusești se odihnesc împăcați: au înfrânt!