Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Corporativul poate trăi doar dacă funcționează consumerismul, cu toate motoarele turate la maxim”

Pentru mine 10 august 2018 nu înseamnă absolut nimic! Este un non-eveniment! Nu a adus nicio schimbare, nici măcar una de fațadă, unui sistem politic decrepit, capturat de ”statul paralel”, care a și organizat mizeria, pentru a-și impune agenda, o agendă pe cale de a pierde meciul cu o altă agendă, a unui grup de putere mai aproape, ca program, de nevoile și de așteptările unei majorități a românilor. A fost cel mult bătălia între corporatismul cotropitor, și rămășițele statului bunăstării. Corporatismul pare să fi învins, atunci, odată cu slugile lui din politică și din servicii.
Victoria este o iluzie. Corporativul poate trăi doar dacă funcționează consumerismul, cu toate motoarele turate la maxim. Dacă poate avea o semnificație, 10 august 2018 este începutul sfârșitului clasei de mijloc pe datorie. Și, tragic, în actualele condiții economice și sociale, România nu-și va mai putea permite(ca multe alte țări de la periferii Imperiului Bruxelles) luxul unei noi clase de mijloc, construită pe altceva decât pe credite, imobiliare și de consum. Clasa noastră de mijloc s-a născut proletarizată, marginală, iar acum ceea ce face ea, producția de bunuri simbolice, își va pierde relevanța, iar producția de bunuri materiale va fi grav afectată de lipsa cererii solvabile, de prăbușirea puterii de cumpărare și de demența numită ”Green Deal”. Am spus asta, repet: ”noile energii verzi” NU vor genera un nou ciclu lung Kondratiev, pentru că, de fapt, ele NU răspund niciunei nevoi sociale reale. Iar limitarea libertății de circulație a bunurilor și ideilor(asta ”grație” cenzurii” din presă și de pe rețelele de ”socializare”) va afecta grav creșterea economică și bunăstarea acestei clase de mijloc pe datorie. Din punct de vedere politic(lucru văzut și la 10 august 2018) această clasă de mijloc românească s-a născut extremistă. De dreapta. Prostia cu neo-marxismul nu poate ascunde acest adevăr.
Politic, această clasă, în loc să fie un stabilizator automat al societății și al sistemului democratic, va juca un rol opus, de destabilizare, de disoluție a statului social și de întărire a statului represiv. Clasa de mijloc românească va fi, din cauza frustrărilor tot mai mari și a lipsei de soluții pentru ieșirea din fundătura în care s-a vârât din incultură și din ură față de restul cetățenilor, din intoleranță față de diversitate, motorul revenirii la totalitarism. Deja este.
Așa că 10 august reprezintă eșecul generației care ar fi trebuit să ducă România în viitor. O duce în cel mai întunecat trecut, cel al totalitarismelor, de dreapta și de stânga. Asta e, atât poate, atât o duce mintea, atât vrea…

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu