Analize și opinii

Constantin Gheorghe: Biden le transmite eroilor din Ucraina, că s-a cam terminat distracția

Doamnelor și domnilor, lumea s-a cam saturat de război, de #Slava și de obrăznicia Eroului Planetar și vedem asta în modificarea discursurilor. Semnul a fost dat (acum câteva săptămâni) de Henry Kissinger la Davos. A fost înjurat de Belinski și de “eroii” ce-l înconjoară, dar mesajul lui a produs rumoare în toate cancelariile.
Și spre surprinderea mea, chiar aseară, Mircea Geoană spunea că lumea e deja “obosită” de acest război care s-a transformat într-unul de uzură. Iar Mircea Geoană nu vorbește de capul lui, înseamnă că asta e poziția NATO și prin extensie, poziția SUA.
Vedem asta și din declarația lui Robinette Joe, contrară total celor belicoase de până acum. Cu alte cuvinte, le transmite eroilor din Ucraina, că s-a cam terminat distracția, că urmează să fie pe cont propriu, iar dacă vor pace, trebuie (vorba lui Kissinger) să renunțe la niște teritorii. Așadar SUA prin vocea lui Biden, probabil și la presiunea cancelariilor UE, a întors-o ca la Ploiești și-i lasă pe Eroi în curul gol. Ceea ce era de așteptat.

Autor: Constantin Gheorghe