Analize și opinii

Constantin Gheorghe: ”Bă, Cîțule! Las-o așa cum e: investim în agricultură, vindem păpică și ne cumpărăm ce drac de arme avem nevoie pentru paradele atât de dragi Marelui Ficus!”

Din gândirea neprețuită a tovarășului Cîțu, acest guru al gândirii economice liberale, geniu neînțeles până și de ai lui:



”Ar fi oportuna o reducere a banilor alocati agriculturii si cresterea banilor in buget alocati apararii si cercetarii in domeniul apararii? Ce cred eu: DA. Astazi SUA cheltuie 3.3% din PIB pentru armata in timp ce tarile UE in medie 1.3% din PIB. UE trebuie sa fie gata sa se apare si fara ajutorul SUA.”

Prost, Ceaușescu! În loc să investească în prezervative, a investit în orice altceva. Și ne-a lăsat moștenire idioți precum cel citat mai sus. Care nu înțelege nimic, dar absolut nimic! din ce se întâmplă! Am lucrat în domeniul cercetării și producției militare. Cu toate furăciunile Securității, cu toate transferurile de tehnologie făcute de occidentali pe sub masă, cu tot efortul unui sector de cercetare proiectare dezvoltat, ce produceam era de calitate mediocră. Pentru că ne lipseau multe, și în primul rând experiența aparatului productiv.

Nu înțelegem nimic din ce se întâmplă, spre pildă, cu avionul F 35? Nici după 35 de ani de la lansarea programului, cu aport tehnologic rusesc (da, vezi Iak 141!), avionul are mari probleme. Și a avut la dispoziție mormane de bani (probabil vreo 1200 de miliarde de dolari, în total!), un sector de cercetare-dezvoltare uriaș, cu universități precum MIT pe post de vârf de lance.

Ce să dezvoltăm, în materie de armament? Nu mai putem construi o amărâtă de armă de infanterie. Tancuri? Păi, nu mai avem nici industrie metalurgică, nici echipamente speciale. Artilerie? Zău? Rachete? S-a ales praful de domeniu! Nici rahaturile alea de rachete antigrindină nu le putem face după nevoi! Radare? Hai, mă! Când noi nu putem să confecționăm niște amărâte de uniforme!

Dobitocul s-a gândit la starea învățământului tehnic? Câți ingineri mai avem? Câți scoatem? Unde capătă experiență? Avem un program pe termen lung în materie de achiziții de armament? Avem programe de offset, că de aici putem începe ceva, de la un transfer de tehnologie, fie ea și rudimentară, pentru că nu văd România producând sisteme de dirijare pentru rachetele din sistemul Patriot.

Bă, Cîțule! Las-o așa cum e: investim în agricultură, vindem păpică (și în război se papă, nimeni nu trăiește doar cu dragostea de țară pe post de cină!), și ne cumpărăm ce drac de arme avem nevoie pentru paradele atât de dragi Marelui Ficus. Și s-a rezolvat!

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe Facebook