Analize și opinii

Cine seamana neincredere, culege recesiune

Dupa ce bancille au devenit noul cal de bataie al presedintelui Basescu in campania electorala, nu mai mira pe nimeni ca simtul critic prezidential nu are parti pris-uri. Critica, critica si pana la urma tot va ramane ceva. Posibil. Insecuritatea economica poate aduce voturi. Cu cat mai speriati si mai dezorientati, cu atat mai determinati! Poate fi o metoda de a-i convinge pe unii sa apese stampila pe numele celui pentru care criza economica si cea de hernie de disc au acelasi tratament: bisturiul.

In timp ce ministrii de finante europeni abordeaza criza intr-o maniera de natura sa redea increderea pietelor si a consumatorilor, la noi apocalipsa apare in fiecare interventie a prezidentiabilului sau a ministrului de resort. Ai zice ca fac treaba opozitiei. Cel putin domnul Basescu, sigur.

Cand prefigureaza adancirea recesiunii, cand critica bancile sau performantele nu stiu carui ministru, atragand atentia ca nu vor mai fi bani de salarii, presedintele sare la concluzii ocolind premisele.

Dintre toate, intarzierea cu care a intrat in paine actualul executiv este principala cauza a degringoladei ce permite azi orice fel de predictie catastrofica. Cavalcada de masuri aproximative de contracarare a crizei oricum a fost una dintre consecintele acestei intarzieri.

Improvizatia a fost si continua sa fie cuvantul de ordine in privinta politicilor fiscale si de investitii. In aceste conditii, acordul cu FMI isi pierde consistenta. Nici nu mai este de mirare faptul ca volatilitatea cursului se mentine ridicata.

O depreciere de 5% in mai putin de o luna reflecta in cea mai mare masura neincrederea in moneda nationala.

Stabilitatea cursului de schimb este pusa sub semnul incertitudinii chiar de declaratiile sefului statului. Oare nu i-a explicat nimeni ca banii de la FMI sunt o curea de siguranta cand vrei sa alergi, dar nu cu pantalonii in vine.

Or, Romania nu avut timp sa isi lege bracinarii daramite sa mai si alerge.

Si nici nu sunt semne de redresare a situatiei atata timp cat previziunile negative vin chiar din partea celor care ar trebui sa aseze tara pe fagasul depasirii crizei.

Transele de la FMI reprezinta, in aceste conditii, doar mierea care atrage mustele; o invitatie la hartuirea monedei nationale si sporirea speculatiilor pe curs.

Presedintele Basescu ar fi fost mai calificat sa emita judecati de valoare pe o zona economica in care a mai activat in urma cu aproape zece ani, chiar cu succes. A existat un program PSAL finantat de Banca Mondiala. Prin acest program au fost restructurate si pregatite pentru privatizare un mare numar de companii industriale.

Scopul final nu era privatizarea propriu-zisa, ci reducerea deficitului cvasifiscal. Adica eliminarea gaurilor in buget generate de companiile de stat nerestructurate a caror activitate in pierdere era sustinuta din bani publici. Basescu cunoaste in intimitate mecanismele de finantare ale Bancii Mondiale.

Cu toate acestea, acum cand critica pe oricine fara discernamant, uita sa se raporteze la impactul proiectelor Bancii Mondiale in Romania. Ar descoperi astfel si ar putea repune pe tapet o pierdere uriasa. Nu este vorba doar de sutele de milioane de dolari si dobanda aferenta, ci de viitorul societatii romanesti.

Multitudinea proiectelor finantate de Banca Mondiala ma impiedica sa fac o enumerare. De la modernizarea zonelor rurale, la implementarea practicilor europene de monitorizare a activitatii din domenii precum sanatatea, justitia sau invatamantul.

Scopul pentru care Romania a cheltuit in anii de preaderare milioane de dolari a fost acela de a avea la dispozitie aplicatii ce puteau fi extinse la scara nationala. Din pacate, nu a existat nici o continuitate.

O data consumati banii de la Banca Mondiala, proiectele si-au pierdut semnificatia. Au fost comunitati care s-au ales cu o retea de canalizare, cu un drum asfaltat sau cu cateva calculatoare la primarie. Reteta nu s-a mai aplicat si altora.

Astazi, cand Executivul se plange ca nu are bani si cand Basescu vine si toarna gaz pe foc ca sunt unii care nu isi fac treaba, nimeni nu se mai intreaba de ce zona rurala ramane o mare gaura neagra in planificarea bugetara. Aria de cuprindere a zonei rurale nefiscalizate s-a redus doar proportional cu trecerea in intravilan a suprafetelor agricole. Si cam atat.

Guvernul are nevoie de bani acum si de aceea ia cele mai fanteziste masuri de a atrage venituri certe pe termen scurt. In tara asta totul este gandit pe termen scurt. Doar varsta de pensionare se pre(a)lungeste. Pesemne ca astfel se va putea evita colapsul sistemului pensiilor de stat. Si va putea fi trecuta si recesiunea…

George Vulcanescu
sursa: bloombiz.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Se vede fara ochelari ca articolul este comandat iar autorul nu are nici o legatura cu problematica abordata. In realitate este vorba despre o criza de sistem cauzata in principal de faptul ca societatea de consum ramane treptat fara consumatori. De ce? Pentru ca marea majoritate a populatiei a fost spoliata de resursele financiare necesare pentru a mentine cererea un nivel adecvat functionarii economiei de piata. Fara cerere nu poate exista oferta de bunuri si servicii s.a.m.d… deci nu poate functiona trambitata economie de piata. Raspunzatoare pentru aceasta situatie este lacomia nemasurata a stalpilor societatii de consum care au realizat profituri uriase acaparand practic toate resursele tarii si prostind populatia timp de peste 20 de ani cu mirajul unui trai imbelsugat bazat mai mult pe speculatii decat pe munca.
    Solutia reala ar fi ca pricipalii jucatori ai economiei de piata(bancile, trusturile nationale si internationale, maii capitalisti de carton imbogatiti peste noapte)sa sprijine populatia si statul renuntand la o parte din profit si chiar cedand o parte din banii acumulati anterior pe cai mai mult sau mai putin corecte.
    Dar ei fac tocmai pe dos. Isi ascund banii in conturi secrete din strainatate sau in seifuri sofisticate, isi intaresc serviciile de paza si protectie, lasa oamenii fara munca si implicit fara paine si dirijaza mijloacele media care le apartin in totalitate sa faca presiuni asupra unui stat lipsit de resurse pentru a-i ajuta sa “depaseasca criza”.
    La randul lui statul, care in economia de piata este dependent in principal de impozitele provenite de la marii capitalisti este practic impotent. Impumutul dela FMI a fost practic dictat pentru sustinerea bancilor straine iar banii dela UE sunt vorbe goale. Deci ne aflam intr-un cerc vicios, iar colapsul general pare inevitabil,asa cum a fost si in anii 29-44.
    Singurul lucru eficient pe care il putea face statul era reintroducerea impozitului gradual pe profit si pe venituri dar a fost oprit de ‘ideile liberale’. Restul sunt GOGOSI, cum este si treaba cu neincrederea care provoaca recesiune. A cui incredere ? A hotilor? Omul de rand are incredere cat cuprinde dar nu are bani.

Abonează-te la newsletter