Esti politician, membru al partidului de guvernamant si controlezi un important portofoliu ministerial din postura de membru al Cabinetului. Ai pe masa un proiect de investitii de doua miliarde de dolari ce urmeaza a fi cheltuiti doar in primii doi ani de la lansare, pe care poti sa il avizezi favorabil sau sa il respingi. Ce faci?
Nimic. Il lasi sa astepte. Cu atat mai mult cu cat nu ai nici o presiune de tipul privatizare contra sustinere pentru integrare europeana, privatizare de dragul privatizarii sau restructurare de ochii lumii. Timpul este un sfetnic bun, iar pentru cel ce asteapta raspunsul ,un test de determinare.
Dictonul “time is money” trebuie sa fie valabil si pentru cei care l-au inventat! Cu cat asteptarea este mai mai lunga, cu atat vor fi nevoiti sa cheltuie mai multi bani pentru a-si mentine nealterate sansele de a obtine ceea ce isi doresc.
Si asta este bine pentru tara si pentru tine, nu-i asa? Este un mod de abordare verificat si in marile privatizari. Cine si-a permis sa cheltuie deja sute de milioane de euro sau dolari fara a avea vreo garantie politica, practic nu mai poate renunta!
Daca nu le convine si pleaca, altii le vor lua locul cu siguranta, pentru ca e clar ca e vorba de o afacere…mina de aur! Politicianul nostru nu pare sa fi observat ca traim alte vremuri. Esti un celebru investitor strain.
Ti-ai facut un renume din modul in care ti-ai construit averea, pariind pe neputinta guvernelor de a-si apara propriile monede de atacurile tale speculative. Banii tai sunt plasati in mai multe investitii decat ai putea memora.
Dar pentru asta ai creat vehicule investitionale care sa iti inmulteasca banii, tie ramanandu-ti posibilitatea sa verifici profitabilitatea businessurilor doar uitandu-te peste bilanturi. Ai ceva “maruntis” plasat si intr-o companie canadiana care a strans bani pentru o investitie importanta in Romania.
Multe tepe s-au tras in Occident cu bani colectati pentru investitii care nu au existat decat in fantezia unor escroci. Esti sigur ca nu este cazul investitiei din Romania.
Locul exista, studiile sunt favorabile, planul de afaceri poate fi supus unei contraexpertize. Ai multiple posibilitati de a verifica viabilitatea proiectului. Ceea ce nu stii este daca nu cumva o data pornit, proiectul nu va putea fi intors din drum de vreo decizie politica.
S-au mai vazut cazuri de contracte care, doar pentru ca au fost negociate la nivel interstatal, nu au mai putut fi anulate. Deh, nu se face intre doua tari membre ale Uniunii Europene, ceea ce nu este cazul cu proiectul in care te-ai bagat.
Pentru ca, maruntis, maruntis dar tot se aduna de vreo cateva zeci de milioane de dolari. Si atunci, cum sa faci sa iti securizezi investitia? Sponsorizezi o intensa campanie impotriva proiectului in care deja ai investit.
Vorba lui Toma Caragiu “in acest mod simplu pomul ajunge langa fereastra. Aici, avem avantajul ca odata cu pomul putem aprinde si perdeaua.” Cam aici a vrut sa ajunga si investitorul investitorului proiectului de multe miliarde pentru Romania.
Sa puna in garda pompierii si, astfel, sa aiba certitudinea ca proiectul in care isi baga el banii este sigur din toate punctele de vedere.
Esti politician dintr-un stat vecin cu Romania. Nu iti place ce vezi si auzi. Ai o problema cu faptul ca politicienii romani au dibuit in sfarsit si intelesul altei expresii englezesti, “enough is enough” , si ar putea sa dea unda verde aceleiasi investitii pe care pana azi au lasat-o la “dospit”.
(Zilnic acest proiect ar inghiti un milion de dolari; bani nebugetari desi statul roman este partener cu 20% in aceasta afacere. Prin comparatie, in primele doua luni din 2009 totalul sumelor intrate in Romania abia depaseste 7 milioane de euro (9,24 milioane dolari).
Iar acesti bani au mers indeobste in majorari de capital pentru salvarea unor afaceri si mai putin pentru achizitii si crearea de locuri de munca.)
Nu stii cum se spune in limba ta materna “vecinul de langa casa niciodata nu te lasa”. Dar stii ca i-ai mai “scutit” cel putin o data pe romani de un proiect de miliarde de euro beneficii.
Iar ei, masochisti prin vocatie si lenesi prin aplicatie, se mai invinovatesc si astazi pentru ca, in urma cu doi ani, o investitie majora a unui concern auto a fost plantata la vecini, la cativa kilometri de granita. De fiecare data cand se “uita” peste gard, romanii injura Guvernul pentru ca nu a dat tarii drumuri ca ale vecinilor.
Ar fi fost ei beneficiarii marii investitii! Pe acest unic criteriu de selectie, nici Renault, nici Daewoo sau Ford nu ar mai fi trebuit sa puna in veci vreo roata de masina noua pe pamant romanesc!
Doar cine a parcurs drumul dintre Pitesti si Colibasi si a scapat cu osia si coloana vertebrala intregi stie la ce ma refer.
Esti politician dintr-o tara vecina cu Romania, europarlamentar preocupat de binele planetei si esti intrigat de faptul ca, daca Romania ar putea sa redeschida o exploatatie miniera aurifera printr-o investitie mai mare decat cea a concernului auto din tara ta, nu vei mai putea pescui linistit la tine in tara fara sa iti pui intrebarea: oare pestele prins este contaminat de cianuri?
Si atunci aplici un plan simplu: aduci in Parlamentul European o tema de dezbatere publica consistenta si de durata, pe un subiect sensibil. O adevarata…mina de aur si pentru tulburentul ecou ecologist din tarile dezvoltate.
Ce importanta mai are ca, doar cu patru ani inainte , subiectul fusese inchis prin adoptarea unor norme stricte in mineritul non-energetic. Pentru cine nu crede in coincidente.
La un an de zile de la momentul in care proiectul care urma sa aduca Romaniei ocazia de a reveni in topul mondial al producatorilor de metale pretioase primeste licenta de exploatare, are loc un accident cu grave urmari ecologice la una din cele mai vechi si mai rudimentare uzine de prelucrare a minereurilor non energetice.
O zona intinsa a fost contaminata, efectele nefaste urmand cursul de apa pana in tara vecinului politician care, acum, are toate motivele sa poarte de grija tarii lui, noua si umanitatii in general. Acestia sunt cei trei mari actori ai unei piese de mare anvergura care se pregateste pentru a fi pusa in scena de 12 ani: proiectul Rosia Montana.
Din punctul meu de vedere, investitorul si localnicii pe de o parte si ecologistii contestatari, pe de alta parte, ar trebui sa fie principalii actori ai acestui scenariu cu implicatii asupra economiei romanesti. Decizia finala ar putea fi luata astfel in deplina transparenta, fara sa se lase impresia unor jocuri de culise.
Argument contra argument. Ce propune investitorul si cu ce beneficii? Care sunt garantiile sale? Ce asteapta oamenii din partea locului si ce vor primi? Prin extrapolare, se pune intrebarea ce asteapta Romania si ce va primi?
De asemenea si ONG-urile trebuie sa raspunda la un set asemanator de intrebari sub corolarul: ce punem in loc daca nu mai porneste investitia? Povestea cu agroturismul este pentru europarlamentarul vecin sau pentru fosta sefa a ONG-ului finantat de miliardarul actionar la Rosia Montana Gold Corporation, tot europarlamentar, dar roman.
Ceea ce nu imi place la ONG-uri nu este cum si de cine sunt finantate. In definitiv, aceasta voce trebuie sa existe pentru ca va face din proiectul de la Rosia Montana unul mai bun pentru tara si mai curat pentru zona.
Nu imi place pentru ca se agata de votul europarlamentarului vecin, in speranta ca acesta va bloca proiectul de la Rosia Montana. Si, o data cu el, toate exploatarile aurifere din Europa.
Desi pe plan mondial 90% din productia de aur este realizata cu ajutorul cianurilor, substanta toxica utilizata in minerit nu depaseste 15% din cantitatea totala folosita in multe alte domenii industriale.
Mineritul este mic copil pe langa ceea ce consuma fabricile de medicamente sau petrochimia.
Dar poate ar bine sa fie inchise si fabricile de tigari si uzinele auto? Pentru ca, e fapt demonstrat, fumul de tigara si gazele de esapament sunt mai toxice decat solutia dintr-un bazin modern de decantare din minerit.
Cred ca subiectul cianurilor va ramane deschis inca mult timp pana se va lua o decizie definitiva. In acest timp, lumea va continua sa se invarta insa in jurul aurului, asa cum Pamantul va continua sa se invarta in jurul Soarelui.
Doar Romania pare sa se invarta in jurul cozii (ca tot a fost redeschis dosarul cainilor vagabonzi), ezitand sa dea unda verde unui proiect investitional lansat in urma cu 12 ani, cu indiscutabil efect multiplicator in economie!
Romania are nevoie de investitii straine asa cum oamenii de la Rosia Montana au nevoie de o speranta pentru ziua de maine. Au fost vremuri cand in tara asta tot ce nu se gasea in magazine, painea alba, cafeaua, aspirina, era considerat cancerigen.
Preocuparea comunistilor pentru sanatatea populatiei mi se pare asemanatoare cu cea a celor care azi ne vor binele cu anasana. Ma tem insa ca din grija unora pentru ce mananca, romanul (si nu doar cel de la Rosia Montana) ar putrea fi din nou lasat sa moara de foame!
George Vulcanescu
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu