Analize și opinii

Cercetătorul care a descoperit ADN-ul: „Antioxidanții ar putea provoca cancerul”

Unul dintre cei mai cunoscuți geneticieni din istorie, James Dewey Watson, câștigător al premiului Nobel pentru că a descoperit structura ADN, a publicat un manifest foarte dur în revista Open Biology împotriva cercetătorilor care încearcă să găsească leacuri pentru cancer. Printre altele, geneticianul susține faptul că antioxidanții recomandați pentru prevenirea cancerului ar putea avea un efect invers și ar provoca unele forme ale bolii fără leac. Acesta spune că în urma rezultatelor celor mai recente cercetări, făcute pe cei care se află în stadiul terminal, lumea medicală ar trebui să-și pună mari semne de întrebare cu privire la rolul antioxidanților.

Watson le cere cercetărilor să se întrebe dacă nu cumva antioxidanții împiedică succesul tratamentului în loc să-l susțină. „Majoritatea studiilor în ceea ce privește eficacitatea intervențiilor nutriționale, în care s-au folosit antioxidanți precum caroten, vitamina A, vitamina C, vitamina E sau seleniu, au arătat că nu au eficiență în combaterea cancerului gastro-intestinal și chiar scurtează viața pacientului”, declară Watson. De asemenea, specialistul mai adaugă faptul că viitoarele studii ar putea arăta că antioxidanții din fructe și legume ajută organismul, însă doar dacă există în organsim în cantități normale, nu în cantități suplimentate.

James Dewey Watson, născut în 1928, a descoperit în 1953, în colaborare cu Francisc Crick și Maurice Wilkins, structura ADN. În 1962, cei trei au primit premiul Nobel pentru Medicină pentru că „au descoperit structura moleculară a acizilor nucleici și importanța pe care o are pentru transferul de informație în materia vie”.După ce a părăsit cercetarea, Watson și-a dedicat timpul căutând fonduri pentru susținerea cercetărilor Laboratorului Cold Spring Harbor, pe care l-a condus până la sfârșitul anilor `60.

(Autor: Ionuț Fantaziu)
sursa: yahoo.com

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu